Rezistența de la Pungești: Scrisoare deschisă adresată lui Victor Ponta

Cetăţeni din Pungeşti şi localităţile vasluiene îi transmit o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta în care reclamă că se simt manipulaţi, agresaţi şi ameninţaţi în ce priveşte sănătatea lor şi a mediului, în cazul explorării şi exploatării gazelor de şist.

Conţinutul integral al scrisorii remis Cotidianul.ro:

„PUNGEŞTI – ROMANIA

PRIMA ZONĂ NEOCOLONIALĂ, SPECIALĂ DE SIGURANŢĂ PUBLICĂ

Domnului Prim Ministru, Victor Ponta

Scrisoare deschisă

Stimate domnule Prim Ministru, vă aducem mai întâi în atenţie două citate pe care le considerăm de o importanţă deosebită în problema explorării şi exploatării gazelor de şist în România şi pe care, orice om raţional, având o anumită răspundere socială, trebuie să le ia în calcul în procesul luării unor decizii legate de această problemă.

1. Adresa nr. 2992 / 12.04.2013, a Agenţiei de Protecţia Mediului Vaslui către Mihail Fâcă, peşedintele Agenţiei Naţionale de Protecţia Mediului :

„Stimate domn, având în vedere că în cazul proiectelor de explorare de gaze de şist, se aplică o tehnologie emergentă pentru care nu există date suficiente, A.P.M. Vaslui este în situaţia de a solicita expertiză pentru derularea procedurii de emitere a acordului de mediu.”

2. Ziarul A.N.R.M. „GAZE DE ŞIST „ – pg.7 :

„Până în prezent, în România, nu au fost făcute experienţe speciale de fracturări hidraulice pentru gazele de şist, întrucât nu a fost săpată nici o sondă de explorare pentru gaze de şist.”

Domnule Prim Ministru Victor Ponta, după cum observaţi, cele două citate reprezintă poziţia A.P.M. Vaslui şi respectiv a A.N.R.M. faţă de o activitate nouă ce urmează a se desfăşura în România, ai cărei factori de risc, asupra sănătăţii oamenilor şi mediului în care trăiesc, nu pot fi cuantificaţi, activitate pe care, chiar în aceste condiţii, dumneavoastră o susţineţi şi, prin măsurile pe care le-aţi luat până în prezent, dovediţi că o doriţi începută cât mai urgent, deşi Legea Petrolului nr. 238 / 2004 nu reglementează şi nici nu face referire la gazele de şist !

Mai mult decât atât, vă semnalăm lipsa de responsabilitate şi interes a tuturor autorităţilor publice ( centrale şi locale ) faţă de sănătatea românilor, demonstrată de faptul că acceptă ca evaluarea impactului asupra mediului, cauzat de explorarea gazelor de şist, să fie realizată la comanda şi pe banii companiei Chevron S.R.L., de către un oarecare S.R.L. din România, fără ca acesta să aibă o minimă experienţă în domeniu şi nici obiectivitatea necesară faţă de investitor !

Această situaţie a făcut posibilă aprecierea din partea acestui S.R.L., în raportul de mediu, că „riscurile asupra mediului şi sănătăţii oamenilor sunt nesemnificative sau chiar inexistente „ !!!!

Şi mai curios şi de necrezut este faptul că, Guvernul României, prin structurile subordonate direct sau unor ministere, acceptă ca monitorizarea calităţii factorilor de mediu să fie realizată tot de investitor, adică acceptă o situaţie în care se vede evident un conflict de interese ( vezi capitolul „ Monitorizarea „ din Raportul de Impact ) !

Chiar şi A.N.R.M., instituţie subordonată direct Guvernului României, este în conflict de interese în problema gazelor de şist, atât timp cât în H.G. 2075/2004, care aprobă Normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului nr. 238/2004 , la art. 94, se arată următoarele :

Alin(1) : „ Taxele şi tarifele calculate şi percepute de A.N.R.M. constituie venituri la Bugetul de Stat, cu excepţia unei cote de 20% destinate acordării de stimulente personalului A.N.R.M.”

Alin(3) : „Cota de pana la 20%, prevazuta de art. 52 alin. (4) din Legea petrolului nr. 238/2004, constituie Fondul destinat stimularii personalului A.N.R.M. si se diferentiaza dupa cum urmeaza:

a) 20% in cazul taxelor si tarifelor de pana la 10 milioane lei;

b) 18% in cazul taxelor si tarifelor intre 10 si 50 milioane lei;

c) 15% in cazul taxelor si tarifelor de peste 50 milioane lei„

Alin(5) : „ Fondul destinat stimulării personalului A.N.R.M. se constituie lunar prin aplicarea cotei prevăzute laalin(3)”

În consecinţă, vă adresăm următoarele întrebări :

a) Apreciaţi că, mai multe contracte de concesionare, realizate de A.N.R.M., prin acordarea de permise de foraj şi licenţe de explorare şi exploatare a resurselor minerale, încheiate cu diferite companii, vor face ca să crească valoarea stimulentelor băneşti pentru angajaţii A.N.R.M. ???

b) Consideraţi că avantajele financiare pentru un grup restrâns de oameni (din A.N.R.M.) constituie principalul motiv pentru care agenţia susţine, ignorand realitatea, fără argumente ştiinţifice, tehnice etc., că fracturarea hidraulică este o metodă sigură şi că explorarea şi exploatarea gazelor de şist trebuie să înceapă imediat în România ?

c) În aceste condiţii, populaţia vizată de zonele pentru care s-au emis autorizaţii de explorare se mai poate baza pe obiectivitatea A.N.R.M., în ceea ce priveşte siguranţa fracturării hidraulice şi beneficiile aduse de această metodă, atât timp cât angajaţilor A.N.RM. le intră sume importante în conturi?

Noi, cetăţenii care vom fi afectaţi, suntem foarte îngrijoraţi şi nu putem avea încredere în A.N.R.M. şi nici în poziţia guvernului pe care în această perioadă îl conduceţi, cu atât mai mult cu cât acordul pentru Primetrul EV2 Bârlad este secretizat !

Domnule Prim Ministru Victor Ponta, vă semnalăm că inclusiv Ministerul Economiei, în Scrisoarea răspuns nr. 170406/12.02.2013, adresată populaţiei din judeţul Vaslui, recunoaşte că : „ Gazele de şist intră în categoria <<NECONVENŢIONALE>>, pentru care, în prezent, nu există o legislaţie adecvată.”

Ca atare, domnule Prim MinistruVictor Ponta, neexistând o legislaţie adecvată pentru gazele de şist, în România nu există nici reglementări de monitorizare a activităţilor de explorare şi exploatare a acestora şi nici o instituţie specializată, care să aibă în componenţă specialişti ( ingineri geologi, de foraj, de petrol şi gaze, chimişti etc. ) care să realizeze permanent această monitorizare pe timpul explorării sau exploatării gazelor de şist !

În aceste condiţii noi, populaţia supusă fără voia sa riscurilor unei activităţi periculoase, cum este fracturarea hidraulică, nu constatăm decât că autorităţile publice centrale şi locale şi organismele de mediu din România ignoră cu buna ştiinţă legislaţia în domeniu internă si internaţională.

Astfel se încalcă prevederi ale Constituţiei României, respectiv la art 35 se arată că :

Alin(1) :” Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos, echilibrat ecologic „

Alin(2 :” Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept sau ale Codului Civil / 2012, care la art. 61 privind garantarea drepturilor inerente fiinţei umane, arată că :

Alin(1) :” Viaţa, sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a oricărei persoane sunt garantate şi ocrotite în mod egal de lege „

Alin(2) :” Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau ştiinţei”

De asemenea nu sunt luate în considerare prevederi stabilite la nivel U.E. sau internaţional cum sunt :

1. Decizia Parlamentului European din data de 09 octombrie 2013 care precizează că evaluarea adecvată a impactului asupra mediului este o cerinţă obligatorie.

2. Legile care guvernează ţările U.E. şi care îndeamnă la precauţie şi acţiuni preventive privind activităţile economice care pot provoca oamenilor probleme grave de sănătate şi mediului distrugeri până la dezastre.

Domnule Prim Ministru Victor Ponta, constatăm cu mare regret că în problema gazelor de şist, Guvernul României şi structurile subordonate, pe toată perioada luării deciziei privind trecerea „grăbită” la explorarea gazelor de şist în judeţul Vaslui, nu au ţinut cont de prevederile Convenţiei de la AARHUS din 25 iunie 1998 şi ratificată la 17 februarie 2005.

Printre obiectivele Convenţiei AARHUS se numără dorinţa de a garanta drepturile de participare a publicului la luarea deciziilor cu privire la aspecte de mediu, pentru a contribui la protejarea dreptului de a trăi într-un mediu adecvat sănătăţii şi bunăstării personale.

Domnule Prim Ministru Victor Ponta, în cazul oricărei ameninţări iminente a sănătăţii umane sau a mediului, cauzată de activităţile umane, conform Legii 86/2000, toate informaţiile care sunt deţinute de autoritatea publică trebuie să fie diseminate imediat şi fără nici o întârzâiere membrilor publicului care pot fi afectaţi.

Până în prezent la Pungeşti, Puieşti, Găgeşti sau Băceşti, deşi s-a ajuns la faza emiterii certificatelor de urbanism sau a autorizaţiei de construcţie ( cum este cazul de la Pungeşti ) nici o autoritate publică a statului român nu a susţinut o campanie de informare aşa cum prevede legislaţia internă, cea a U.E. sau Convenţia de la AARHUS !

În aceste condiţii vă întrebăm : care este motivul pentru care se încalcă prevederi legale aşa de importante pentru viaţa populaţiei vizate, dovedindindu-se prin aceasta lipsa de respect din partea autorităţilor pentru această populaţie ?

De asemenea vă rugăm să ne răspundeţi personal : de ce nu aţi impus Ministerului Mediului, efectuarea unei evaluări adecvate independente de impact asupra mediului şi sănătăţii umane, prin intermediul unei companii de reasigurare care să acopere eventualele riscuri prezente şi viitoare, ca urmare a activităţilor din domeniul gazelor de şist ?!

Prin acest mod de a ne trata pe noi, cei care locuim în judeţul Vaslui, nu credeţi că, de fapt, acum vreţi să luaţi cu împrumut sănătatea românilor şi a mediului în care trăiesc pentru a le pune la dispoziţia unor companii private, fără să le oferiţi românilor garanţii scrise ?!

Această tristă realitate este pentru noi inacceptabilă şi trebuie să o înţelegeţi ca atare, iar măsura de a ne obliga să o acceptăm prin „prezenţa şi forţa jandarmeriei !” nu o considerăm demnă de un guvern responsabil !

Dumneavoastră şi alţi decidenţi, a caror activitate are repercusiuni asupra statului şi cetăţenilor României , care sunteţi plătiţi din bani publici, aveţi obligaţia legală dar şi morală, să vă informaţi temeinic, obiectiv şi în mod continuu şi să acţionaţi cu prudenţă, responsabilitate şi cu bună credinţă, mai ales atunci când este vorba de explorarea şi exploatarea gazelor de şist care pot avea consecinţe grave asupra populaţiei şi mediului !

Menţinerea jandarmeriei în zona Pungeşti, care vi se datorează dumneavoastră şi domnului ministru Stroe, ne determină să ne întrebăm dacă mai trăim într-un stat de drept şi să vă întrebăm :

Sunt cetăţenii din Pungeşti nişte criminali ?!

Sunt cetăţenii din Pungeşti nişte oameni care pot genera pericole la adresa securităţii naţionale ?!

Sunt cetăţenii din Pungeşti pericolul numărul 1 pentru Guvernul României ?

Cine oare poate să explice şi să argumenteze această situaţie devenită sinistră ?

Domnule prim ministru Ponta, aveţi primul datoria să le daţi românilor nişte explicaţii în acest sens .

De ce nu o faceţi ?

De ce lungiţi situaţia, ignorând consecinţele ?

Sunteţi cumva hotărât să-i aduceţi pe români în situaţia cea mai jalnică posibilă care le poate provoca o boală generală a nervilor lor ?

Cât de mult şi până unde doriţi să-i speriaţi pe români ?!

Doriţi cumva ca cetăţenii să fabuleze în explicaţii?

Ne cutremură gândul, văzând indiferenţa şi ignoranţa dumneavoastră, la atăta timp după evenimentele de la Pungeşti, la ideea că prin ceea ce aţi creat şi întreţineţi la Pungeşti, parcă doriţi să faceţi din viaţa acestor oameni simpli, un experiment social.

Doriţi să-i re-educaţi într-o supunerea oarbă prin asemenea metode, să-i faceţi să înţeleagă că, în ceea ce îi priveşte, nu mai au dreptul la nimic, nici măcar la o părere exprimată deschis şi cinstit legată de sănătatea lor şi a mediului în care trăiesc, chiar şi atunci când nu doresc altceva decât să fie lăsaţi să trăiască liniştiţi în satul lor natal ?

Nu este clar că această metodă, cam asta vrea să dovedească şi ştim foarte bine că nimeni şi niciodată nu o va recunoaşte şi declara deschis ?

Aveţi multe explicaţii şi răspunsuri de dat domnule prim ministru şi vă rugăm să o faceţi în numele obligaţiilor constituţionale şi morale pe care le aveţi şi mai ales în numele încrederii şi votului pe care vi l-au acordat vasluienii în anul 2012.

Cu stimă şi consideraţie,

Cetăţenii din Pungeşti şi localităţile vasluiene care ne simţim manipulaţi, agresaţi şi ameninţaţi în ce priveşte sănătatea noastră şi a mediului, de metoda fracturării hidraulice, utilizată la explorarea şi exploatarea gazelor de şist”.

Comments (0)
Add Comment