Vaccinurile nu pot fi obligatorii. FEDERAŢIA ORTODOXĂ PRO VITA către Ministrul Sănatăţii: SCRISOARE DESCHISĂ referitoare la proiectul de lege în privinţa impunerii obligativităţii vaccinărilor.

FEDERAŢIA ORTODOXĂ PRO VITA către Ministrul Sănatăţii

SCRISOARE DESCHISĂ

referitoare la proiectul de lege în privinţa impunerii obligativităţii vaccinărilor

DOMNULE MINISTRU,

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA, reprezentată legal prin Preşedinte, vă înaintăm prezenta SCRISOARE DESCHISĂ:

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA este infiinţată în temeiul OG nr. 26/2000 şi potrivit art. 2 din acest act normativ, promovarea valorilor civice şi urmărirea realizării interesului sunt garantate pentru orice entitate ce funcţionează în temeiul acestei legi. În acest context, potrivit art. 6 din Statutul Federaţiei (fila 15) afirmarea valorilor vieţii persoanei umane şi a vocaţiei parentale reprezintă parte din obiectul de activitate al subscrisei. În acelaşi sens, potrivit art. 11 din Carta Federaţiei (fila 20) “principala responsabilitate faţă de viaţă şi calitatea vieţii revine părinţilor”, acesta fiind unul din cele 15 principii pentru care militeaza Federaţia. Cu alte cuvinte se observă ca pentru Federaţie, valorile vieţii persoanei umane şi responsabilitatea parentală reprezintă doua elemente esenţiale şi sunt valori promovate şi interese ridicate la rang de principiu.

În acest context, referitor la proiectul de lege la care s-a anunţat ca se lucrează, vă solicităm să aveţi în vedere urmatoarele aspecte de legalitate:

Potrivit disp art. 13 din Legea nr. 46/2003 pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa.

Este evident că in conţinutul noţiunii de responsabilitate a părinţilor intră şi acest drept prevăzut de art. 13 din Legea nr. 46/2003. În mod logic un părinte nu-şi poate asuma responsabilitatea decât numai în măsura în care este informat asupra aspectului cu privire la care urmează să-şi asume responsabilitatea. În mod corelativ tocmai din această informare decurge şi dreptul de a refuza intervenţia medicală.

A nu recunoaşte acest drept – ca şi element esenţial al responsabilităţii părinţilor – înseamnă a anihila responsabilitatea părinţilor prin forţa coercitivă a statului.

Potrivit art. 67 din Noul Cod Civil (NCC) nicio persoană nu poate fi supusă experienţelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor intervenţii în scop terapeutic ori în scop de cercetare ştiinţifică decât în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Or legea nu prevede obligativitatea efectuării acestor intervenţii medicale care sunt vaccinurile, ci dimpotrivă prevede dreptul de a accepta sau refuza o intervenţie medicală (art 13 din Legea 46/2003).
DOMNULE MINISTRU, orice încercare de redactare a unei norme contrare, este făcută doar cu:

A. Încălcarea principiului inviolabilităţii libertăţii persoanei reglementat de art. 23 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că simplul act al vaccinării constituie o contrângere a voinţei persoanei copilului, având în vedere că actul normativ incriminat reglementează posibilitatea efectuării vaccinului fără acordul prealabil al părinţilor.

IN LIPSA ACESTUI ACORD AL PĂRINŢILOR, EFECTUAREA INTERVENŢIEI MEDICALE ASUPRA COPILULUI ECHIVALEAZĂ CU ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI ENUNŢAT (particularizat şi in art 64 NCC unde de asemenea se statuează aceeaşi condiţionare de o obligativitate legală care nu există).

B. Încalcarea dreptului constituţional la viaţă şi dreptul integritate fizică şi psihică a persoanei consacrate de art. 22 alin. 1 din Constituţia României prin faptul că actul vaccinării reprezintă un act medical preventiv, facultativ, fără să existe o garanţie suficientă şi rezonabilă împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale acestuia, existând posibilitatea reală pentru persoana căreia i se administrează să i se pună în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică.

Nu s-ar pune problema acestei încălcări dacă nu ar exista LIPSA TOTALĂ A UNEI GARANŢII SUFICIENTE ŞI REZONABILE ÎMPOTRIVA RISCURILOR.

Din toate cazurile dramatice apărute în presă urmare aplicarii unor vaccinuri si chiar din cuprinsul oricărui prospect de vaccin, rezultă că nu există nici o garanţie împotriva riscurilor sau reacţiilor adverse ale unui vaccin.  Aceste riscuri şi reacţii adverse pun in pericol viaţa, sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copilului.

C. Încalcarea principiului constituţional al dreptului persoanei umane de a dispune de ea însăşi, principiu prevăzut de art. 26 alin. 2 din Constituţia României deoarece actul vaccinării constituie o ingerinţă nelegală în viaţa intimă şi privată a copilului şi în familia acestuia ÎN MĂSURA ÎN CARE NU EXISTĂ UN ACORD PREALABIL EFECTUĂRII ACESTUIA .

D. Prin constrângerea efectuării unui vaccin se aduce atingere şi dreptului reglementat constituţional al libertăţii conştiinţei consacrat de art. 29 din Constituţia României, fiind obligatoriu să se reglementeze în conţinutul oricarui proiect legislativ dreptul părinţilor de a refuza administrarea vaccinului din motive religioase sau de conştiinţă (dreptul la obiecţiune de conştiinţă).

E. Prin reglementarea efectuării vaccinurilor în mod obligatoriu s-ar aduce o atingere gravă şi dreptului la ocrotirea sănătăţii şi a dreptului special de protecţie a copiilor şi tinerilor, drepturi consacrate de art. 34 şi art. 49 din Constituţia României, prin faptul că nu se prezintă o garanţie suficientă şi rezonabilă de statul român că prin administrarea unui anumit tip de vaccin unui subiect uman nu i se pune în pericol acestuia viaţa sau integritatea fizică sau psihică.

Din aceasta perspectivă există două probleme esenţiale legate de administrarea unui vaccin:
1. administrarea lui nu garantează necontactarea bolii respective – a se vedea in acest sens şi explicaţiile oferite de sistemul medical după fiecare dramă produsă urmare unui vaccin (de ex. cazul fetitei decedate in judetul Suceava [1] in anul 2012 sau al sugarului paralizat in Slatina [2] in anul 2011);
2. riscurile si reactile adverse pe care le presupune sunt menţionate in chiar prospectul vaccinului dar şi in nenumărate studii medicale de specialitate devenite publice odată cu mediatizarea cazurilor frecvente de producere a reacţiilor adverse şi a riscurilor menţionate;

F.  Printr-un asemenea act normativ s-ar aduce o atingere gravă şi prevederilor constituţionale prevăzute de art. 53 alin. 1 şi 2 din Constituţia României care reglementează cazurile excepţionale când se permite ca exerciţiul unor drepturi sau libertăţi să fie restrâns.

Obligativitatea efectuării vaccinurilor nu se impune pentru cazurile enumerate expres de Constituţie, şi anume: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; pevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru destul de grav. Recurenţa epidemiilor în cadrul populaţiilor vaccinate arată clar eficienţa nesigură a imunizării prin vaccinare în masă şi importanţa discutabilă în consolidarea sănătăţii publice  (e.g.  Actuala epidemie de TBC din România se petrece într-o populaţie vaccinată cu BCG in proporţie de 95%).

G. Obligativitatea unui act medical (vaccin) prevăzut intr-o lege este in contradicţie cu reglementările internaţionale privind atât etica şi cercetarea medicală, cât şi profesia de medic in general, reglementări legate de drepturile pacienţilor, consimţământul informat şiobligaţiile autorităţilor medicale.

S-ar încălca astfel Declaraţia de la Helsinki (Art. 3-10, 16-18, 25-32 ), Codul Nuremberg (Punctele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10),Raportul Belmont (Cap. 2, 3, 4, 6), Declaraţia de la Geneva.

H.  Existenţa efectelor adverse grave ale vaccinurilor (întregi clase noi de patologie certificate de studii publicate în literatura de specialitate sau chiar de producătorii de vaccinuri, în prospectul oficial) împiedică posibilitatea stipulării într-o lege a obligativităţii acestora.

Deontologia medicală şi jurisprudenţa internaţională nu admit ca rezonabilă nici măcar recomandarea unor acte medicale a căror beneficii sunt inferioare riscurilor, cu atât mai puţin obligativitatea unor proceduri dovedite drept potenţial periculoase şicontroversate în ce priveşte eficienţa.

Astfel, in literatura ştiinţifică medicală se menţionează faptul că vaccinurile pot provoca: boli autoimune [3],[4],[5], boli neurologice [6], autism [7] , encefalită [8], diabet(tip I) [9], sindromul morţii subite a sugarului [10] şi alte afecţiuni grave[11].

Aceste afecţiuni postvaccinale au fost certificate şi de instanţe judecătoreşti sau medicale, iar producătorii responsabili puşi să platească despăgubiri victimelor [12], in jur de un milion de dolari pe caz [13].

I.  Printr-un asemenea act normativ s-ar aduce atingere Art. 2, Art. 3 şi Art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană referitoare la respectarea libertăţilor şi drepturilor omului, protecţia specială a drepturilor copilului.

Cu încrederea că veţi avea în vedere aspectele mai sus argumentate , vă asigurăm, DOMNULE MINISTRU, de întreaga noastă stimă,

FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA

Note:

[1] http://www.informatiata.ro/stire/Fetita-de-11-ani-moarta-de-rujeola-chiar-daca-a-fost-vaccinata-alti-22-de-copii-sunt-suspecti-de-boala-VIDEO/3256
[2] http://www.evz.ro/un-copil-de-un-an-si-patru-luni-paralizat-in-urma-unui-vaccin-949273.html
[3] Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin -„ Autoimmune/inflammatory syndrome induced by adjuvants”, Journal of Autoimmunity, 2010;3:1-5
[4] Agmon-Levin N, Paz Z, Israeli E, Shoenfeld Y. -„Vaccines and autoimmunity”, Nat. Rev. Rheumatol., 2009;5(11):648-52
[5] Adam Austin, Angela Tincani, Shaye Kivity-“Transverse myelitis activation Post-H1N1 immunization: a case of adjuvant induction?”, Israel Medical Association Journal,vol.17, febr.2015
[6] Grose C, Spigland I.-“Guillain-Barré syndrome following administration of live measles vaccine”- American Journal of Medicine, 1976 Mar;60(3):441-3
[7] Young HA, Geier DA, Geier MR. -“Thimerosal exposure in infants and neurodevelopmental disorders” – Journal of Neurological Sciences, jurnalul oficial al World Federation of Neurology, afiliat OMS, 2008
[8] Avinoam Shuper – “Suspected measles-mumps-rubella vaccine-related encephalitis”- Scandinavian Journal of Infectious Diseases,sept.2010
[9] Harris Coulter, Ph.D.- “Childhood Vaccinations and Juvenile-Onset (Type-1) Diabetes” , 2005
[10] Prospectul oficial al vaccinului DTP produs de Tripedia, la pagina 11, la sectiunea Reactii adverse:http://www.fda.gov/downloads/BiologicsBloodVaccines/Vaccines/ApprovedProducts/UCM101580.pdf
[11] e. g. prospectul vaccinului Priorix produs de GSK, sectiunea despre reactii adverse: http://gsk.ro/Produsele-noastre/Vaccinuri/232/Priorix.aspx
[12] Vaccine Court Awards Millions to Two Children With Autism: http://www.huffingtonpost.com/david-kirby/post2468343_b_2468343.html
[13] Copii care au dezvoltat autism, în urma vaccinărilor de rutină: http://www.financiarul.ro/2013/02/01/copii-care-au-dezvoltat-autism-in-urma-vaccinarilor-de-rutina/

via Bucovina Profundă

Comments (0)
Add Comment