„Moţa şi Marin nu au luptat de partea Moscovei!” Legionarii resping diversiunea naţionaliştilor ruşi.

Preşedintele executiv al Partidului „Totul pentru Ţară”, Florin Dobrescu, a respins categoric chemarea separatiştilor pro-ruşi implicaţi în ostilităţile din Donbas.
Într-o scrisoare publică adresată naţionaliştilor din România, o grupare naţionalistă pro-rusă implicată în luptele de secesiune din estul Ucrainei, chema săptămâna trecută la solidaritate cu cauza lor. Naţionaliştii ruşi făceau o paralelă la participarea voluntară, în 1937, a liderilor legionari Moţa şi Marin, pe frontul războiului civil din Spania, unde au şi căzut pentru apărarea creştinătăţii europene de tăvălugul ateismului comunist.
Ei afirmă că „sub steagul Republicii Populare Doneţsk, care îl are înfăţişat pe Arhanghelul Mihail, s-au raliat voluntari naţionalişti nu numai din Rusia, ci şi din Ungaria, Serbia, Polonia, Spania, Franţa şi alte state”, chemându-i şi pe români alături de ei.
Liderul partidului legionar Totul pentru Ţară a reacţionat prin declaraţii dure, clarificând ceea ce el a numit „o diversiune KGB-istă”.
„Cei ce cunosc istorie, ştiu că Moţa şi Marin nu au plecat ca voluntari în Spania să lupte de partea Uniunii Sovietice. Dimpotrivă, au luptat de partea forţelor naţionaliste, împotriva capătului de pod pe care URSS încerca să îl creeze în extremitatea vestică a Europei. Au luptat împotriva acelei Uniuni Sovietice al cărui sfârşit Vladimir Putin îl regretă şi pe care doreşte să o restaureze în măreţia ei diabolică, aşa cum în repetate rânduri a declarat oficial. Au luptat împotriva lui Stalin, căruia Putin îi restaurează azi statuile.
Noi, urmaşii legionarilor români, nu putem uita că actuala conducere a Rusiei este constituită integral din cadre KGB. Adică din cei care i-au prigonit şi asasinat pe bătrânii noştri timp de 45 de ani. Ei şi urmaşii lor direcţi. Noi nu credem în diversiunea unei Rusii creştine, care ar lupta, vezi Doamne, pentru apărarea creştinătăţii europene. De fapt, în spatele parodiei ortodoxiste a lui Putin se ascunde acelaşi ideal imperialist promovat până în 1991 de URSS. Însăşi denumirea voastră „Mişcarea Imperială Rusă” arată adevăratele voastre scopuri.
În fapt, nu credem nici în creştinismul şi nici în naţionalismul vostru! Diversiunea ortodoxistă a fost activată de Stalin încă din 1943, reactivând Biserica prin ierarhi-ofiţeri NKVD, pentru a mobiliza sufletul rusesc în efortul de război. În plus, ştim că într-o dictatură precum cea a lui Putin, nu pot exista naţionalişti decât cu voie de la Minsiterul de Interne.
Aveţi neruşinarea să vă adresaţi naţionaliştilor români şi să-i chemaţi să lupte pentru independenţa Transnistriei şi Găgăuziei, enclave create tot de voi, prin diversiune, pe pământul sfânt al lui Ştefan cel Mare?!
Noi nu putem uita atrocităţile pe care le-aţi comis în decembrie 1989, când ne-aţi masacrat 1000 de tineri aici, sau cele din 1992, când aţi răspândit moartea prin satele de pe Nistru. Nu uităm invazia voastră, crimele, violurile şi jafurile din 1944, şi nici deportările din Basarabia.
Considerăm ca pe o blasfemie compararea jertfei sfinte a lui Moţa şi Marin cu războiul mişelesc dus de Rusia imperialistă în estul Ucrainei. De 100 de ani, Moscova utilizează aceeaşi maşinărie infectă a diversiunii. Maschirovka este conceptul în care regăsim cele mai ingenioase tehnici de manipulare a maselor.
Urmăriţi-vă scopurile murdare, de refacere a URSS, dar lăsaţi-ne morţii în pace!” îşi încheie răspunsul său liderul TPT.
Sursa: Buciumul.ro

Comments (4)
Add Comment
  • Irina

    Nu cred ca Rusia este usa de biserica, dar de data asta sa fim seriosi cei care au zgandarat totul au fost americanii si europenii ghidati de institutiile UE, la fel de masonice ca si fostul URSS. Pana la urma Ucraina este teritoriul rus, de acolo din jurul Kievului a luat nastere poporul rus, iar occidentul s-a bagat in coasa Rusiei, incercand sa promita ucrainienilor din vest marea cu sarea si declasand astfel acest conflict sangeros. Masmedia este plina de acuze la adresa Rusiei, dar nu ciripesc nimic si despre Occident care sa fim seriosi nu este nici pe departe curat. De aceea expansiunea Rusiei este tot asupra unui popor care tot rus este, pentgru ca sa fim seriosi jumatate din populatia Ucrainei este rusa, iar cealalta jumatate de ucrainieni tot un fel de rusi sunt, fiind tot la fel de slavi ca si rusii. Parerea mea este ca nu trebuie ucrainienii sa tinda spre Occident ca tot aia e, inca poate si mai rau. Uitati-va la noi care facem parte din UE cum ni se impune sa acceptam homosexualitatea, ecumenismul si alte mizerii

  • Q

    Rusia nu inseamna doar Putin, ci si Dostoievski. Nu doar steagul rosu, ci si crucea ortodoxa, aparata in „cea de-a 3-a Roma”. Exista foloase indirecte trase de Romania din merite rusesti.

    Insa in ce priveste relatile si colaborarile directe nu putem uita ca – indiferent de era si regim – Rusia fie a agresat tara romaneasca, fie a pacalit-o. Nu exista niciun episod in istoria comuna in care romanii sa fi avut castig de pe urma „fratiei” cu rusii. Ne-au pacalit (nu si-au tinut cuvantul dat) nici macar dupa cobeligeranta victorioasa de la 1877.

    As adauga si un alt unghi decat primele doua: „dusmanul dusmanului meu este prietenul meu”. Cel putin pana treci puntea… Caci, oameni buni, ocupantul (de facto) nu mai este Rusia, ci asa numita „lume libera”. Sigur, daca ar avea ocazia, rusii ar defila la Bucuresti pe sub Arcul de Triumf (cum au si facut-o dealtfel in istoria recenta). Insa declaratiile transante (preferabile in politica interna) nu-si au locul in politica externa. Caci una este sa fii un nationalist consecvent doctrinei tale si alta sa-i faci „dosar de cadre” lui Putin.

    Putin este comunist. Adica fara Dumnezeu, fara cuvant, lacom de a detine prin forta averea altora si gata sa tradeze pentru un avantaj personal. Asta este limpede. Dar de ce sa nu profitam de nationalistul din el (atat cat poate fi folositor) ?! Comunistii, pe laga ciuma care le poarta numele, au totusi si un punct bun. Sunt nationalisti. Instructiuni de utilizare in Matei 10:16…