O spadă care a aparținut voievodului Ștefan cel Mare, expusă în premieră la Suceava, la Muzeul de Istorie al Bucovinei

Una dintre spadele voievodului Ștefan cel Mare, identică cu cea expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul, va putea fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziție ce va fi vernisată, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru Agerpres, directorul instituției, Emil Ursu.
El a precizat că vor fi expuse peste 250 de piese, documente și obiecte religioase provenite de la muzee din țară și din Republica Moldova.
„Expoziția ‘Ștefan cel Mare — din istorie în veșnicie’ se dorește a fi cea mai importantă acțiune de acest fel, cel puțin după 1990. Este vorba, pe de o parte, de numărul mare de piese care participă la această expoziție. Din România, o parte importantă a pieselor vor veni de la Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național de Artă, Muzeul Național al Literaturii Române, dar și de la muzeele județene din Neamț, Botoșani, Vaslui, Iași și Bacău”, a afirmat Ursu. „Vedeta” expoziției este o spadă a lui Ștefan cel Mare, ”sora geamănă” a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Județean din Vaslui, unde a fost ținută în depozit.

 

 

via ActiveNews

Comments (1)
Add Comment
  • Dacul Liber

    Nu e sabia originala , e copia data de turci nemernicului comunist Bombonel,care a si sarutat-o ….arde-iar focul iadului de pagani! Si noi le facem moschei !Ma mira ca nu a scris in inchisoare un eseu despre acea bucata de fier ,fara valoare.