Primul hram al Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla”

Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici – Memorial Gherla” își va sărbători pentru prima dată hramul, vineri, 9 martie 2018, când în calendarul ortodox sunt pomeniți Sfinții 40 de mucenici din Sevastia Armeniei. Tot atunci este marcată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști.

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei va săvârși de la ora 10:00 Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie cel Mare, în sobor de preoți și diaconi, în spațiul de cult amenajat recent pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, locul gropilor comune, unde-și dorm somnul de veci cei care, în regimul comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței.

Al doilea eveniment se va desfășura, în după-masa zilei, de la ora 17:00, la Cinematograful Pacea din oraș, unde Radu Preda, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, va susține conferința cu tema Gherla – loc al memoriei gulagului românesc.

Memorialul Gherla îşi doreşte să cerceteze, să documenteze și să ofere informații despre locul ocupat de Penitenciarul Gherla în cadrul universului concentraționar comunist, dar și despre întreg sistemul represiv din România. Totodată va fi ridicat pe Dealul Cărămidăriei din oraş a unui ansamblu memorial dedicat celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică, pentru a cinsti cu demnitate memoria lor și a tuturor victimelor regimului comunist din România.

Cu binecuvântarea și la inițiativa IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, pe 1 octombrie 2017 a fost înființată Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla”. Până acum, în cadrul Mănăstirii, a fost amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o sală de mese.

Potrivit starețului așezământului monahal, ieromonahul Grigorie Benea, urmează să se efectueze săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă, titrează Radio Renașterea.

Ansamblul memorial va cuprinde o biserică ce va avea o criptă dedesubt, în care să fie așezate osemintele ce se vor găsi acolo, un muzeu, o bibliotecă, dar și un corp administrativ, în care să locuiască obștea mănăstirii, respectiv personalul Memorialului.

 

via  NapocaNews

Comments (0)
Add Comment