Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, susţinut de academicieni şi artişti … Scrisoare deschisă adresată CNCD

O serie de nume sonore din Academia Română, dar şi din spectrul artistic românesc (actori, eseişti, scriitori, pictori sau istorici) şi-a pus semnătura pe o scrisoare deschisă adresată Consiliului Național de Combatere a Discriminării în cazul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Romane, Vasile Bănescu, acuzat recent de afirmaţii cu caracter rasist. “Asistăm în ultimele zile la un linșaj mediatic si instituțional la care este supus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, dl Vasile Bănescu”, spun susţinătorii lui Bănescu. “Este un atac la adresa libertății de exprimare”, consideră cei peste 50 de semnatari ai scrisorii.

Vasile Bănescu “a fost convocat la Consiliului Național de Combatere a Discriminării pentru două reclamații: una în care este acuzat că a prezentat date statistice cu privire la natalitatea mai ridicată în rândul adolescentelor aparținând minorității rome, date susținute de studii sociologice și de rapoarte ale unor organizații precum UNICEF și Salvați Copii, iar în cealaltă că a parafrazat un citat din marele romancier Victor Hugo, citat care ar fi ofensat unele sensibilități”, îşi încep argumentaţia semnatarii scrisorii.

Ei afirmă în textul scrisorii că “faptul că CNCD a apreciat drept întemeiate aceste reclamații reprezintă un grav atac la adresa libertății de exprimare. Cu atât mai mult cu cât afirmațiile dlui Vasile Bănescu privesc valori esențiale ale vieții și culturii creștine, respectiv familia și educația. A apăra aceste valori reprezintă deci, în opinia respectivei instituții, un act de discriminare, dar în esență reprezintă o extindere abuzivă a înțelesului discriminării pozitive, față de care CNCD se arată atât de atașat”, consideră cei peste 50 de semnatari ai Scrisorii Deschise adresată astăzi CNCD. Petiţionarii oeră şi un exemplu în sprijinul ideii că Bănescu ester acuzat pe nedrept: “Într-un interviu recent, dl Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării, a atacat virulent și fără să fie întrebat inițiativa de revizuire a Constituției, pentru clarificarea definirii Căsătoriei. Și a făcut-o acuzând, în mod fals, această inițiativă, pe motiv că ar propune o definire restrictivă a familiei și apoi lansând public un alt neadevăr, anume că, din punct de vedere juridic, această inițiativă nu ar avea nici un efect”.

Tot în textul Scrisorii Deschise – pe care şi-au pus semnătura, printre alţii, Acad. Sorin Dumitrescu – pictor, Alex Ștefănescu – critic literar, Acad. Ioan-Aurel Pop – istoric, Rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Ana Blandiana – poet, scriitor, Dan Puric – actor, Varujan Vosganian – scriitor sau Cătălin Sturza – Doctor în filologie și publicist – se mai specifică faptul că “… întrebat explicit despre declarațiile purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu privind „familia naturală”, președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării a afirmat că „Este mult mai grav să vorbești de familia «naturală» decât de familia «tradiţională». Asta înseamnă că ceilalți nu sunt naturali. Or, declarația asta venind din partea purtătorului de cuvânt al principalului cult din România (BOR) este foarte gravă”.

În mod vădit, aici este vorba de o antepronunțare a președintelui CNCD, ceea ce înseamnă că verdictul în ceea ce a devenit, din nefericire, cazul Bănescu a fost deja hotărât”, consideră susţinătorii purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Romane. Ei au mai că Vasile Bănescu este purtător de cuvânt al Patriharhiei Române, afirmațiile sale fiind în perfectă concordanță cu teologia morală și cu dogma creștină, arătând că familia este naturală numai dacă este întemeiată pe Căsătoria între un bărbat și o femeie. Ignorând tocmai propriile afirmații, președintele CNCD vine și spune că este inacceptabil ca astfel de opinii să fie exprimate în spațiul public. “Cu alte cuvinte, dl. Asztalos interzice exprimarea concepției creștine în spațiul public, ceea ce ridică întrebări asupra scării de valori a d-lui Asztalos, care are are în mod vădit, printr-o asemenea susținere, o evidentă componentă contrară spiritului creștin al societății românești. Comportamentul instituțional al dlui Csaba Asztalos este unul angajat și militant, ceea ce poate fi înțeles, dar nu și când președintele CNCD discriminează el însuși, împotriva spiritului legilor și Constituției României, majoritarea populației României”, au conchis semnatarii Scrisorii Deschise.

Faţă de aspectele semnalate, academicienii, pictorii, actorii sau istoricii semnatari au cerut “ scuze publice față de peste cele trei milioane de cetățeni ai României care au semnat demersul de susținere a clarificării definiției Căsătoriei în Constituție, pe de o parte, şi încetarea imediată a acțiunilor îndreptate împotriva dlui Vasile Bănescu, un om de o decență, civilitate și o probitate intelectuală ireproșabile, pe de alta.

Vasile Banescu, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, a fost reclamat la Consiliul National pentru Combatarea Discriminarii dupa ce a spus ca de vina pentru numarul mare de mame adolescente sunt anumite motive sociale, dar si „apartenenta la o anumita etnie”. Reclamatia a fost facuta de E-Romnja si Centrul Filia, care au depus o sesizare cu privire la „declaratiile discriminatorii” ale lui Banescu, la adresa fetelor rrome si fetelor apartinand diferitelor categorii defavorizate.

 

sursa: Evz.ro

Comments (1)
Add Comment
  • ANTIPUTIN

    Purtatorul de cuvant al patriarhiei trebuia sa le felicite pe mamele rrome, chiar adolescente, care nu’si leapada copiii si sa incurajeze pe toate mamele din Romania sa aiba copii si, mai ales, sa nu’i avorteze pe cei conceputi.
    Ca nu’i mai mare uraciune, in fata Domnului, decat uciderea oamenilor, cel mai groaznic fiind omorarea pruncilor in burta mamelor. Egala este si responsabilitatea tatilor.