Împărații daci ai Romei
În ultima sa lucrare „Muntele Godeanu”, doctorul Eugen Costel Popescu din Scornicești ne obligă să ne punem o mulțime de întrebări.
Ni se povestește cum stăpânirea romană din Dacia a plecat pe la 117, odată cu retragerea lui Traian. A rămas a imperiului o mică porțiune împrejurul localității Drobeta. După 117, armata geto-dacilor, care rămăsese intactă, a participat ca asociat la luptele Imperiului Roman. Luptătorii, care proveneau, majoritatea, din populația aflată pe teritoriul Daciei părăsite de Traian, și a Daciei pe la care Traian nu ajunsese niciodată, au continuat să reziste într-o armată bine organizată.
În 193, armatele geto-dacice ocupă Roma, și sub conducerea lui Septimiu Sever plătesc datoriile rămase de la Traian, pe care acesta îi urâse pentru că a găsit pe teritoriul Daciei o credință creștină, susține Eugen Popescu în lucrarea sa. Dacul Septimiu Sever și-a luat toate atributele de Imperator și a creat ordine într-un imperiu care se năruia.
Între 305 și 311, Imperiul Roman s-a numit Imperiul Dacic care era condus de Împăratul Galerius, de origine dacică. Dovadă mai e Arcul lui Galerius de la Tesalonic cu o mulțime de basoreliefuri de daci liberi.
Eugen Popescu se întrebă: „De ce despre aceste adevăruri istorice nu se amintește, dar toți sunt surprinși de existența Columnei și a mulțimii de statui de daci în Roma, unicat, deoarece nici un neam ocupat de Roma nu a avut atâtea statui acolo” (peste 60, adăugăm noi).
De ce nu se amintește nimic despre ceilalți împărați de origine dacică ai Imperiului Roman ca Regalian Imperator, strănepotul lui Decebal, Aureolus Imperator, ciobanul din Carpați, Daia Imperator, Licinus Imperator, sau Constantin Imperator. Nu amintește nimeni pe la orele noastre de istorie de acești Imperatori ai noștri de care ar trebui să fim liberi, ne întrebăm și noi. Burebista, Decebal, Traian, și atât, apoi de ce peste o mie de ani teritoriul a fost parasit până la trecerea ungurilor pe aici către Panonia?
Mai amintim că Împăratul de origine dacică, Constantin cel Mare, fiul Elenei, l-a urât atât de mult pe Traian, care distrusese Dacia, încât a distrus Forumul lui Traian, și a salvat de acolo numai opt statui de daci liberi pe care i-a așezat la loc de cinste pe „Arcul lui Constantin” din Roma, iar apoi s-a mutat la Bizanț, cu capitală cu tot.
Tot Împăratul Constantin, de origine dacică, a folosit în lupte stindardul cu semnul crucii, și a câștigat. În lucrare ni se explică de ce Muntele Godeanu, cu vârful lui Gugu, e așezat în centrul unei cruci formată de râurile Cerna, Sebeș, Lotru și Gilort. Aici a cam fost încurcată poziția unor râuri, dar nu asta contează, contează numai că dacii cunoșteau semnul crucii ca semn al creștinătății…
Eugen Costel Popescu susține în „Muntele Godeanu”, cu argumentele lui, că populația dacică pe care au găsit-o romanii în Dacia după cele două războaie avea o dezvoltată credință creștină pe care Traian nu a acceptat-o niciodată.
Dunărea era Apa Sfântă dimprejurul Pământului Sfânt ales de Dumnezeu pentru a propovădui Creștinismul… Cu atât mai mult, argumentul nu putea fi acceptat de propovăduitorii de mai târziu ai creștinismului din Asia Mică. Pe acolo Dumnezeu era Yahve, era un om simplu…
Eugen Popescu aduce argumente ale unor scriitori romani ca Tertulian, Celsus, Meliton din Sardes, și alții, că religia politeistă și feminină a dacilor ar fi mai veche cu 12.000 – 15.000 de ani decât religia evreilor.
Mircea Eliade scria și el că: „Toate aspectele religiei lui Zamolxe încurajau apropierea de creștinism, cea mai bună și cea mai simplă explicație a dispariției lui Zalmoxe și a cultului său ar trebui să fie căutate în creștinizarea precoce a Daciei”.
Merită să ne punem întrebări, cu răspunsurile e mai greu…
Gheorghe Atanasescu/22 oct. 2015