AVORTUL în 2020: 43 de milioane de victime = 40% din decesele lumii = de 5 ori mai mulți decât cei uciși de cancer

Aproape 43 de milioane de copii nenăscuți și-au pierdut viața prin avort anul trecut, informează site-ul Basilica.ro. Statistica este dată de platforma Worldometers, votată de membrii Asociației Americane a Bibliotecilor ca una dintre cele mai bune resurse gratuite de pe Internet.

Numărul de copii nenăscuți victime ale avortului este de peste cinci ori mai mare decât al victimelor cancerului.

Cifrele Worldometers se bazează pe statisticile furnizate de state către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), dar în unele țări, inclusiv în România, statisticile oficiale nu includ și avorturile din clinicile private și nici pe cele medicamentoase, astfel că cifrele pot fi mult mai mari.

Numărul total de decese din lume a fost anul trecut de 59 de milioane. Dacă la această cifră s-ar adăuga și numărul copiilor nenăscuți uciși prin avort la cerere, aceste victime ar reprezenta peste 40% din decese.

Un studiu american confirmă că aproape trei sferturi din femeile care fac avort la cerere au fost presate să facă acest pas, pe care l-au făcut foarte greu și împotriva propriei conștiințe – este definiția crizei de sarcină prin care trece femeia și care adesea se finalizează prin avort.

Studiile mai arată consecințe psihologice pentru femeia care alege să facă acest pas, trauma avortului conducând femeile la depresie, consum de substanțe și gânduri de sinucidere.

În 2020, aproape 43 de milioane de copii au pierit din cauza avortului. Prin comparație, bolile infecțioase au ucis 13 milioane de oameni, cancerul a făcut 8,2 milioane de victime, fumatul 5,1 milioane, consumul de alcool 2,5 milioane, noul coronavirus 1,8 milioane, iar accidentele rutiere 1,4 milioane.

Astfel, statisticile arată că avortul a ucis anul trecut mai mult decât cancerul, malaria, SIDA, fumatul, alcoolul, plandemia și accidentele de mașină la un loc.

Și în primele cinci zile din 2021 s-au făcut aproximativ 550.000 de avorturi, arată Worldometers.info. Așadar, statisticile păstrează același ritm, de aproximativ 110.000 de avorturi pe zi.

via Știri pentru viață

Comments (2)
Add Comment
  • DIANA ELENA

    CRED CA NOUA BOALA NE-A FOST DATA SI PENTRU CRIMELE DE AVORT,CRIME STRIGATOARE LA CER!

  • Adrian

    Noua administrație Biden, „votată” de poporul american, va anula toate măsurile luate de Trump pentru promovarea vieții, lupta împotriva avorturilor în USA, revenind la politica promovării avorturilor din timpul lui Obama.
    Copii Satanei își dau singuri arama pe față.