ANUL JUBILIAR OGORANU. „Puţini, foarte puţini ne vor înţelege, ne vor iubi şi vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruinţã.”

La 10 ani de la moartea sa, presa scrisă şi audio-vizuală din România, istoricii, universităţile, instituţiile publice au tăcut. Mai ales în urma presiunilor exercitate de un anumit institut invocând fără temei Legea 217/2015, autocenzura se instituie, perfid, asupra conştiinţelor.

O nouă robie, cu lanţul poleit democratic, încolăceşte grumazul sufletesc al românilor.

Gavrilă a prevăzut asta: “Puţini, foarte puţini ne vor înţelege…” Dar el ştia că aceşti puţini vor fi aluatul ce va dospi frământătura de mâine a unei renaşteri naţionale. “Pentru fraţii aceştia, puţini, am scris aceste rânduri…”  (F.D.)

__________________________

,,Va fi altfel în viitor? Într-un viitor apropiat nici într-un caz. Am povestit despre lupta şi jertfa unor tineri de acum 50 de ani, dintr-un colţ de ţarã: Ţara Fãgãraşului. Vor fi înţeleşi de cei din ziua de azi? Asemenea iluzii nu-mi fac. Pentru majoritatea contemporanilor, acestea sunt probleme care nu intereseazã. O ştiam de mult. O ştiau şi cei care au murit luptînd. Acei ce au murit cu cei ce mai trãim îngenunchem în faţa veşnicei Românii, rugîndu-ne: Mamã ţarã, iartã-ne cã am cutezat sã luptãm şi sã murim pentru tine. Puţini, foarte puţini ne vor înţelege, ne vor iubi şi vor relua lupta noastrã pierdutã, ca sã meargã spre biruinţã.

Pentru fraţii aceştia puţini am scris aceste rânduri.”

Ion Gavrilă Ogoranu

Comments (2)
Add Comment
  • RoHawk

    Un popor care a supravietuit injunghierii pe la spate , Anglo- Americane, poate continua lupta interna anticomunista, ca eterna lupta din interiorul fiecaruia dintre bine si rau, intre inger si demon, fara a trebui sa ceri ajutorul , voia sau permisiunea vreunei puteri actuale internationale .

  • Virgil

    Unde se afla amplasat monumentul din poza ????