S-a întâmplat de Paștele anului 1952, în lagărul Mustaţa de la Canal. Sub crivățul iernii sau arșiță verii, deținuții politici munceau istovitor din zori și până seara, când erau aduși la bărcile lagărului, unde primeau o mâncare proastă și puțină, iar apoi se odihnea pe paturile suprapuse de scânduri. El însuși deținut politic, scriitorul Mihai Rădulescu povestește că, pe timpul nopții, o parte din deținuți asigurau paza perimetrului.
“Andrei Ciurunga, poetul, era planton într-o noapte. Singur alesese să stea treaz de la 11 noaptea la 1 dinspre zi: râvnea cu mare arșiță sufletească să audă clopotele Învierii sunand și răsunând zglobiu dinspre mica biserică din Valea Neagră. Când aceasta se împlini, se socoti vrednica slugă a Domnului său Hristos, fecioara înțeleaptă care-L primise pe mire după cuviință.Îl rugaseră și câțiva dintre prieteni să-i trezească pentru a ciocni cate un ou nevopsit, primit în pachet de acasă și a-și face urările cuvenite și îmbucurătoare.Mai trecu ce mai trecu și se pomeniră că intră caraliul în dormitorul coloniei unde-și ispășeau condamnările. Proaspeții deșteptați se adânciră sub pături și se puseră pe un sforăit vârtos. Datoria celui de planton era să cuvânteze: „Domnule (gradul), sunt plantonul schimbul doi în baraca E4. În timpul schimbului meu nu s-a întâmplat nimic. Raportează deținutul Cutare”.
Însă Andrei Ciurunga era prea cutremurat de evenimentul cosmic ce tocmai avusese loc.”Ciurunga i-a spus: „Domnule sergent, sunt plantonul schimbul doi, în baraca E4. În timpul schimbului meu a înviat Hristos!”„M-a băgat direct în carcera îngustă din curte, unde am stat trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paştilor”, povesteşte Ciurunga în cartea sa „Memorii optimiste. A fost închis acolo, cum însuși povestește, „trei zile încheiate, cât au durat sărbătorile Paștilor”. Trebuie știut că hrana i se compunea, în condițiile noi, dintr-un sfert de pâine pe zi și-o cană de apă. Atât.Iar de dormit, n-o putea face decât sprijinindu-se cu spinarea pe unul dintre pereții carcerii sau ghemuindu-se ca un câine pe glodul de pe jos, fiindcă noua locuință era prea nespațioasă.”
Asta l-a costat pe Andrei Ciurunga mărturisirea Învierii Domnului în noaptea Paștilor din 1952…(Mihai Radulescu, Pateric al Închisorilor Române).