Premierul gura-casca

 

 

România a fost surprinsă, din nou, de inundații. Și, din nou, mai marii zilei află că nu avem planuri și schițe, că nu avem diguri sau planuri de avertizare și evacuare. Și, din nou, mai marii zilei inspectează zonele calamitate, nu șantierele care să prevină sau să reducă efectele acestor calamități naturale. 

Zilele trecute Premierul Victor Ponta a organizat o mascaradă tristă, chiar în curtea Guvernului României, în care a înmânat cheile unor amărâte de microbuze școlare mai multor primari de comune. Din poză nu putea să lipsească nici vicepremierul Liviu Dragnea. Acesta este nivelul Guvernului Victor Ponta, cu nimic mai diferit decât cel condus de Emil Boc: banala înmânare a unor chei pentru niște amărâte de microbze o face Primul-Ministrul al României, nu ministrul Educației. S-au cumpărat 100 de microbuze școlare, cum ar putea premierul să rateze o ditamai realizarea guvernamentală.

Ieri, Victor Ponta și-a făcut apariția, din nou, în zona inundată din sudul României. După gafa de data trecută, când a stat ca nesimțitul în barcă alături de vicepremierul Liviu Dragnea, în timp ce soldații împingeau barca pentru ca el să inspecteze zona, de această dată Ponta a stat liniștit pe mal. Cu mâinile în șold sau arătând în zare către dezastru. Cu cămașă albă și pantalon la dungă. Și cu pantofii lustruiți pe bombeu. Asta în timp ce lângă el oamenii disperați erau în cizme și plini de noroi.

Doar nesimțirea poate justifica o astfel de imagine. Premierul îmbrăcat impecabil în timp ce cei afectați sunt plin de noroi și cu casa luată de viitură. Victor Ponta e doar un simplu privitor al dezastrului, un gură-cască care s-a oprit din treburile lui importante ca să vadă cu ochii lui dimensiunile dezastrului. Și dacă tot ajungi în zona calamitată, musai să anunți presa, să-ți faci poze și să le pui pe rețelele de socializare. Ca să vadă poporul cât de preocupat ești tu de necazurile lui. Așa, cu mâinile în șold cum stai tu. De Dan Tanasa

Comments (0)
Add Comment