38 de martiri pentru Hristos, beatificaţi în Albania. Ei au fost ucişi de represiunea comunistă.

Sâmbătă, 5 noiembrie, în Albania a avut loc beatificarea arhiepiscopului de Durazzo și a 37 de însoțitori, grup alcătuit din doi episcopi, 21 de preoți diecezani, șapte călugări din Ordinul Fraților Minori, trei membri ai Societății lui Iisus, un seminarist și patru laici, unul dintre ei fiind aspirant la viața consacrată, toți martiri pentru Cristos în perioada 1945-1974. Cardinalul Angelo Amato, trimis al papei Francisc în Albania, pentru a prezida Sfânta Liturghie de beatificare, celebrată în catedrala Sfântul Ștefan, din Shkodër, a acordat postului nostru de Radio un interviu, în calitate de prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților.

Cardinalul Amato a contextualizat martiriul noilor fericiți albanezi, printr-o descriere succintă a perioadei dictaturii comuniste:

Card. Amato: „În acei ani, a avut loc instaurarea unei crunte dictaturi comuniste care a oprimat într-un mod fără precedent orice manifestare a credinței. Albania a fost unicul stat care s-a proclamat ateu, fiind loviți, fără nicio distincție, atât credincioșii creștini catolici și ortodocși, cât și credincioșii musulmani. Catolicii au fost vizați în mod deosebit pentru dinamismul lor cultural și pentru puternica identitate de credință. Însă, în ciuda infernului declanșat de o persecuție arbitrară și nedreaptă, martirii albanezi au manifestat față de dușmani aceleași sentimente și comportamente avute de Iisus: iertare, credință, tărie, fraternitate și milostivire. Ei sunt mărturisitorii acelei noi umanități care, în istorie, seamănă pace, bucurie, fraternitate și nu războaie, diviziuni și crime. Ei au exaltat autenticele valori ale ființei omenești create – cum spunea Dante Alighieri – nu pentru a trăi în urâciune, ci pentru a urma virtutea și cunoașterea. În acea furtună de umilințe și de sânge, mulți se întrebau unde este Dumnezeu. Au fost martirii însăși cei care au răspuns acestei frecvente obiecțiuni privind presupusa absență a lui Dumnezeu. Era cu ei, îi susținea în chinuri, urca alături de ei pe Calvar, suferea împreună cu ei. În martirii albanezi, Isus Cristos retrăia pătimirea și moartea sa. Isus era alături de părintele Lazăr Shantoia când a fost împușcat la Tirana, în data de 5 martie 1945; era alături de părintele Ndre Zadeia, ucis prin împușcare la Shkodër, la 25 martie 1945. În același fel, la 4 martie 1946, în ceasul execuției prin împușcare, Isus aducea alinare iezuiților Ioan Fausti și Daniel Dejani, franciscanului Iona Shllaku, seminaristului Marcu Cuni, tânărului de doar douăzeci și unu de ani, Gjelosh Lulaschi și lui Qerim Sadiku, laic căsătorit și tată.

Despre cruzimea imposibil de descris prin cuvinte, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților a amintit uciderea monseniorului Francisc Gjini, episcop de Shkodër, fost superior al Abației Nullius de Mirdita, care a fost împuternicit de către ceilalți episcopi să dialogheze cu regimul aflat la putere. Mons. Gjini a fost arestat, acuzat de propagandă anti-comunistă, torturat și supus la foame și sete până la epuizare. Mai mult, a fost agățat de un copac în curtea Departamentului de Securitate, fiind bătut cu bâta și lăsat să cadă în groapa latrinei. În final, episcopul Gjini a fost executat, la 8 martie 1948, împreună cu alți 18 preoți și laici.

Curajul supraomenesc cu care martirii albanezi au înfruntat aceste torturi a fost rod al harului dat de Cristos, care i-a susținut de-a lungul chinurilor îngrozitoare.
Referindu-se la însemnătatea și sensul avute de moartea martirică a noilor fericiți  pentru Biserica din Albania, cardinalul Angelo Amato a spus: „Grație Providenței Divine, arborele Crucii biciuit de furtuna comunistă, a înflorit din nou în prezent în Albania, cu o reînnoită energie, după exemplul lui Cristos răstignit și înviat. Biserica – mărturisitoare a Cuvântului lui Iisus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi” (IN 15, 18-20) – după asuprire a renăscut mai strălucitoare decât înainte, întărită și de mărturia fiilor săi martiri”.

RV/AM

SURSA: E-comunio

Comments (4)
Add Comment
  • dumdum

    Ce treaba are crestinismul cu papismul ?
    De cand catolicii sunt crestini?
    SINGURII crestini sunt DOAR ortodocsii, clar? Toti ceilalti sunt doar niste impostori…

    Catolicii sunt doar niste eretici de ultima speta din momentul in care papa-lapte de la vatican s-a declarat ” infailibil”( asta cu f multa vreme in urma), la ei nu lucreaza Sf Duh…nu pot nici macar agheasma sa faca” preotilor „lor…caci
    li se impute si se inverzeste apa

    Numai continuati sa amagiti lumea ca suntem cu totii crestini..

    .asa ceva este batjocura la adresa lui Dumnezeu…si Dumnezeu nu se lasa batjocorit de ecumenism si de sectari…iar voi care contribuiti la dezinformarea asta prin articolul asta….ar trebuii sa va pocaiti caci ati alunecat in erezie

  • calin eugen

    SALUTARA BEATIFICAREA MUCENICILOR DIN ALBANIA. LA NOI SE CAM BATE PASUL PE LOC. PACAT!

  • pui de dac

    Ortodoxia este dreapta credinta; sunt de acord, dar sa devenim de un fanatism delirant asta mi se pare deja ca frizeaza patologicul, plus ca mandria de a pretinde ca stim noi cum judeca Dumnezeu si a pune sentinte mi se pare de esenta luciferica, suntem groaznic de patimasi. Termenul de crestin vine de la Hristos, asta inseamna ca toti cei care cred in El sunt crestini nu e nicio filozofie sa-ti dai seama de astazi; ca sunt schismatici, ca sunt eretici spuneti-le cum vreti, nu marturisesc acelasi Crez pe care Sfintii Parinti l-au rostit la Niceea si Constantinopol, sunt in eroare; dar totusi sunt crestini nu putem sa negam asta pt daca o facem dam dovada de cea mai joasa speta de fanatism. Articolul asta este foarte dureros pt noi ca ortodocsi romani, pt ca ne arata inca odata ca alte confesiuni care au avut de suferit de pe urma comunismului si-i cinstesc pe cei care ii considera eroi sau martiri ai lor, pe cand noi nu putem spune acelasi lucru despre ierarhia noastra a Bisericii Ortodoxe Romane. Rusii si-au facut o politica din a folosi ortodoxia in scop imperialist dar si-au canonizat martirii, apusenii la fel noi ce asteptam? Frica nu va mantui pe nimeni niciodata. Ar fi o imensa bucurie ca sa se poata publica pe toate site-urile ortodoxe crestine nationaliste intr-o buna zi faptul ca Biserica noastra stramoseasca si-a canonizat martirii din prigoana comunista pt ca au fost atatia, mai multi poate decat in orice alta tara fosta comunista. Eu cred, nu stiu nu pot da sentinte ca domnul de mai sus, cred ca e o batjocura mai mare nerecunostinta noastra fata de martirii nostri care si-au dat viata pt credinta, nefacand niciun compromis cu fiara bolsevica antihristica; cred ca si din cauza aceasta ca si din cauza multor pacate grave care s-au intamplat si se intampla in continuare, nu reusim sa ne revenim ca tara , ca neam, ba mai mult suntem actualmente pe buza prapastiei. Dumnezeu sa ne lumineze!

    • Ovidiu

      Dumdum, esti departe de adevar ,ceea ce ai spus nu a fost gandit de tine,ai auzit sau ti-a bagat cineva ideilea astea in CAP! Nu fi orb, cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide, cere si ti se va da””