CUM S-A RECITAT DIN RADU GYR LA PATRIARHIE ÎN PLIN comunism

Colindele scrise în închisoare de poetul Radu Gyr, deşi au aceeaşi bucurie a Naşterii Domnului, au în ele şi amărăciunea celor care sufereau după gratii pentru convingerile lor religioase.

Mai târziu, în anii ´70, aceste colinde scrise într-o perioadă tristă din viaţa poetului au dat însă naştere şi la o situaţie ciudată, aproape amuzantă. La Facultatea de Teologie din Bucureşti, la o serbare de Crăciun la care au participat profesorii şi alte personalităţi, au fost invitaţi şi Monica şi Demostene Popa, fiica şi ginerele lui Radu Gyr, în calitate de membri ai coralei Patriarhiei. Băieţelul lor, Radu Popa (în prezent compozitor, profesor şi dirijor al Filarmonicii „Banatul”), avea câţiva anişori atunci.

La vremea cuvenită, a ieşit în faţa auditoriului, s-a înclinat şi a spus: „Voi recita un colind de bunicul Radu Gyr!„… Invitaţii, în frunte cu patriarhul Justinian Marina, au avut un moment de încremenire absolută, întrucât numele şi opera poetului aveau interdicţie. Dar nimeni n-a făcut vreun gest de oprire a micuţului recitator, care s-a transformat astfel într-un curajos purtător al mesajului celui oprimat. Audienţa s-a bucurat în taină de această reuşită, la fel şi membrii familiei lui Radu Gyr. (D.Ş.)

Ziurel de ziuă

Tot mai arde cerul sus,ziurel de ziuă,

peste ieslea lui lisus,ziurel de ziuă.

Vitleeme, colţ de rai,ziurel de ziuă, îngeripalizi încă ai?Ziurel de ziuă.

Alb şi fraged Vitleem,ziurel de ziuă, în ce vis să te mai chem?Ziurel de ziuă.

Steaua sfântă de Crăciun, ziurel de ziuă,din ce praf s-o mai adun?Ziurel de ziuă.

Lacrimi mari pe cers-aprindziurel de ziuă,prin tristeţi de foc colind,ziurel de ziuă.

Pentru-nsângeratul mag,ziurel de ziuă, pune, Doamne, spini pe prag,ziurel de ziuă.

Şi acoperă cu lut,ziurel de ziuă,Vitleemul meu pierdut,ziurel de ziuă.

Colind

A venit şi-aici Crăciunul, să ne mângâie surghiunul.

Cade albă nea peste viaţa mea,peste suflet ninge.

Cade albă nea peste viaţa meacare-aici se stinge.

Tremură albastre stelepeste dorurile mele. /Dumnezeu de susîn inimi ne-a pus /pâlpâiri de stele.

Dumnezeu de susîn inimi ne-a pus /numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată,ad-o veste minunată! /Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag /ca o zi cu soare.

Zâmbetul tău drag îl aşteaptă-n prag /cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească peste ieslea-mpărătească.

Şi din nou trei magi /varsă din desagi,aur şi tămâie.

Îngerii de sus magilor le-au pus /cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă,pe Mesia îl aşteaptă.

Zâmbete cereşti intră pe fereşti,vin în orice casă.

Şi în orice gând arde tremurând câte-o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă a-mpietrit sub promoroacă.

Stăm în bezna grea,Pentru noi nu-i stea,Cerul nu s-aprinde.

Pentru osândiţi,Îngerii grăbiţi Nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse

Tinde mila ta, Iisuse.

Cei din închisori te-aşteaptă-n zori să le-aduci lumină.

Cei din închisori te aşteaptă-n zori,pieptul lor suspină.

O, lisuse Împărate,iartă lacrimi şi păcate!

Vinâ să-nchizi uşor rănile ce dor,visul ni-l descuie.

Noi te-om aştepta, /căci pe Crucea Ta stăm bătuţi în cuie.

O, brad frumos

0, brad frumos, ce sfânt păreai În altă sărbătoare…

Mă văd copil, cu păr bălai

Şi ochii de cicoare.

Revăd un scump şi alb cămin

Şi chipul mamei sfinte,

Imagini de Crăciun senin

Mi-apar şi azi în minte.

Un brad cu daruri şi lumini

În amintiri se-arată,

În vis zâmbeşte ca un crin

Copilul de altădată.

Azi nu mai vine Moş Crăciun

În noaptea de cenuşă.

Ci doar tristeţile se-adun

Să-mi plângă lângă uşă.

În frigul temniţei mă frâng,

Sub lespezi reci, tăcute,

Împovărat de daruri plâng

În amintiri trecute.

Omătul spulberat de vânt

Se cerne prin zăbrele

Şi-mi pare temniţa mormânt

Al tinereţii mele.

Colind ceresc

Cerul şi-a deschis soborul- Lerui, Doamne, Ler -şi-au pornit cu pluguşorul îngerii din cer.

Merg cu plugul de oglindă şi de giuvaer,toţi luceferii colindă- Lerui, Doamne, Ler

Patru heruvimi în haine albe de oier răspândesc în lume taine- Lerui, Doamne, Ler

-N-au venit cu grâu la poartă,ci au rupt din gerstele mari, ca să le-mpartă,- Lerui, Doamne, Ler –

Singur tu aştepţi în tindă,suflete stingher,nesosita lor colindă,- Lerui, Doamne, Ler

-Nici un înger nu mai vine fâlfâind mister,să colinde pentru tine,- Lerui, Doamne, Ler.

sursa: Ziarul Lumina

Comments (1)
Add Comment
  • CJ

    Nu cunoasteam acest detaliu. Multumiri pt informatie