Dan Puric: Tudor Gheorghe face parte din demnitatea acestui popor! Gregarii s-au adunat în haită! Ce facem? Îl lăsăm singur ca să îl decimeze sau îi punem la punct?

Invitat duminică seara în emisiunea „Subiectiv”, la Antena3, Dan Puric a transmis un mesaj de solidaritate pentru Tudor Gheorghe, ținta unui atac abject lansat de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, și de Andrei Caramitru. Dan Puric consideră că, în cazul lui Tudor Gheorghe, pe care îl numește „o valoare națională intangibilă”, a fost atacată o atitudine, o conștiință națională, și nu un act artistic. Și se întreabă dacă artistul mitraliat de „haită” trebuie lăsat singur.
„Tot ce e românesc trebuie să dispară. Se trage cu tunul în ultimele redute! Trebuie să ne apărăm valorile (…) Anul acesta s-a apăsat pe accelerator. Știți ce este pentru mine maestrul Tudor Gheorghe? A fost odată o trupă de teatru japonez, la Național. Acolo era  un actor, care se distingea cu o forță extraordinară. Am citit, pe program, în dreptul acelui actor scria valoare națională intangibilă”, a spus Dan Puric, citat de DCNews.
”Acesta este Tudor Gheorghe! Valoare națională intangibilă! Acolo, japonezii au spiritul ierarhiei. Elita și aristrocrația valorii o păzeau, domnule Dumitrescu! Nimeni nu își permite să arunce cu noroi într-o valoare națională! Tudor Gheorghe face parte din demnitatea acestui popor!” a spus maestrul Dan Puric, în emisiunea moderată de Răzvan Dumitrescu. Dan Puric a amintit cum au fost distruse în ultimii ani, în mod sistematic, toate valorile naționale, considerând că atacul la adresa lui Tudor Gheorghe este mai mult unul la adresa unei conștiințe naționale.
„Îl lăsăm singur? Dumnealui este un suflet diferențiat! Gregarii s-au adunat în haită! Nici nu mă interesează haita. Pe mine mă interesează paznicul! Ce facem? Îl lăsăm singur ca să îl decimeze (n.r Tudor Gheorghe) sau îi punem la punct? Până unde este libertatea cuvântului? Aici au lovit o atitudine, o conștiință națională, nu un act artistic. Poporul român îl consideră legendă. L-au făcut comunist pe un om care a avut biografia pe care a avut-o. Tatăl lui s-a chinuit prin închisorile comuniste (..)”, a spus artistul.
Dan Puric a subliniat și că nu este un anti-european pentru că nu are cum să fie împotriva culturii europene. „Sunt împotriva acelui Babilon, care au compromis ideea de comuniune europeană”, a punctat Dan Puric.Artistul consideră și că ”România este o țară profund desfigurată și planul care a fost pus în aplicare a avut două viteze, ca la cancer”, iar rezultatul este „un mediu de ură și de discordie”.

Sursa: ActiveNews

Comments (0)
Add Comment