Pentagonul admite că a susținut 46 de laboratoare în Ucraina, în ultimii 20 de ani, în scopuri pașnice

Departamentul Apărării din Statele Unite a publicat pe siteul său oficial un comunicat cu privire la istoria și realizările programelor de colaborare internaționale, pentru reducerea amenințărilor nucleare, biologice și chimice de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

Conform documentului, SUA s-au angajat în eforturi conjugate cu comunitatea internațională de a reduce arsenalul de arme nucleare, chimice și biologice de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

Departamentul Apărării menționează că a colaborat, în acest domeniu, inclusiv cu Rusia, până în 2014, adică până la anexarea Crimeii, printr-un program creat de Congresul SUA în 1991.

30 de ani mai târziu, afirmă americanii, „în mijlocul războiului său de agresiune împotriva Ucrainei, Rusia caută, cu susținerea Chinei, să submineze acea muncă prin distribuirea de dezinformări și sădind neîncrederea în oamenii și instituțiile din toată lumea care au contribuit la reducerea armelor de distrugere în masă”.

În ceea ce privește Ucraina, SUA afirmă că această țară nu are un program de arme biologică, dar că a susținut 46 de laboratoare de cercetare în scop pașnic. Mai precis, această colaborare a avut ca scop îmbunătățirea „siguranței și securității biologice” a acestei țări.

„SUA a lucrat în colaborare pentru a îmbunătăți siguranța și securitatea biologică precum și supravegherea sănătății umane și animale, oferind susținere pentru 46 de laboratoare ucrainene, instalații sanitare și situri de diagnostic al bolilor, pe perioada ultimelor două decade. Programele de colaborare s-au focalizat pe îmbunătățirea sănătății publice și siguranței agricole în legătură cu neproliferarea”, a scris Departamentul Apărării din SUA.

În martie, Rusia a acuzat SUA că a finanțat în Ucraina laboratoare care cercetau programe biologice cu scop militar.

Atunci, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a numit acuzațiile rusești „absurde”, „de râs” și „o grămadă de prostii”. Pe de altă parte, Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru afaceri politice al SUA, a declarat la o audiere în Congres că Ucraina are facilități de cercetare biologică și că este „destul de îngrijorată că trupele ruse ar putea încerca să obțină controlul asupra acelor laboratoare”.

via R3Media

Comments (1)
Add Comment
  • IO...gerules

    Era un comentator”anti Putin”pe-aci.Inteligenta sa n-a aflat inca ce face adevaratul Putin in Ucraina pentru a salva Rusia cat si Europa,contracarand cu mare atentie actiunile Kievului care vrea sa bombardeze cea mai mare Centrala nucleara a lor din Ucraina,dela Zaporohscaya,producatoare de energie electrica,punand in pericol Europa cat si o parte din Rusia,nemaivorbind de Ucraina?Guvernul Ucrainean s-a dovedit a fi un Guvern criminal in frunte Zeblensky actorasul evreo-cazar.