De ce este nefastă sărbătoarea de Halloween

Originile Halloween-ului le găsim în perioada precreștină. Celții din Marea Britanie și Irlanda de azi sărbătoreau festivalul Samhain în ziua de 31 octombrie.

Ca și în Creștinism, credința păgînă era că la moartea unui om acesta era judecat. Dacă în timpul vieții a fost un om bun, sufletul său era preluat de îngerii buni și dus în ceruri. Sufletele oamenilor răi erau preluate de spiritele rele și lăsate să se chinuie în spațiul dintre Pămînt şi Lună sau trimiși în Purgatoriu. Aceste suflete chinuite erau chemate în seara de 31 octombrie de îngerul morții și trimise la fostele lor case, unde trebuiau să fie hrănite și adăpostite de cei rămași în viață. Dacă nu erau mulțumite de tratamentul din partea celor vii, spiritele acestea demonice le făceau tot felul de lucruri rele rudelor rămase în viață.

De aceea, la sărbătoarea de Halloween trebuie date dulciuri celor care vin mascați în vrăjitoare, diavol, vîrcolaci, strigoi, vampiri. Dacă gazdele nu dau daruri vizitatorilor, se pot aștepta să li se întîmple ceva rău. De altfel, formula folosită de copiii deghizaţi în spirite rele, în seara de Halloween, este „Trick or treat!”, adică „Dă-mi ceva sau vei păți ceva rău!”.

Sărbătorirea Halloween-ului de către copii are o influență nefastă asupra acestora pentru că îi face să fie curioși despre lumea spiritelor rele, a vrăjitoarelor, vampirilor, strigoilor. Și odată ce ai stîrnit curiozitatea și interesul unui copil asupra unui subiect ca acesta, l-ai împins cu bună știință pe calea pierzaniei. Diavolul abia așteaptă să apară o breșă de care să poată profita. Copiii sînt învățați că e suficient să ameninți pe cineva pentru ca acesta să-ți ofere ceva doar ca să-l lași în pace.

Rămîne la latitudinea fiecărui părinte să judece ce e mai bine pentru copilul lui.

de Tudor Marincu RostOnline

Comments (0)
Add Comment