Gigi Becali a trecut verificarea: Are acceptul de a fi eliberat condiționat

În cursul zilei de miercuri, patronul Stelei s-a prezentat în fața Comisiei Naționale pentru eliberare condiționată, iar la finalul ședinței în care i-a fost analizat dosarul, a fost informat că întrunește toate condițiile pentru a fi liber!

“Gigi Becali are speranțe mari că vineri, după ce o să se prezinte în fața completului de judecată de la Tribunalul Medgidia, va fi declarat liber de către instanță. Astfel, dacă procurorii nu vor depune recurs, poate fi acasă la începutul săptămînii viitoare. Mai precis, luni poate fi eliberat definitiv și poate merge acasă”, au precizat apropiații lui Gigi.

Ziua de miercuri a fost una plină de emoții pentru patronul celei mai titrate formații din fotbalul românesc pînă la litigiul cu CSA. Patronul Stelei a fost învoit de la muncă pentru a se prezenta în fața Comisiei, durata întregului proces fiind de aproximativ șase ore! “La finalul ședinței, ne-a spus că pur și simplu a explodat de bucurie! Le-a mulțumit celor din Comisie și le-a transmis să îi binecuvînteze Dumnezeu”, au punctat sursele din anturajul lui Becali.

Omul de afaceri le-a prezentat membrilor cărțile scrise, precum și acte doveditoare că a muncit la Academia lui Hagi și recomandările primite atît din partea conducerii Penitenciarului Poarta Albă, precum și cea din partea lui Gheorghe Hagi, anunță fanatik.ro

sursa: Stiripesurse

Comments (0)
Add Comment