Comunitatea Evreiască și Institutul ”Elie Wiesel” ne propun noi modele de eroi: comuniștii ilegaliști

Holocaustologii din România au trecut la nivelul următor. În prima fază, s-au străduit să determine excluderea din circuitul public a unor personalități interbelice, pe motiv că au fost membre sau apropiate ale Mișcării Legionare. Legionarii sînt, în opinia holocaustologilor, condamnabili din principiu. Nu contează contextul istoric, vîrsta pe care o aveau unii dintre ei, realitatea istorică sau faptele fiecăruia în parte. Apartenența la sau simpatia manifestă pentru ML sînt de ajuns ca să primească osînda veșnică.

Vajnicii noștri apărători ai democrației au însă altă măsură cînd e vorba de tovarășii comuniști. Pentru aceștia găsesc oricînd circumstanțe atenuante, nuanțe, justificări și, iată, motive pentru a-i omagia. Mai ales dacă le sînt consîngeni. Pe sistemul: Vreți modele? Vă dăm modele. Nu le cunoașteți? Vi le arătăm. Nu vă plac? Vi le impunem. Nu le respectați? Vă sancționăm. Aceasta este a doua fază a reeducării.

Mîine, de la ora 12.00, Templul Coral din București, va găzdui simpozionul intitulat “Curajul elevilor evrei de la Liceele Cultura din București – 1942”, organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Holocaustului. Evenimentul, moderat de șeful FCER, Aurel Vainer, și la care va vorbi și Alexandru Florian, directorul Institutului guvernamental ”Elie Wiesel”, este dedicat evocării elogioase a unui grup de 14 adolescenți evrei, care au fost arestaţi, cercetaţi şi condamnaţi în 1942 pentru apartenenţa la o organizaţie „subversivă clandestină comunistă”. Trei dintre aceştia, elevii Cornel Elias, Leon Zalman și Iancu Moscovici, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi pe 10 iunie 1942, iar restul au primit condamnări care au variat între 10 şi 25 de ani de muncă silnică.

Condamnarea la moarte pe timp de război pentru fapte grave – cum sînt cele pe care îndeobște le comiteau comuniștii în ilegalitate, ca sabotajul sau trădarea – era firească.

Nu cunoaștem faptele celor din Lotul ”Cultura” și contextul în care s-au petrecut, nici dacă pedeapsa a fost meritată sau nu. De aceea nu ne putem pronunța nici cu privire la îndreptățirea și oportunitatea evenimentului anunțat mai sus. În linia de gîndire a lui Alexandru Florian și compania, ar trebui să protestăm vehement împotriva organizării lui. Cu atît mai mult cu cît România a stabilit deja că regimul comunist a fost ilegitim și criminal, iar responsabilitatea pentru el o poartă și comuniștii ilegaliști.

Totuși, noi nu protestăm deocamdată, ci numai ne întrebăm: Girează un Institut din subordinea guvernului reabilitarea unor criminali? Cu ce consecințe?Ce legătură există între holocaust și pedepsirea cu moartea a unor comuniști? Are de gînd comunitatea evreiască din România să-și asume toți comuniștii de etnie evreiască?

 

de Claudiu Târziu RostOnline

Comments (5)
Add Comment
  • Ionut Moraru

    Vomit! Bleahhhhh!

  • Ionut Moraru

    De ce nu vorbesc jidanii din studioul „Insolventa TV” de teroristii evrei Irgun, de teroristii jidani din America numiti Kahane Chain si in general d toate crimle evreiesti din Palestina facute de cosangenii lor ZILNIC??
    Floriane, va fi o mare onoare aparitia in uniforma legionara de acum inainte!

  • Stoica

    Acest Florianu ,acest jidan caruia Romania ia pus la picioare toate facilitatile pentru a avansa in cariera ,pentru a avea beneficii finaciare imense ,iar el fara rusine ponegreste neamul nostru sfant .
    Ce canalie de om care merita dispretul si scarba poporului roman fata de aceasta natie care slujeste diavolului.

  • Stefan

    Dr. Ec. Constantin Cojocaru:

    Principalele obiective ale adoptării OUG nr. 31/2002, devenite şi mai evidente după adoptarea Legii 217/2015, sunt următoarele:

    1. Ascunderea adevărului despre cauzele care au dus la apariţia Mişcării Legionare în România şi despre rolul jucat de această mişcare în istoria României;
    2. Ascundrea adevărului despre lupta dusă de Mişcarea Legionară împotriva oligarhiei evreieşti din România interbelică;
    3. Ascunderea adevărului despre lovitura de stat din 23 august 1944 şi despre consecinţele acesteia asupra istoriei poporului român;
    4. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de cominterniştii evrei în instaurarea regimului comunist în România;
    5. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de cominterniştii evrei în genocidul antiromânesc săvârşit de statul comunist;
    6. Ascunderea adevărului despre comportamentul poporului şi statului român, condus de Ion Antonescu, faţă de evrei, în timpul celui de al doilea război mondial;
    7. Ascunderea adevărului despre rolul transnaţionalilor evrei în lovitura de stat din 22 decembrie 1989 şi despre consecinţele acesteia asupra istoriei poporului român;
    8. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de transnaţionalii evrei în instaurarea regimului cleptocratic postcomunist;
    9. Ascunderea adevărului despre rolul jucat de transnaţionalii evrei în genocidul antiromânesc săvârşit de statul cleptocratic postcomunist;
    10. Împiedicarea judecării şi condamnării celor care se fac vinovaţi de genocidul antiromânesc din ultimii 70 de ani;
    11. Împiedicarea luptei poporului român pentru abolirea regimului politic cleptocratic instaurat în România de către autorii loviturii de stat din decembrie 1989.

    Legea 217/2015 este o lege nedemocratică şi anti-românească. Ea trebuie abrogată. Odată cu întregul sistem juridic creat în baza Constituţiei adoptată în 1991 şi revizuită în 2003.

    Dacă nu îi oprim NOI, autorii Legii 217/2015, ca şi ai Legii 15/1990, ai legilor privatizărilor, restituirilor şi retrocedărilor, vor merge şi mai departe şi ne vor pricopsi cu legi tot mai aberante.

    21 august 2015

    http://www.variantacojocaru.ro/

  • Victor Negara

    Din păcate „comunitatea evreilor din România”, cat mai este ea în zilele noastre, a căzut demult în manile foștilor evrei comuniști, după invadarea României de către trupele sovietice în 1944.. Se știu ei care sunt. Este și normal ca ei sa organizeze astfel de manifestații și sa facă și astfel de propaganda.