Personalităţi publice susţin PETIŢIA PENTRU MIRCEA VULCĂNESCU. Dan Puric, Marius Oprea, Lucia Hossu Longin, acad. Eugen Mihăescu şi mulţi alţii reacţionează faţă de samavolnicia de la Sectorul 4.

Zeci de personalităţi ale vieţii publice, actori, academicieni, istorici, scriitori, jurnalişti, preoţi şi oameni politici s-au alăturat PETIȚIEI adresate de Fundația Ion Gavrilă Ogoranu PRIMARIEI SECTORULUI 4 București, protestând faţă de hotărârea de modificare a denumirii Liceului MIRCEA VULCĂNESCU! Dan Puric, Marius Oprea, acad. Eugen Mihăescu, Lucia Hossu Longin, Răzvan Codrescu, Victor Roncea şi mulţi alţii (vezi mai jos) au semnat petiţia prin care se cere Consiliului Local Sector 4 să revină asupra deciziei luate sub presiunea Ministerului Afacerilor Interne şi Institutului Naţional pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel”.

Mai jos redăm textul petiţiei:

Către Primăria Sectorului 4 al Capitalei

Domnule Primar,
Domnilor Consilieri locali,

Pe această cale ne exprimăm surprinderea și indignarea cu privire la hotărârea dvs. de a schimba numele Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, de pe str. Izvorul Crişului nr. 4, ca urmare a unei adrese a Ministerului Afacerilor Interne şi în baza solicitării Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel”, solicitare pe care noi o considerăm abuzivă si neîntemeiată.
În numele Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”, înfiinţată la iniţiativa unor luptători anticomunişti care au supraviețuit represiunii dictaturii comuniste, având ca obiect de activitate, conform statutului, “cinstirea şi păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea şi demnitatea naţiunii române în decursul deceniilor de represiune prin care a trecut România în ultimul secol”, vă comunicăm poziția noastră argumentată, pe care o supunem atenției Consiliului Local al Sectorului 4, privitor la acestă hotărîre.

Nu înţelegem cum este posibil să se formuleze o hotărâre ce contravine flagrant cu un act normativ, recent adoptat de Parlament şi promulgat de Preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de Legea nr. 127 din 30 mai 2017 pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în a cărei expunere de motive, Mircea Vulcănescu, alături de Radu Gyr, Iuliu Maniu, Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrandt şi alte nume mari, este prezentat ca unul dintre martirii închisorilor politice comuniste cărora le este închinată această zi. (Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/30/legea-prin-care-14-mai-devine-zi-nationala-de-cinstire-a-martirilor-romani-din-temnitele-comuniste-promulgata-18-28-58 )
Facem menţiunea că expunerea de motive este parte integrantă a unui act normativ. În aceste condiţii, şi dvs., ca şi Institutul Elie Wiesel, vă aflaţi în contradicţie cu un act normativ în vigoare.

Cât de netemeinice sunt solicitările Institutului Elie Wiesel o arată şi recentele decizii de la Consiliul Local Cluj Napoca – unde s-a respins o cerere similară de modificare a numelui străzii Radu Gyr, sau de la primăria Sectorului 1 – unde zilele trecute nu s-a dat curs cererii aceluiaşi institut de a se modifica numele străzii Mircea Vulcănescu. (Sursa: http://gazetadecluj.ro/boc-luat-decizia-de-retrage-proiectul-cu-strada-radu-gyr/ ; http://www.buciumul.ro/2017/07/01/rastignirea-lui-vulcanescu/ )

Istorici de prestigiu ai României, precum Dinu C. Giurescu, au arătat în lucrările lor faptul că aşa numitele „tribunale ale poporului” au fost instituţii nelegitime create de guvernarea comunistă instaurată de ocupantul sovietic, în scopul exterminării elitelor statului român.

Condamnarea şi exterminarea savantului Mircea Vulcănescu constituie subiectul unuia din filmele din ciclul Memorialul Durerii, de la TVR, având ca autor pe prestigioasa realizatoare TV Lucia Hossu Longin, care – pe baza studierii dosarelor de Securitate ale lui Mircea Vulcănescu – a dezvăluit, în toată monstruozitatea sa, farsa juridică înscenată de comunişti în acest proces politic, montat în contradicţie cu normele legale şi constituţionale din acel moment.

Dimensiunea culturală şi ştiinţifică a operei lui Mircea Vulcănescu depăşeşte cu mult cadrele culturii naţionale, căpătând o anvergură internaţională. Scriitor, filosof, sociolog, economist, teolog și profesor de etică, el a fost una dintre capacităţile generaţiei luminoase a anilor 1920.

Licenţiat în Drept şi participant la campaniile monografice ale profesorului Dimitrie Gusti, căruia i-a fost şi asistent de catedră, doctorand la Paris şi foarte activ în cercurile culturale pariziene, profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, pînă în 1935, membru al societăţii culturale Criterion, director general al Vămilor şi director în Ministerul de Finanțe, director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, apoi, din 27 ianuarie 1941, subsecretar de stat la Finanțe, pînă la 23 august 1944, Mircea Vulcănescu a fost unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, reuşind, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou. A fost decorat cu înalte distincţii ale statului român, atât de Regele Carol al II-lea cât şi de regele Mihai I, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.

Suspendat din serviciu în urma legii de purificare a aparatului de stat, după ocuparea ţării de către armata sovietică şi instaurarea regimului comunist, Mircea Vulcănescu a fost arestat preventiv fără mandat încă din 30 august 1946. Vulcănescu a fost condamnat pe 9 octombrie 1946 la opt ani temniţă grea. S-a stins din viaţă la 28 octombrie 1952, în penitenciarul Aiud, ca urmare a metodelor dure de exterminare la care a fost supus.
În aceste condiţii, considerăm că ar fi aberant ca, în România anului 2017, la 27 de ani de la căderea comunismului, într-o ţară membră NATO şi UE, consiliul local al unui sector al Capitalei să ia o decizie pe baza tezelor susţinute, în urmă cu 72 de ani, de reprezentanţii Partidului Comunist Român, la ordinele ocupantului sovietic. Aceasta în condiţiile în care statul român, prin Preşedenţia sa, a condamnat regimul comunist ca fiind ilegitim şi criminal.

Domnule Primar,
Domnilor Consilieri locali,

Ţinând cont de cele arătate în această petiţie, vă solicităm să anulaţi hotărârea de modificare a denumirii Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”. Numele uneia dintre marile personalităţi ale culturii româneşti şi unul dintre modelele de trăire creştină şi martiraj în temniţele comuniste, trebuie să rămână la locul său, ca un act de dreptate în faţa Istoriei şi a viitorului Naţiunii române. Dovediţi, prin dreapta dvs. hotărâre, că administraţia publică a Sectorului 4 se află în mâna unor oameni demni, călăuziţi în activitatea lor de respectul pentru Adevăr şi valorile naţionale.

FUNDAŢIA ION GAVRILĂ OGORANU
Presedinte: Coriolan Baciu

La petiţie s-au alăturat, semnând-o:

Dan Puric, actor

Marius Oprea, istoric

acad. Eugen Mihăescu, grafician (SUA)

Răzvan Codrescu, scriitor

acad. Sorin Dumitrescu

Lucia Hossu Longin

Zoe Rădulescu, fost deţinut politic

Victor Roncea, jurnalist

Silvia Codreanu, actriţă

Manuela Hărăbor, actriţă

Petru Ionescu, regizor

Claudiu Târziu, jurnalist

Asociaţia „Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei”, preşedinte Elena Sechila

Rafael Udrişte, jurnalist

Asociaţia Frăţia de Cruce

Ioan Gâf Deac, consilier în Consiliul Local Sector 4

Iustin Talpoş, senator în Parlamentul României

pr. Mihai Andrei Aldea

pr. Fabian Seiche

 

Comments (1)
Add Comment
  • Raul Peterliceanu

    Salut gestul lui Iustin. Doamne ajuta!