Autor: Iulia Gorneanu, preluare de pe Facebook
În ziua de Sânziene soarele joacă pe cer la răsărit, de bucurie că astăzi strălucește cel mai tare pe boltă iar la amiază încremenește în loc, înflăcărat și biruitor.
În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica. Dans ritual, asemenea celui al călușarilor, implică formarea unei cete de fete (câteva îmbrăcate în haine bărbătești, purtând numele de Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane) care străbat ulițele satului, formând, prin drumul lor simbolic, un brâu apotropaic, ce cuprinde întreaga comunitate. Alaiul este însoțit de un muzicant și de un steag purtat de una dintre fete, împodobit cu batice colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice. În unele sate, fetele aveau și coase, vestind că e vremea de cosit fânul și holdele, că plantele și-au încheiat drumul, au fost sămânță, au germinat, au crescut, s-au înmulțit iar acum urmează să moară. În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege Drăgaică, se gătește cu spice de grâu și cu flori de sânziene ca o mireasă, după care, însoțită de alaiul său, cutreieră holdele, câmpurile și satele într-un extraordinar parcurs ritualic, aducător de belșug și fertilitate, reminiscență a unui străvechi cult agrar.
În ziua de Sânziene se „înstruțează Boul”, adică se împodobește cu flori, și se plimbă prin sat, obicei ceremonial cu o simbolistică nupțială, atestat îndeosebi în nordul Transilvaniei și dedicat unei divinități taurine, fertilizatoare, ce poate fi identificată cu Mitra sau Dionysos.
În ziua de Sânziene amuțește cucul, orologiul calendaristic al românilor, pasăre oraculară care-și începe cântecul la echinocțiul de primăvară, de Blagoveștenie, pentru a-l sfârși acum, la solstițiul de vară.
În ziua de Sânziene, vara începe „să se întoarcă spre iarnă”, florile câmpului își pierd treptat mirosul și puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare Cloșca cu Pui…
În Noaptea de Sânziene înflorește și „iarba-fiarelor”, care va lumina în întuneric ca aurul iar la răsărit va picura sânge, lăsând urme roșiatice pe pământ. I se mai spune „iarba-tâlharilor”, pentru că hoții și haiducii pot deschide orice încuietoare cu ea. Oamenii care au văzut-o înflorită spun că are un cap ca de om pe care poartă o coroană, că în loc de frunze are un fel de aripioare, că nu are rădăcină și-și tot schimbă locul dintr-o poiană într-alta. În restul anului, „iarba-tâlharilor” arată ca o plantă obișnuită, din care pricină nu poate fi descoperită decât întâmplător, atunci când rupe fierul coasei sau al plugului, ori când face să-i sară potcoava calului.
În Noaptea de Sânziene și numai atunci se culege „nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în ritualurile magice, una dintre componentele alifiei cu care se ungeau vrăjitoarele pentru a putea zbura.
În Noaptea de Sânziene animalele grăiesc cu glas de om și, dacă le asculți, poți afla de la ele toate tainele lumii.
În Noaptea de Sânziene porţile cerului sunt deschise și se întorc strămoșii acasă, Moșii de Sânziene.
În Noaptea de Sânziene înfloresc sânzienele… Plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare, ipostaze vegetale ale zânelor cu același nume… Dacă dormi cu ele sub pernă, îți arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le pui în sân, ești drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, ești frumoasă și dragă cui vrei tu, dacă îți înfășori talia cu ele, te apără de dureri.
În Noaptea de Sânziene feciorii umblă cu făclii aprinse, le rotesc după cum merge soarele pe cer, înconjoară cu ele curțile și grădinile într-un ritual solar de purificare și fertilizare, după care le împlântă, în mijlocul holdelor și al livezilor, păzindu-le până se sting.
În Noaptea de Sânziene fetele fac coronițe din florile galbene ca soarele și dalbe ca luna, pe care în zorii zilei le aruncă pe casă. Dacă una dintre ele cade de pe acoperiș, e semn rău pentru cel căruia i-a fost împletită.
În unele părți, cununile se aruncă pe casă de fiecare membru al familiei în parte, pentru a vedea ce noroc are până la Sânzienele anului ce vine.
Cununile bărbaților sunt împletite în formă de cruce iar cele ale fetelor, în formă de cerc. În alte părți, coronițele se aruncă în ocolul animalelor și, dacă se anină de o vită tânără, se spune că și ursitul va fi tânăr.
Cununile de sânziene se păstrează la grindă peste an, cu credința că sunt bune de belșug, de noroc, de zburător, de vrăji, de dragoste, de întors inima: „Eu voi înturna ulcica asta,/ și ulcica întoarnă vatra,/ și vatra întoarnă soba,/și soba întoarnă grinzile cu horna/ și grinzile întoarnă podelele/ … și crângurile întoarnă pe Sânziene./ Și Maica Domnului să întoarne inimile celor împricinați/ unul asupra altuia/ cu cugetele și cu dragostea/ să se împăciuiască!”…
1,2 KGabriela Motei, Marilena Rotaru şi alţi 1,2 K
34 comentarii
583 distribuiri