Av. Elena Radu: Trei puteri în stat din România nu își mai exercită rolul constituțional. Unde vreți să ajungem?

Cele trei puteri în stat din Romania nu își mai exercită rolul constituțional. SRI-ul nu își mai îndeplinește misiunea. Democrația și statul de drept nu mai există în România. Drepturile și libertățile fundamentale sunt negate și nu mai sunt garantate de Statul Român, cetățenii români contribuind degeaba la bugetul public pentru că acesta este cheltuit pe un aparat de stat care nu își mai respectă menirea constituțională. Suntem deja în haos.

HG nr. 34/2022 pentru prelungirea stării de alertă începând cu 8 ianuarie 2022 este profund nelegală și neconstituțională.
 

Aceste aspecte sunt menționate de Consiliul Legislativ in avizul nr. 15/5.01.2022. 

Cu toate acestea, Guvernul nu este interesat sa respecte nici legile in vigoare si nici Constituția.
În schimb, sancționează cetățenii pentru că încalcă măsurile nelegale și neconstituționale impuse prin HG, bazându-se pe ”ajutorul” puterii judecătorești care nu stabilește termene scurte pentru soluționarea acțiunilor în anularea HG, cu încălcarea dreptului de acces la justiție, rolului ce ii revine conform art. 126 alin 6 din Constituție și deciziei CCR nr. 392/2021, art 6 CEDO. 

Știm toți, deja, că ICCJ tergiversează soluționarea recursurilor formulate împotriva sentințelor de admitere si anulare a HG urilor in prima instanță, încălcându-si rolul constituțional si dispozițiile art. 20 alin 2 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora recursul de judecă ”de urgență”. Pentru ICCJ ”de urgență” înseamnă câteva luni bune. 
Parlamentul nu adoptă o lege prin care să prevadă o procedură urgentă pentru soluționarea definitivă a acțiunilor în anularea HG urilor, în termenul de valabilitate a acestora, așa cum a statuat CCR prin decizia nr. 392/2021, contribuind la îngrădirea dreptului de acces eficient și eficace la instanță al cetățenilor. 

De 1 an și jumătate, cetățenii României sunt captivi, fiind supuși unui abuz constant săvârșit de către puterea executivă -Guvernul – indiferent de componența acestuia și nu mai au cui să se plângă.

Puterea judecătorească nu își exercită rolul, iar Ministerul Public și Serviciile sunt complici în desființarea democrației, statului de drept, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. 

Cu toate că pe site-ul SRI la rubrica Misiune se menționează ”Protejarea valorilor democratice și promovarea intereselor naționale ale României și ale aliaților săi pentru realizarea securității naționale, asigurarea respectării drepturilor și libertăților cetățenilor și apărarea statului de drept,” acesta nu își îndeplinește atribuțiile, asista pasiv la distrugerea democrației, intereselor naționale, asigurarea respectării drepturilor și libertăților cetățenilor și apărarea statului de drept,” acesta nu își îndeplinește atribuțiile, asista pasiv la distrugerea democrației, intereselor naționale ale României, a drepturilor și libertăților cetățenilor și a statului de drept.

Culmea este că în condițiile în care câțiva cetățeni au luat atitudine și au tras semnale de alarmă, în mod public, cu privire la ceea ce se întâmplă în România, ceea ce intra in atribuțiile SRI-ului și nu a cetățenilor, chiar acei cetățeni sunt catalogați drept conspiraționiști. Ca urmare a declarațiilor premierului Florin Cîțu din anul 2021, potrivit cărora cei care critică activitatea Guvernului sunt teroriști, probabil SRI supraveghează chiar cetățenii care fac treaba SRI-ului.Starea în care a ajuns Romania in prezent este de neconceput. Se cheltuie mare parte din bugetul public pentru suportare costurilor puterii executive, legislative, judecătorești si a serviciilor, in condițiile in care acestea nu își mai exercită rolul constituțional.

Practic, cetățenii sunt obligați să își respecte obligațiile de a contribui la bugetul public și să respecte normele impuse. Însă, aparatul de stat nu își mai îndeplinește atribuțiile, nu își mai respectă menirea constituțională și abuzează cetățenii după bunul plac. Am ajuns în situația în care securitatea juridică a fiecărui cetățean este în pericol. Oricând, oricine, poate fi supus unor sancțiuni contravenționale sau penale pentru că regulile sunt instituite după bunul plac al unora sau al altora, sunt aplicate aleatoriu, discriminatoriu și preferențial.

Deja suntem în haos.

Ce spune Consiliul Legislativ in avizul nr. 15/2022 privind HG nr. 34/2022 privind prelungirea stării de alertă? Că tot HG ul este nelegal și neconstituțional.

De la masca ”medicala sau FFP2” pentru care nu se precizează ce caracteristici trebuie să aibă și va lăsa loc de abuzuri în aplicarea amenzilor, până la îndeplinirea unor cerințe privind starea de sănătate sau de prezentarea dovezii testării sau a vac pentru a participa la anumite evenimente sau a fi prezent in spații publice (ceea ce încalcă art 16 alin 1 din Constituție, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și a art. 53 din Constituție, restrângerea drepturilor putându-se face numi prin lege dată de Parlament, nu prin HG, iar art. 5 alin 2 lit. d din Legea nr. 55/2020, indicat ca temei de drept, nu permite instituirea de Guvern a acestor măsuri).

Multe alte nelegalități și încălcări ale Constituției au fost constate de Consiliul Legislativ cu privire la acest HG. Citiți avizul Consiliului Legislativ: http://86.105.216.122:83/MyUploadedDosarBaza/2022/0005.pdf 

Nu este primul aviz al Consiliului Legislativ în care se fac astfel de observații.

Cu toate acestea, nimănui nu îi pasă, CNSU și Guvernul încălcând în permanență legea și Constituția și niciun organ abilitat nu se sesizează.

Monitorul Oficial în care a fost publicata HG nr 34/2022: https://documentcloud.adobe.com/link/review?uri=urn:aaid:scds:US:01317f54-166a-42fe-9fda-13067e63db51

Unde vreți să ajungem?

Comments (1)
Add Comment
  • Ion Olaru

    Datorita incompetentei politrucilor din Romania, romanii au cele mai mici salarii, pensii si alocatii pentru copii din UE. Zisii magistrati au salarii nesimtite si pensii ”speciale” fara sa tina cont de modul in care se obtin acesti bani. Romanii care muncesc in occident lucreaza la norma de lucru, nu sunt precum zisii nostri magistrati.