RUŞII ADUC NOI TRUPE ÎN TRANSNISTRIA iar Leancă face grup de lucru pentru Ziua Victoriei la Moscova!

Nu am vrut să folosesc apelativul de ESTE, dar devine evident că el ar fi trebuit să fie cel corect. Cuvântul pare dur, dar el există în DEX şi e corect folosit în acest context.

În timp ce ruşii au anunţat suplimentarea trupelor existente în regiunea transnistreană şi asta peste acceptul politicienilor de la Chişinău, Iurie Leancă, omul sovieticilor de la ambasada din România în perioada 1989, a decis să facă un grup de lucru pentru a sărbători cu mare Fast Ziua Victoriei. Transnistria  e în stare de război, în Găgăuzia şi Bălţi se fac referendumuri ilegale cu bani sovietici şi pentru alipirea la Rusia pe modelul Crimeea, iar el vrea Ziua Victoriei.

Nu cred că e nevoie să amintesc cuiva că vorbim de o sărbătoare sovietică, un simbol al ocupaţiei de către sovietici a mai bine de jumătate de continent european.

În timp ce România a intrat în stare de alertă militară, în timp ce unul din premierii baltici anunţă clar că următoarea vizată de agresiune este chiar Republica Moldova, premierul acestui colţ de pământ românesc decide că e mai bine să pupe mână(să nu spun fundul) celui care constant îi dă câte un şut.

Îi ataşez domnului Leancă, deşi domn e mult spus, o imagine în care se vede pe unde au ajuns câteva sute de mii de români basarabeni după Marea Eliberare Rusă.

Probabil că de asta nu aveau nevoie de un Ministru al Apărării… le încurca planurile ruşilor. Nu ştiu dacă o paralelă Leancă – Filat  / Ianukovici ar putea fi făcută în acest moment, dar cu siguranţă în câteva luni vom putea să o facem.

SURSA: Vox.publika.md

Comments (0)
Add Comment