SUA şi Rusia anunţă un nou plan pentru încetarea focului în Siria

SUA şi Rusia au anunţat un acord cuprinzător pentru încetarea focului ce urmăreşte să pună capăt celor peste cinci ani de război sirian. Acordul pavează calea pentru o soluţionare politică a conflictului, care s-a soldat cu moartea a peste 200.000 de persoane.

Secretarul de stat american John Kerry (st) dă mâna cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la finalul unei conferinţe de presă organizată după întâlnirea lor din Geneva, Elveţia, 9 septembrie 2016. (Captură Foto)

 

Anunţând noul acord sâmbătă dimineaţa în Geneva, secretarul de stat american John Kerry şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au declarat că „încetarea ostilităţilor” la nivel naţional va începe la apusul zilei de 12 septembrie, când musulmanii participă la sărbătoarea religioasă Eid al-Adha.

„Dacă planul este implementat în mod cinstit … acesta poate fi un moment în care eforturile multilaterale la masa diplomatică şi negocierile pot avea loc, şi ar putea oferi cu adevărat poporului sirian o tranziţie politică”, a precizat Kerry.

Totuşi, secretarul american de stat a avertizat că acordul este o „oportunitate” pentru părţile implicate în conflict, adăugând că înţelegerea va rezista doar dacă există paşi concreţi la sol.

În timp ce Kerry a declarat că toate grupurile din opoziţie trebuie să adere la acordul de încetare a focului, el a adăugat că acordul stipulează de asemenea faptul că regimul nu va desfăşura misiuni aeriene de luptă în zona în care este localizată opoziţia. Kerry a precizat că acest aspect este esenţial pentru încetarea ostilităţilor.

În oraşul asediat Alep, unde luptele au continuat luni de zile, va fi creată o zonă demilitarizată în jurul drumului Castello, o rută cheie contestată de forţele guvernamentale şi rebeli, conform diplomaţilor.

Cooperare condiţionată

Dacă acordul de încetare a focului este respectat în primele şapte zile, Washingtonul şi Moscova se vor implica în operaţiuni militare comune împotriva grupului jihadist Statul Islamic şi împotriva Frontului al-Nusra, care este afiliat la gruparea teroristă Al-Qaeda.

Lavrov a declarat reporterilor că Washingtonul şi Moscova au conturat de probă zonele în care îşi au bazele grupurile militante pe care le vor ataca.

„Vom cădea de acord ca loviturile împotriva teroriştilor să fie desfăşurate doar de forţele aeriene ruseşti şi americane. Am căzut de acord asupra zonelor în care vor avea loc aceste lovituri”, a susţinut Lavrov.

Totuşi, oficialii americani, inclusiv secretarul apărării Ashton Carter şi directorul Serviciului Naţional de Informaţii al SUA, James Clapper, au criticat acordul pentru împărtăşirea informaţiilor, sugerând că acesta ar putea submina interesele americanilor.

Conflictul sirian a izbucnit în 2011, când forţele guvernamentale au lansat o operaţiune violentă de suprimare împotriva manifestanţilor pro-democraţie care cereau demisia preşedintelui Bashar al-Assad.

Peste 200.000 de persoane au fost ucise în acest conflict şi jumătate din populaţia ţării s-a refugiat intern sau extern.

sursa: Epoch Times

Comments (0)
Add Comment