Alexandru Bassarab – 107 ani de la naştere

Alexandru Bassarab s-a născut la 11 agust 1907 în oraşul Bacău. Maturizarea sa precoce şi seriozitatea dublată de talentul înăscut îl recomandau încă de timpuriu ca pe un potenţial vârf al generaţiei sale. Era o prezenţă vie, econom la vorbă şi măsurat în cuvânt. Frecventează cursurile pictorului profesor I. Teodorescu-Sion la Academia de Belle Arte precum şi cursurile facultăţii de Drept din Bucureşti. Dar formarea sa ca artist se va desăvârşi la şcoala particulară de pictură a lui Constantin Vlădescu. Aici va avea ca mentori şi îndrumători pe maeştrii Petraşcu, Tonitza, Şirato şi Iorgulescu-Yor. Tot aici îi va cunoaşte şi îndruma pe mai tinerii săi colegi Valentin Hoeflich şi Gheorghe Vânătoru. Celor trei, cărora li se va alătura şi Geo Zlotescu, vor lucra şi expune împreună pictură murală sau de şevalet, grafică şi gravură. Tot cei patru au lucrat şi la restaurarea faţadei  exterioare a bisericii Sf. Ilie Gorgani, aşa cum arată ea şi astăzi.

Al. Bassarab se va specializa în gravura, în special gravura pe linoleum, gen care-l va consacra posterietăţii. Astfel, deşi multe lucrări originale vor fi mai târziu distruse, interzise sau pierdute, reproducerile tipărite ale gravurilor au supraveţuit până în zilele noastre purtând amprenta stilistică inconfundabilă a autorului lor. Între 1934 şi 1939 i se vor solicita lucrări pentru fiecare Salon Oficial Anual organizat de Mnisterul Cultelor şi Artelor.

Autoportret

 

În paralel se va manifesta şi publicistic făcând cronică şi critică plastică. A colaborat la redactarea unor periodice de cultură, precum „Arta şi Omul”(director Augustin Clonda), „Ideea Românească”(director Paul Costin Deleanu).

Capitanul

 

Se încadrează în Mişcarea Legionară, unde va avea „gradul” de „Comandant legionar”. Organizează şi conduce familia legionară „Ideea Românească”,  unde reuşeşte să grupeze o elită de artişti şi gânditori de perspectivă interesaţi nu numai în propria lor creaţie dar şi în rostul, menirea şi destinul culturii româneşti. Cu riscul omisiunilor inerernte, vom menţiona totuşi, alături de pictorul Bassarab, câteva nume (pe nedrept interzise, ignorate sau marginalizate): filozoful Paul Costin Deleanu, poetul Horia Stamatu, dr. Ion Bazavan, Mircea Nicolau, arhitecţii Constantin Joja, Nicolae Goga, Nicolae Frâncu, Ion Puşchilă, Valeriu Stănescu, sculptorii Dumitru Anastase, Ion Popovici şi Cristea Grossu, pictorii Andronic Cantacuzino, C. Zainea şi alţii.

In zori

 


Din iniţiativa pictorului Bassarab, a sculptorului Anastase şi scriitorilor Paul Costin Deleanu şi Horia Stamatu, ia fiinţă Cenaclul de artă populară „Luchian”, adevărat laborator de creaţie care va pregăti şi realiza în decembrie 1940 importanta expoziţie de artă naţională „Arta în 1940”, debutul cenaclului se realizează prin aşezarea unei plăci comemorative pe casa în care a trãit si a murit marele pictor român.
De altfel, pentru pictorul Bassarab, anul 1940 a fost un an de recunoaştere şi consacrare. În luna februarie a avut prima mare expoziţie personală la sala Dalles, cu o bună primire din partea publicului şi criticii, iar în septembrie-octombrie o alta, de asemenea remarcabilă, tot în sala Dalles împreună cu alţi şapte artişti ce constituiau Grupul Grafic.
Anul 1941 a venit însă să pună capăt vieţii pământene a acestui artist care ar mai fi avut mult de dat artei şi ţării sale. În cadrul represaliilor ordonate de generalul Antonescu împotriva legionarilor după lovitura de stat din ianuarie, pictorul Bassarab arestat, va fi trimis în prima linie, într-o unitate „care nu mai trebuia să se mai întoarcă” şi care va cădea prizoneră, în primele zile ale războiului, în Basarabia. Este ucis în ziua de 8 iulie 1941, de către un militar sovietic, ca urmare a protestelor sale privind tratamentul umilitor la care erau supuşi prizonerii români.
Cu toată scurtimea vieţii sale creatoare, a carierei sale artistice, pictorul Al. Bassarab rămâne un important artist român al acestui secol. Complexitatea personalităţii sale creatoare, prezenţa sa aparte a fost percepută de contemporanii săi şi subliniată de critica vremii. Aparent contradictorii, laturile şi faţetele personalităţii sale se completau armonios lăsând să se întrevada o carieră prodigioasă. Unii dintre critici l-au perceput ca pe un pictor modernist, un „Giorgio de Chirico al României”. Alţii au văzut în expresia sa artistică şi maniera sa de lucru un spirit românesc arhaic marcat de un „hieratism bizantin”, de „o nostalgie a picturii de frescă” descinzând din arta vechilor zugravi.
Pentru legionari a fost un mare spirit luminat. Îşi mărturisea adeziunea la Mişcare prin marea sa dorinţă de libertate.


„Mişcarea Legionară – afirma el – nu trăieşte prin servituţi simbolic militare sau obidienţe formale codificate, ci printr-o mare libertate interioară, o convingere adâncă, pe care se construiesc marile personlităţi şi caractere ale uni neam. Ale acestui neam.”.

PREZENT !

sursa: Sfarma Piatra

Comments (0)
Add Comment