Anul mitei

Abia ne calmasem după revolta resimţită în legătură cu majorarea alocaţiei copiilor, când primul-ministru dădea din colţ în colţ susţinând că bugetul de stat nu permite. Era inuman, consideram noi, ca primul-ministru să refuze copiilor un fleac de 42 de lei în plus pe lună.

Dublarea alocaţiilor este nesemnificativă pentru un părinte, dar este ceva. Disconfortul lui Victor Ponta avea să fie înţeles trei zile mai târziu. Pe trei iunie, în Monitorul Oficial apărea legea tichetelor de vacanţă pentru bugetari, prin care Guvernul le acordă tichete de vacanţă de până la 6.000 de lei. Singurul necaz al bugetarilor este că tichetele se pot folosi doar pe teritoriul României, începând din 3 iulie. Din calcule reiese că avem bani să cheltuim pe odihna bugetarilor 8,4 miliarde de lei, dar ne scărpinăm în dos pentru 336 de milioane de lei pe lună pentru copii. Mai exact bugetarii ţării consumă în vacanţe alocaţiile copiilor pe 2,5 luni. Aici discutăm de circa 4 milioane de copii şi 1,4 milioane de bugetari. Toţi banii consumaţi provin din taxele şi impozitele celor 3 milioane de oameni care lucrează în mediul privat şi care nu-şi permit să consume în vacanţă câte 6.000 de lei fiecare. Dar nici nu votează PSD. Vreau să văd acum câţi bugetari vor avea obrazul subţire să refuze această mită electorală, acordată numai de Victor Ponta, când ţara moare de foame. Vreau să văd o declaraţie publică prin care sindicatele, care numai la bugetari mai există, resping oferta de dragul copiilor. Sunt mulţi copii care ar avea o masă sigură pe zi, dacă nu una mai bună, dacă aceste pomeni electorale ar merge lunar la ei şi nu la bugetari.

de Gabriela Dinescu Puterea

Comments (0)
Add Comment