Corectitudinea politică dusă la extrem

Stânga așa zis progresistă susține că sexualitatea unei persoane este ceva fluid, ceva care evoluează și se poate schimba de-a lungul vieții și că dualitatea milenară, masculin – feminin, este depășită.

Acesta este motivul pentru care accesul la toaletele publice ar trebui să se facă în funcție de ce simte o persoană, de cum se identifică în interior, nu de aparența exterioară care, susțin ei, ar fi înșelătoare.

Aceste concepte „moderne” pot duce la cazuri extreme. În Canada, unei domnișoare, Lauren Southern, i-a fost de ajuns o scurtă vizită la un cabinet medical pentru a obține, doar pe baza mărturiilor sale, o adeverință prin care era identificată ca bărbat, în ciuda tuturor evidențelor contrare. A fost suficient ca domnișoara Southern să-i spună medicului că în interior se simte bărbat și că are nevoie de adeverința respectivă pentru a-și oficializa statutul.

Cu adeverința respectivă s-a dus la primărie unde i-a fost eliberat un act de identitate care, la rubrica sex, spune clar că domnișoara Southern este, din punct de vedere legal, bărbat.

„Domnul” Lauren Southern

 

În timpul discuției cu funcționarii primăriei, imediat ce aceștia au luat la cunoștință faptul că domnișoara Southern se identifică ca bărbat, forma de adresare s-a schimbat, aceștia adresându-i-se cu apelativul „Domnule„.

Atât doctorul cât și funcționarii de la primărie nici măcar nu au îndrăznit să pună sub semnul întrebării povestea domnișoarei de frică să nu fie dați în judecată și să-și piardă locurile de muncă pe motiv de discriminare. Cam asta este lumea în care trăim, o lume în care, dacă nu urmăm exemplul Americii, corectitudinea politică ne va distruge.

 

de Tudor Marincu RostOnline

Comments (2)
Add Comment
  • Ionut Moraru

    Mare e gradina Domnului si multi in ea fugiti de la ospiciu nu si-au mai luat pastilele!

  • calin eugen

    Te uiti si te crucesti…