„Pe 25 martie inima românismului va bate la Chișinău”

Deputatul român Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a declarat că ziua de 25 martie 2018 va fi una specială și a adresat o invitație de participare la Marșul Reîntregirii care se va desfășura la Chișinău, pentru a marca cei 100 de ani de la Marea Unire. 

„Pe 25 martie, îmi doresc ca reprezentanți ai Parlamentului României, ai Guvernului României și ai Președinției Române să fie prezenți la acest eveniment care, dincolo de orice, își dorește să dea semnale foarte clare către București, către Washington, către Bruxelles și chiar către Moscova că românii… își doresc Reunirea. Acum trei săptămâni, salutam de la această tribună gestul curajos al aleșilor locali… care au votat și semnat Declarații de Reunire cu Țara. Erau atunci 16. Astăzi, numărul acestor Declarații a crescut la 112 și numărul lor este în creștere continuă… Tocmai de aceea, este foarte important ca pe 25 martie, ziua în care inima românismului va bate la Chișinău, să fim prezenți în stradă, să fim prezenți în Piața Marii Adunări Naționale, pentru ca împreună să ne asumăm acest Proiect de țară, al treilea după integrarea în NATO și în Uniunea Europeană, și să continuăm ceea ce unii încearcă să o facă pe palierul asociativ: să combinăm aceste eforturi și să ne asumăm acest obiectiv de țară”, a declarat deputatul Codreanu la tribuna Camerei Deputaților. 

La 25 martie, începând cu ora 12:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, va avea loc una dintre cele mai mari manifestații unioniste…, susțin organizatorii evenimentului. Astfel, liderii unioniști invită toți românii de pretutindeni la Chișinău pentru a cere autorităților de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea neamului românesc.

Marea Adunare Centenară este organizată de Alianța pentru Centenar, structură care înglobează asociațiile unioniste de pe cele două maluri ale Prutului și din afara granițelor țării…

 

sursa: Ziarul de Gardă

Comments (8)
Add Comment
  • ANTIPUTIN

    Nu avem o prioritate nationala mai mare ca reunirea Basarabiei lui Eminescu cu patria mama.
    E idealul suprem actual pentru inima tuturor romanilor,
    Obiectivul principal ce trebuie sa concentreze toate energiile.
    Toate manevrele kremlinului trebuie combatute , propaganda lui mincinoasa, manipularile, diversiunile, coruptia si amenintarile.
    Sacrificiile noastre, ale Romanilor din tara si strainatate, sunt esentiale, indispensabile, pentru a asigura realizarea visului nostru de secole. In anul ce vine, ce spumegos soseste.
    Marele an al eliberarii istorice de sub cizma ruseasca si’al reintrarii Basarabiei in matca fireasca a Romaniei Mari. Eminescu ne vegheaza din Cer, impreuna cu sfintii, eroii, martirii, care s’au jertfit pentru Sfanta Cruce, pentru Neam si Tara.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu !

  • ANTIPUTIN

    Ucraina a fost sustinuta de UE cu zeci de miliarde.
    Europa trebuie si poate sa ajute financiar unirea, daca exista vointa politica. Unirea este si in interesul bine inteles al UE.

  • ANTIPUTIN

    Putin e un terorist planetar ce delireaza personal si prin trolai-dulai.
    Ii suie si pe preotii KGB, plini de pacate, langa arme, pe blindate,
    Sa justifice teritoriile furate

    Putin e o curva mare
    Calca totul in picioare
    Tari, provincii, libertatea
    Popoarelor si dreptatea

    El, godacul principal,
    (jignesc bietul animal)
    Dezbraca si’nfometeaza
    Junghie si’asasineaza
    Sa urle lumea de groaza

    Locul sau in iad e gata
    Dracu’arunca cu lopata
    Foc in cazanul urias
    Pentru tarul ucigas !

  • ANTIPUTIN

    Dl Iohannis nu are datorie mai mare fata de Români, nu are o batalie mai insemnata de dus si castigat decât readucerea Basarabiei furate si umilite inapoi acasa.
    Presedintele român poate sa se inspire de la Germania care a operat reunirea cu sora furata ca prioritate absoluta.
    Toate relatiile noastre politice cu Rusia trebuie privite numai prin prisma SEMIMOLDOVEI ingenuncheate nemilos de „sfanta” Rusie.
    Numai dupa marea reunire cu tara-mama, vom putea avea alte relatii cu imperiul crud de la Rasarit.
    In varful coloanei infinite a genialului nostru Brâncuși sta
    Basarabia martirizata, ingenuncheata, inrobita, batjocorita, umilita!
    Au trecut peste 200 de ani!
    Suntem in secolul XXI, in epoca internetului, ce faciliteaza enorm informarea oamenilor si initierea actiunilor, cum sa’i lasam pe fratii nostri basarabeni sub cisma ruseasca?
    Ajunge! Vrem Reunirea!
    Libertate!

  • ANTIPUTIN

    Daca’n casa ta, maica’ta e violata, sari s’o salvezi, sau o lasi sa fie siluita ani si zeci de ani de barbari fara lege, fara Dumnezeu ?
    Asta fac rusii in Basarabia, adica in casa ta.
    Asemenea, daca si copiii tai ar fi violati in propria ta casa, ai sari sa’i salvezi sau i’ai lasa prada siluitorilor? Asta fac rusii astazi in Semimoldova, violeaza zilnic constiinta copiilor basarabeni si’a parintilor, le anuleaza memoria,
    Ii batjocoresc fara limita, inimaginabil. Îi tin in mizerie, ii calca in picioare, ii desfiinteaea ca si oameni, cu toate mijloacele, pe toate canalele…
    Mama si acesti copii sunt ai nostri, carnea si sangele nostru, aceeasi inima româna, aceleasi idealuri.
    Cat despre Eminescu, geniul desavarsit al Romanilor, cred ca plange in Ceruri lasitatea si nimicnicia noastra

  • ANTIPUTIN

    Si’n epoca internetului, nu suntem in stare sa realizam reunirea cu Basarabia? Nu ne este rusine sa’i lasam pe fratii nostri robi ai rusilor?
    Sa’i gasim calitati tarului asasin de la kremlin, cand basarabenii subjugati sunt obligati sa emigreze in masa? Nu ne crapa obrazul sa cerem tot felul de drepturi – fie ele indreptatite – cat timp fratii si surorile noastre de peste Prut sunt striviti si batjocoriti zilnic de kremlinoizi?

  • ANTIPUTIN

    Putin este un drac !!!
    Fioros, scarbos, balos
    Aparent e un om
    Dar real e un tom
    Al ororilor morţii
    Un tobogan al dezastrelor
    Pentru Rusia si lumea
    Intreaga
    Decât sa’l nasca
    Ma’sa ar fi ales
    O vesnicie stearpa
    Si beteaga!

  • ANTIPUTIN

    ANTIPUTIN SI ANTIPUTZ RUSESC
    EU DOAR IN EUROPA MA REGASESC
    IN EUROPA BLANDA SI CRESTINA
    CU CHRISTOS DOMNUL, RADACINA!
    IN EUROPA BUNA, MA SMERESC
    PARINTII MEI AICEA ODIHNESC
    DUSMANII TOTI O LATRA SI O MUSCA
    ANTICRESTINII SI RUSEASCA CUSCA
    CU CRUCEA INAINTE, DAR SMERITI
    VOM EVITA RAZBOIUL, SI UNITI
    ADEVARATA PACE VOM AVEA
    PE DUMNEZEU ETERNUL VOM CANTA!