Marian Munteanu, gând în noaptea de 21 spre 22 decembrie, în Piața Universității

Publicăm mesajul transmis românilor de Marian Munteanu din Piața Universității:
 Din nefericire, la puțin timp după acest moment de ridicare și de strălucire, a urmat lovitura de stat, venirea la putere a unei echipe a așa zisului Front al Salvării Naționale, care a preluat conducerea României. Restul este deja cunoscut. Restul înseamnă acea realitate politică pe care o trăim de 28 de ani.
 
Eu cred că România trăiește de 28 de ani sub același regim politic. Dacă ne uităm cu atenție la ceea ce s-a întâmplat în România acestor trei decenii, o să vedem că toate construcțiile politice de până acum, care au jucat un rol semnificativ, dar nu unul pozitiv, majoritatea așa numiților lideri de opinie, majoritatea echipelor și grupurilor de propagandă și de vociferare publică, toate sunt cumva subordonate și născute în jurul acelei grupări a loviturii de stat din 22 decembrie. Nu se mai poate așa! Nu se mai poate trăi cu atâta incorectitudine, cu atâta minciună, cu atâta hoție și cu atâta nedreptate. Nu o vom putea învinge această stare de lucruri decât dacă ne vom dovedi noi capabili să construim o altfel de societate. O societate nu se construiește numai prin revolte, prin ridicări tumultoase. Pentru a construi o societate e nevoie să lucrăm mai mult împreună, sistematic, ordonat, așezat. Să alocăm ceva din timpul și din energia noastră unui bine comun!
sursa: ActiveNews
Comments (1)
Add Comment
  • Leon

    O societate nu se construiește numai prin revolte, prin ridicări tumultoase. Pentru a construi o societate e nevoie să lucrăm mai mult împreună, sistematic, ordonat, așezat. Să alocăm ceva din timpul și din energia noastră unui bine comun!