Postul Sfinților Apostoli a început. Câte zile durează în acest an?

În data de 29 iunie îi sărbătorim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru deosebita contribuție pe care au avut-o nu doar în răspândirea Evangheliei, ci și în organizarea creștinismului primelor secole, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post.

Primele detelii legate de Postul Sfinților Apostoli le găsim în secolul al IV-lea, în Constituțiile Apostolice, iar mai apoi în scrierile Sfinților Atanasie cel Mare sau Leon cel Mare. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, Episcopul Cirului, sau la Sfântul Leon cel Mare, care numeşte perioada aceasta „Postul de vară” sau al Cincizecimii. La început, acest post era tinut doar în cercurile monahale, iar mai târziu s-a extins în rândul tuturor credincioșilor.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sâmpetrului – cum este numit în popor – are o durată variabilă în fiecare an, deoarece începutul lui este legat de data Sfintelor Paști. În acest an, Postul Sfinților Apostoli durează șapte zile (începe sâmbătă, 22 iunie, și durează până în data de 28 iunie inclusiv).

Potrivit Pravilei Marei și Învățăturii pentru posturi din Ceaslovul Mare, luni, miercuri și vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marți și joi aceleași cu untdelemn (și vin), iar sâmbăta și duminica putem consuma și pește. Dezlegarea la pește se dă și luni, marți și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin. La hramuri și la Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) se dă dezlegare la pește, în orice zi a săptămânii ar cădea.

Astfel, „postul de vară” este perioada în care avem cu toții şansa de a îmbina rugăciunea cu faptele de milostenie și de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli au desfăşurat-o pentru propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

sursa :Doxologia

 

Comments (0)
Add Comment