Cinci localităţi din Basarabia au votat unirea cu România

Satul Opaci, raionul Căuşeni, a votat vineri, 26 februarie, o Declaraţie de unire cu România.

Este a cincea localitate … care a votat în ultimele zile o astfel de Declaraţie, după comuna Parcova din raionul Edineţ, satul Feşteliţa din raionul Ştefan Vodă, Bardar şi Ruseştii Noi din raionul Ialoveni.

Facem această Unire acum, în suflet şi ca reparaţie morală pentru suferinţele trecutului şi ale prezentului, de la chinul buneilor noştri smulşi împotriva voinţei lor de la trupul patriei istorice de voia lui Hitler şi a lui Stalin, supuşi execuţiilor, deportărilor şi foametei, la greutăţile pe care le trăim acum noi, cei de azi. Facem Unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi pentru ca fii şi nepoţii noştri să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut.
Iar dacă Unirea noastră de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre Unirea deplină, când nu va mai fi graniţă pe Prut iar oamenii dintre Nistru şi Tisa vor munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate”, se arată în Declarația votată de consilierii locali din cele trei unități administrativ-teritoriale.

Basarabia a fost prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România, la 27 martie 1918. Acesteia i-au urmat Bucovina (28 noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918).

 

sursa: InfoPrut

Comments (0)
Add Comment