REBEL. Eugen Mihaescu lansează noul volum la Gaudeamus. AZI, 18 noiembrie 2016, ora 17.00, Editura RAO, Romexpo

Vineri, 18 noiembrie 2016, ora 17.00,  la standul Editurii RAO din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Romexpo are loc lansarea unei noi cărţi a academicianului Eugen Mihaescu: REBEL, al treilea volum publicat la Rao, după lucrările autobiografice Strigate în pustiu şi Între linii. Prefaţa cărţii este scrisă de academicianul DR Popescu. Redăm un extras mai jos. Vom reveni!

“Spre deosebire de câţiva călători danubiano-pontici, care, odată ajunşi prin geografii străine, care, odată depăşită graniţa României, înverşunaţi de politica roşie ce-i dezgustase până în ficaţi, căpătau o greaţă faţă de tot ce lăsaseră în urma lor, şi, firesc, nu-şi mai aveau la inimă propria ţară – spre deosebire de aceştia, zicem, Eugen Mihăescu, adăugându-şi luminile şi umbrele noilor posibile patrii din occident, nu se lepăda o clipă de sine, de părinţii săi, de casa în care, an de an,  a simţit cum se înalţă din copilărie în maturitate, iubind arta, colegii… Însă Eugen Mihăescu n-a fost niciodată extaziat până la pierderea simţului realităţii, cum se mai întâmplă în lumea culturală atunci când preopinenţii se înflăcărează privindu-se cu nesaţ în propria lor oglindă – dăruită cu generozitate de Narcis-bace!

Dezamăgit, fireşte, de destui paşi  bâlbâiţi făcuţi în propria sa ţară, dezamăgit şi de alţi paşi făcuţi prin diverse capitale ale lumii contemporane, Eugen Mihăescu, întâlnindu-se cu varii întâmplări mai dulci, sau mai bolborosite, niciodată, totuşi, n-a fost dezamăgit de energia cu care şi-a visat visul de a se împlini ca artist… Şi, mai zicem noi, de a se împlini ca scriitor! Fiindcă „Rebel” este un remarcabil roman autobiografic!”

DR Popescu

Sursa: Ziaristi Online

Comments (0)
Add Comment