Banner al suporterilor naționalei României la meciul cu Olanda: NU parteneriatului gay civil! Primul pas spre abuzul infantil

Suporterii echipei naționale de fotbal a României au afișat un mesaj de protest împotriva posibilei legalizări a parteneriatului civil între persoane de același sex. 

Evenimentul a avut loc cu ocazia meciului amical de la București dintre naționalele României și Olandei, încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeților.

Pe bannerul afișat de tinerii suporteri români se putea citi: „Nu parteneriatului gay civil! Primul pas spre abuzul infantil”.

Aceasta nu a fost prima ocazie cu care suporterii echipei naționale și-au manifestat opțiunile pro-familie și pro-identitare. La meciul România – Armenia, disputat în luna septembrie la București, fanii au afișat două mesaje: „Sângele de martir creștin ne-a sfințit glia secole apărând cu râvnă ortodoxia”, respectiv „Bravii noștri eroi zilnic sunt dați uitării, cât mai avem mândrie: Nu islamizării”.

De altfel, pentru aceste mesaje, Federația Română de Fotbal
a fost și amendată de către forul internațional.
În 2016, la partida România – Polonia din noiembrie 2016, suporterii au afișat un mesaj clar în favoarea familiei: „Române, creștine, ar trebui să știi: Familia = mamă + tată + copii”
Comments (1)
Add Comment
  • Dikirion

    Bravo!