NOI N-AM UITAT! 2 martie 1992. Începerea RĂZBOIULUI DE PE NISTRU.

NOI NU UITĂM! În urmă cu 31 de ani, în urma unor îndelungi provocări şi diversiuni ale serviciilor secrete ruse şi ale Armatei a 14-a Ruse, începea războiul de pe Nistru. Un masacru oribil care avea să dureze până în vara acelui an. Un conflict artificial creat de Moscova, pentru a preîntâmpina în proaspăt declarata R. Moldova un parcurs similar celui pe care Lituania, Letonia şi Estonia se înscriseseră în cursul anului anterior. Armata a 14-a Rusă, ajutată de regimente întregi de mercenari cazaci aduşi din stepele kalmuce, din Siberia şi fundurile Asiei s-au năpustit asupra unui teritoriu care nu le aparţinea şi pe care Moscova ar fi trebuit să-l elibereze după o ocupaţie de peste 40 de ani. Am cunoscut familii întregi care au fost nevoite să-şi părăsească sălaşurile din localităţile din stânga Nistrului ori din zona Tighinei, care nici astăzi nu se pot întoarce la casele lor. Mercenarii şi soldaţii ruşi au revărsat asupra paşnicului popor român de pe Nistru tot întunericul, sălbăticia şi înapoierea unei lumi revolute, ucigând, violând şi jefuind tot ce le ieşea în cale, după cum ne-au obişnui aceşti sălbatici în toate incursiunile lor din ultimile secole.

Rusia nu şi-a cerut niciodată scuze pentru aceste atrocităţi, după cum nu a regretat niciodată atrocităţile de după 1940 şi 1944, continuând să menţină sub ocupaţie armată estul actualei R. Moldova, unde a instituit un regim pur comunist (Republica Sovietică Socialistă Nistreană), coordonat de un serviciu secret numit KGB, persecutând sistematic populaţia românească. Rusia are şi azi statutul unui stat agresor, care menţine sub ocupaţie armată un teritoriu românesc. 

Priviţi aceste imagini. Veţi vedea încleştări, distrugeri, morţi şi refugiaţi. Pentru ca să nu uităm! 

Astăzi se împlinesc 31 de ani la conflictul armat de pe Nistru. Tragicul eveniment s-a declanşat pe 2 martie 1992, după ce preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturile de poliţie loiale Chişinăului de pe malul stâng al Nistrului.

Prin decizia Guvernului R. Moldova, ziua de 2 martie a fost declarată de către Parlament Ziua Memoriei.

Iniţial, pe 2 septembrie 1990, Tiraspolul a proclamat independenţa regiunii, iar doi ani mai târziu a început războiul. Efective ale gărzii transnistrene şi unităţi de cazaci au atacat postul de poliţie din Dubăsari. În acea perioadă R. Moldova nu avea armată. Astfel, autorităţile de la Chişinău au ripostat cu forţe de poliţişti.

În conflict au fost implicaţi şi militari ruşi, Armata a 14-a, cu un efectiv de peste 6000 de soldaţi. La 21 iulie 1992, a fost semnat acordul de încetare a focului între ex-preşedintele Mircea Snegur şi preşedintele de atunci al Rusiei, Boris Elţin.

În timpul conflictului armat, cele mai grele lupte s-au dat la Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Cocieri, Roghi, Tighina şi Varniţa. Potrivit datelor Ministerului Apărării, în timpul conflictului au murit 286 de oameni, iar alţi 284 au rămas invalizi.

Comments (1)
Add Comment
  • IO...gerules

    Romanii atunci au fost romani,astazi ei au uitat sa se ranasaca-nramuri roditoare,in pomi cu fructele de ar,in holdele de grau de pe campii si dealuri.Romanii au uitat sa fie mama,tata,frate si surori,ei au uitat sa mearga spre culmile de dealuri si de vise,se-afunda toti in somn,in gol si-n tot mai mult neiteles comfort si dorm,dormirar tavalucii si rotile ce-i calca pe grumaji.