Suferințele românilor basarabeni și drepturile Mitropoliei Basarabiei, analizate într-o ediție specială Omul și Timpul realizată de Rafael Udriște la TVR

O ediție specială „Omul și timpul”, de la Chișinău, a analizat situația de astăzi a drepturilor patrimoniale ale românilor de peste Prut grație realizatorului TVR Rafael Udriște.

Istoria Basarabiei este una zbuciumată. Aflați de-a lungul vremurilor fie sub Imperiul Țarist, fie sub cel sovietic, românii din acest spațiu au luptat constant pentru a-și păstra limba și credința. Imediat după destrămararea Uniunii Sovietice, această luptă a românilor basarabeni a continuat.

Și dacă limba română scrisă cu grafie latină a devenit limba oficială, în ceea ce privește patrimoniul Mitropoliei Basarabiei, lupta continuă și în ziua de azi. Despre toate acestea, Rafael Udriște și invitații săi au discutat într-o ediție specială „Omul și timpul”, filmată la Chișinău, ce s-a difuzat joi, 3 noiembrie, la TVR 1 (VIDEO mai sus).

Cazurile de persecuții asupra credincioșilor Mitropoliei Basarabiei au fost nenumărate și aproape toate au ajuns la CEDO. Incidentele referitoare la Mitropolia Basarabiei au vizat în primul rând dreptul românilor de a-și folosi nestingherit bisericile pe care le-au construit în Basarabia. Aceste drepturi patrimoniale au fost încălcate fie de reprezentanții autorităților locale, fie de organele de poliție, fie de adepții Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Ruse.

Un subiect cu greutate, pentru care au răspuns invitației la dialog a realizatorului și moderatorului Rafael Udriște personalități ale vieții ecleziastice de peste Prut, dar și alți oaspeți a căror prezență în emisiune aduce clarificări importante: av. Iulian Rusanovschi de la Asociația „Monumentum”, Mariana Mihalevschi, director al Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți, P.S. Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, av. Alexandru Postică de la Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politic din Moldova, pr. Dumitru Șuhan de la Biserica Sfântul Dimitrie și Sfântul Dionisie – Cahul, pr. Petru Buburuz de la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Chișinău, Vlad Cubreacov de la Asociația „Răsăritul românesc”.

Rafael Udriște ne-a oferit o ediție specială „Omul și timpul”, pe care o redăm și noi integral în filmarea de mai sus.

via ActiveNews

Comments (0)
Add Comment