Regimul comunist și brațul său înarmat, Securitatea, au dus un adevărat război împotriva Rezistenței anticomuniste din România, ofensiva împotriva structurilor clandestine și a grupărilor de gherilă constituite în Carpați cunoscând toate formele de acțiune, de la ofensiva armată și până la activitățile de diversiune.
Înființată de NKVD, ca o sucursală locală a acestuia, și condusă până târziu, spre anii 1960, de ofițeri ai spionajului sovietic, Securitatea a coordonat un adevărat război informațional având ca scop compromiterea morală a rezistenților, aruncarea în derizoriu a acțiunilor acestora, crearea unei stări de ostilitate față de ei în rândurile populației locale și abandonarea de către aceasta a susținerii luptătorilor.
Chiar după înfrângerea, treptată, a grupărilor de rezistență armată, Securitatea nu a încetat acțiunile operativ-informative de discreditare a luptătorilor și de cultivare, în mentalul colectiv, a unei imagini abominabile despre cei care îndrăzniseră să se opună comunismului. Uriașele rețele de informatori și agenți de influență ai Securității din regiunile cu o rezistență anticomunistă pregnantă au fost angrenați în operațiuni bine calculate de răspândire a acestor zvonuri calomnioase. Aparatul de stat a extins această activitate în învățământ, unde copiii erau alimentați, încă de pe băncile școlilor, cu o perseverență diabolică, cu ideea că partizanii fuseseră de fapt răufăcători de cea mai joasă speță, autori ai unor fărădelegi precum jafuri, crime și violuri, îndreptate nu doar împotriva oganelor de putere comuniste, ci și împotriva populației civile. De asemenea, literatura și cinematografia au fost utilizate pâna la sățietate în această campanie. Din păcate și astăzi este difuzată de televiziunile românești o întreagă filmografie în care partizanii anticomuniști sunt prezentați ca niște secături morale puse pe căpătuială și în stare de orice samavolnicie îndreptată împotriva civililor. Generații la rând au fost îndoctrinate cu această imagine falsă a luptătorului anticomunist, așa încât nu este de mirare că după 1990, puțini au fost cei interesați să se adune în jurul supraviețuitorilor Rezistenței, și prea mulți cei care au preferat să-i venereze pe politrucii comuniști precum Iliescu, Brucan ori Bârlădeanu, sau pe copiii aceștora, gen Petre Roman sau Vladimir Tismăneanu.
Și astăzi, în zonele în care au activat între 1945 și 1960, focare de rezistență armată, întâlnești nenumprați localnici care în acei ani erau copii, care îți vor povesti întâmplări abominabile puse pe seama rezistenților, a căror imagine păstrată în memoria celor mai mulți este cea a unor nelegiuți.
În materialul de mai jos prezentăm o astfel de operațiune. Este vrorba despre acțiunea inițiată de șeful forțelor Securității care acționau în masivul Făgăraș, care după capturarea prin diversiune a luptătorilor din gruparea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu, nereușind sub nici o formă să îl prindă și pe acesta, a pus la punct o infernală operațiune de compromitere morală a acestuia. Scopul? Evident, crearea unei stări de spirit ostile în rândul populației, inclusiv a urmașilor celor executați sau închiși deja, pentru ca aceștia să nu îi mai dea suport lui Gavrilă. Prin folosirea vastei rețele de informatori locali și agebți de influență, precum și prin fabricarea unor scrisori olografe false, acesta avea să fie prezentat ca un trădător, pus în slujba Securității și adevăratul vinovat pentru capturarea nefericiților deja uciși sau care putrezeau în temnițe. O operaţiune de realizare – prin fals – a unor scrisori atribuite membrilor grupului de rezistenţă prinşi în 1955 prin „Operaţiunea Grecia”, dar realizate de serviciul de plastografie al Securităţii, şi plasate rudelor acestora, pentru intoxicarea lor cu legenda conform căreia Gavrilă ar fi fost de fapt agentul Securităţii şi el i-ar fi predat pe camarazii săi. Este interesantă perseverenţa Securităţii de a difuza aceste diversiuni chiar şi la românii din exilul anticomunist.
La mulţi făgărăşeni această diversiune a prins. Nu cred că a existat durere mai mare în viaţa lui Ion Gavrilă Ogoranu decât aceea când urmaşi ai celor executaţi de Securitate sau stinşi în temniţe, i-au strigat, la revenirea sa după 1990 în satele făgărăşene, reproşându-i că i-ar avea pe conştiinţă pe cei morţi… Din păcate, şi astăzi se întâlnesc prin sate oameni care sunt victimele acestei diversiuni, fiind convinşi – în pofida documentelor care astăzi sunt declasificate – că Gavrilă ar fi fost trădător…
După ce a primit acces la arhivele legate de grupul său, la CNSAS, Gavrilă a putut găsi acolo documentele care ilustrau etapele acestui plan diabolic. Unul din ele, reprodus mai jos, a fost publicat în volumul IV al cărţii „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”, în 2004. Iată comentariul lui Ogoranu în subsolul documentului reprodus în acea ediţie: „În adevăr „agenţi verificaţi” au răspândit din 1958 acest zvon în rândul familiilor şi colegilor şi chiar în rândul emigraţiei româneşti. Unii o mai fac cu mult zel şi acum (2003), scriind chiar articole în ziare din ţară şi străinătate. Fac aceasta în mod voluntar? Dacă sunt plătiţi, cine îi plăteşte?”
Desigur că erau și oameni care continuau, inclusiv după 1990, să colporteze aceste neadevăruri.
Eu aş mai adăuga un comentariu. Amar… Şi după 1990,
continuatorii Securităţii, fie că s-au numit SRI, „Doi ş-un Sfert” (UM 0215) sau altfel, au utilizat aceleaşi mijloace pentru a anihila moral, social, pe cei împotriva cărora noua paradigmă democratică nu le mai permitea să-i anihileze fizic, ca înainte de 1989… Toţi – tineri sau bătrâni -cei care au reuşit să coaguleze efective umane importante ca număr şi valoare, ori să pună la punct proiecte viabile de acțiune anticomunistă şi naţionalistă, au fost doborâţi prin aceleaşi mijloace perfide: calomnii, denigrări, zvonuri, suspiciuni abil diseminate. Nu au fost necesari mulţi agenţi, căci e de ajuns plasarea falsului, că o sumedeie de naivi, lispiţi de experienţă sau educaţie, o vor prelua şi duce-o din gură în gură.
Ca unul dintre cei care au constituit, ani la rând, obiectivul unei astfel de ample operaţiuni, cunosc bine modalităţile de funcţionare a unui astfel de plan. Securiştii de azi au învăţat că este mult mai eficient acest tip de anihilare morală şi socială, decât cea fizică ori juridică – prin care nu făceau decât să genereze noi eroi. O mlaştină a deznădejdii s-a întins în lumea naționaliștilor și anticomuniștilor, toată lumea suspectând şi acuzând pe toată lumea. Obiectivul a fost atins. Naţionalismul românesc a fost distrus și înlocuit, periodic, cu forme hibride de naționalism, cel mai adesea inspirat din național-comunismul perioadei ceaușiste.
sursa. Magazin Critic