Zeci de ONG-uri au scris Senatului și Camerei Deputaților pentru a cere votarea legii pentru organizarea Referendumului pentru familie simultan cu alegerile din decembrie

Peste douăzeci de organizații non-guvernamentale au trimis scrisori către Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, cerând aleșilor să țină cont de voința celor trei milioane de români care au semnat pentru organizarea unui referendum pentru protejarea familiei prin Constituție.
Societatea civilă românească a solicitat celor două camere „aducerea pe ordinea de zi și votarea până pe data de 15 octombrie a Legii pentru organizarea Referendumului odată cu alegerile legislative din decembrie 2016”.
Semnatarii acestor scrisori consideră că este evidentă dorința electoratului în ceea ce privește referendumul privind modificarea Constituției, iar reprezentanții poporului trebuie să țină seama de asta.
„Având în vedere că, pentru modificarea Constituției printr-o inițiativă cetățenească legea prevede să se strângă minim 500.000 de semnături, iar această inițiativă a strâns de 6 ori mai multe, considerăm că este evidentă voința democratică a cetățenilor de a se organiza cu celeritate referendumul pentru modificarea Constituției. În consecință, vă solicităm să considerați drept o prioritate luarea în discuție, aducerea pe ordinea de zi și votarea până pe data de 15 Octombrie a Legii pentru organizarea Referendumului odată cu alegerile legislative din decembrie 2016, pentru a vă arăta astfel respectul față de voința cetățenilor români care au semnat pentru această inițiativă, și a da cetățenilor României posibilitatea democratică de a-și exprima prin vot opinia în legătură cu această chestiune, pe care noi o considerăm fundamentală pentru viitorul țării și al societății noastre românești”, se încheie scrisoarea trimisă de mai multe asociații.
Între semnatarii acestei scrisori amintim:
Asociația Neamunit,
Asociația Civică pentru Demnitate în Europa,
Asociația Ortodoxia Tinerilor (Galați),
Asociația „Rost” (București),
Asociația „Alianța Familiilor din România”,
Asociația Familiilor Catolice din România „Vladimir Ghika”,
Fundația Clinica PROVITA (Cluj),
Asociația Persoanelor cu Deficiențe de Auz „Darul Sunetului” (București),
Asociația Down Art Therapy (Tg-Jiu),
Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar,
Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă (București),
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR),
Asociația „Urim și Tumim” (Oradea),
Asociația pentru Cultură „Alfa” (Fieni),
Asociația Interconfesională „Unity in Values” (Rm. Sărat) etc
sursa: ActiveNews
Comments (1)
Add Comment
  • calin eugen

    O PROPUNERE FOARTE BUNA! CELE 3000000 DE PERSOANE TREBUIE SA STRIGE MAI TARE,DOAR,DOAR S-O AUZI…