Călin Georgescu la TVR: România nu mai este un stat, ci o corporație condusă de străini. În ultimii 26 ani, România a pierdut peste UN TRILION de euro, mai mult decât a pierdut de la Ștefan cel Mare până-n ’89

Zilele acestea sunt pline de discuții despre problemele țării și soluțiile acestea. Aflați în campanie electorală, politicienii promit salarii mai mari, investiții și alocații.
 
Din păcate, nimeni nu răspunde la întrebarea: „De unde vor fi găsiți banii pentru toate acestea?”. Pentru majoritatea politicienilor aflați în campanie electorală, fericirea poporului pare că se reduce doar la nevoia de umplere a burților.
Deși se luptă pentru votul nostru, niciun politician nu răspunde la întrebarea: „Cine conduce România?”. La această întrebare, dar și la altele, a răspuns Directorul Executiv al Instituției ONU pentru Indicele Global al Sustenabilității, Călin Georgescu. Călin Georgescu a elaborat o strategie durabilă pentru România, în 2008, la cererea Guvernului de-atunci, dar proiectul a rămas îngropat.
Invitat la Televiziunea Română, Călin Georgescu, a făcut o analiză rece și tăioasă a realității românești de după 1989.  Acesta a spus, printre altele, că România este tratată precum o mină de aur de către alte entități, de unde se extrage minereu până când țara va da faliment. Conform acestuia, falimentul Românie este o chestiune de timp.
„România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România” , a spus expertul.
Acesta a detaliat subiectul susținând că România este controlată și condusă de străini, care dețin toate pârghiile strategice ale puterii. Călin Georgescu afirmă că în ultimii 26 de ani, România a suferit pierderi mai mari decât în perioada care s-a scurs de la Ștefan cel Mare și până în 1989.
„În ultimul ceas, putem avea o vocație. În primul rând este un fenomen global. Ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, în care nu există democrație, ci doar corectitudine politică. La nivel mondial. Menționez că sclavagismul nu a dispărut. Ci doar e o altă formă. România a ajuns aici pentru că e într-un haos bine calculat. Trăim într-o formă anti culturală, s-a pierdut rușinea. Și s-a pierdut rușinea pentru că lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani. Au vândut-o cu bună știință, România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.
Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Și a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniștri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa.
În 26 de ani, România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste 1 TRILION de euro. Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani”, a spus Georgescu în direct la Televiziunea Română.
Nota Explicativă: Un trilion poate fi exprimat atât ca o mie de miliarde dar și ca un milion de miliarde, respectiv 1.000.000.000.000.000.
Comments (3)
Add Comment
  • calin eugen

    Vai de mama noastra!

  • lunetistul_de_servici

    calin georgescu este mason…si tot dezastrul asta in care ne aflam e opera masoneriei….asa ca imi vine sa vars cand ii vad pe ” zidari” ca ne bocesc de mila….satanelor cu sortulet….mizeria asta in care se afla tara va apartine 100%

  • pui de dac

    Iar? Bai nene uite-te la ce proiect are nu mai repeta papagaliceste o acuzatie inghitita pe nemestecate de pe site-uri paranoice; la dezastrul in care ne aflam nu a avut nicio contributie din contra a mai propus acest proiect in 2007 dar „marele patriot” tariceanu care a dat impreuna cu mru fundatia Gojdu ungariei nu l-a vrut; chiar vrei sa-ti recapitulez cine a adus dezastrul asta? cand iliescu,roman-neulander si bruckner au venit cu binecuvantarea suporterilor noii ordini mondiale( soros, gorbaciov, bush sr.) a adus toata sleahta de securisti tradatori si au „privatizat” si au distrus industria toata „morman” de fiare vechi cum zicea petrica neulander; marile tunuri prin care s-a jefuit poporul roman cand s-au dat ? caritas, gerald, bancile devalizate, fni etc et? aripile feseneului au preluat puterea iar in 2000, 2004, 2009, 2012 si au vandut 90% din resursele noastre, ne-au indatorat la fni, au pus agricultura pe butuci. Omul are un proiect de tara , sa folosim ce avem noi mai bun mai performant, apa, pamantul micul producator. E nationalist argumenteaza de ce ar fi o sinucidere sa trecem la euro. Cum poti sa fii atat de obtuz? Daca nici pe oamenii care intr-adevar se handesc la tara asta si vor sa faca ceva concret dupa atatia ani de jaf nu-i promovam si nu-i cultivam atunci ne meritam soarta. Calin Georgescu si Marian Munteanu sunt astfel de oameni; nu au fost vinovati cu nimic de dezastrul in care ne aflam, nu ei au legalizat avorturile, nu ei au alungat milioane de romani din tara ci pcr-feseneul cu aripile lui sub obladuirea tradatorilor din securitate care s-au vandut lui satana soros cu blestemata lui „societate deschisa” anticrestina si antinationala. TREZITI-VA BAI! macar acum in al doisprezecelea ceas ; ca daca nu ne trezim atunci sa-nchidem gura odata ca ne meritamsoarta daca si pe cei cinstiti si patrioti ii ponegrim aiurea…si-i votam in continuare pe penalii din fesene sau pe sorosistii antiromani de la usere…