FĂRĂ PRECEDENT! TPT cere suspendarea procesului de dizolvare. Legea partidelor a devenit desuetă.

Luni 23 februarie 2015 , s-a judecat la Curtea de Apel Bucureşti un nou termen din cel de-al treilea proces de dizolvare a Partidului „Totul pentru Ţară”. În acest proces, ca şi în cel din 2007-2008, Parchetul cere dizolvarea partidului legionarilor în baza neîndeplinirii numărului de 50000 de voturi pe care art 48 al legii partidelor politice îl prevede drept condiţie minimală pentru existenţa unui partid. Preşedintele executiv al  TPT, Florin Dobrescu, a prezentat instanţei o solicitare fără precedent, care reflectă – aşa cum a declarat acesta – „o situaţie fără precedent în sistemul legislativ românesc, care arată încă o dată cât de abuzive şi arbitrare sunt atât legile, cât şi instituţiile acestei ţări”.

Florin Dobrescu a cerut instanţei suspendarea procesului pe perioada în care în Parlament au loc procedurile de modificare a Legii partidelor politice. El a susţinut că Legea partidelor politice nr. 14/2003 a căzut în desuetudine, iar TPT urmează să fie dizolvat în baza unei legi aflată în curs de modificare în Parlament, ca urmare a caracterului ei abuziv. „Situaţia a devenit paradoxală. Practic, noi urmează să fim dizolvaţi în baza unei legi asupra căreia tot spectrul politic şi instituţional – de la preşedinte, guvern şi până la Parlament – au căzut de acord că este nedemocratică şi neeuropeană. Şi asta la ani buni după ce Comisia de la Veneţia avertizase România în acest sens!”, a susţinut Florin Dobrescu.

Florin Dobrescu a invocat faptul că în Parlament au demarat procedurile de modificare a Legii 14/2003, printre prevederile considerate incompatibile  cu normele europene figurând şi art. 48, în baza căruia Procuratura solicită dizolvarea TPT. „Aceste prevederi sunt considerate, la unison, de toţi factorii politici, de la preşedintele Iohannis şi premierul Ponta, până la preşedintele Camerei Deputaţilor ca fiind nedemocratice. Nu există în nici un stat UE astfel de prevederi restrictive în legislaţia partidelor politice. La consultările preşedintelui Iohannis cu partidele politice, s-a ajuns la un consens în legătură cu prejudiciile aduse de această lege restrictivă pluripartidismului în România. Şi şanselor de primenire a unei clase politice corupte.” – şi-a argumentat liderul TPT solicitarea.

„Legea a căzut în desuetudine, prin consensul la care au ajuns toţi factorii politici în legătură  cu stringenţa modificării ei. Sigur, cunoaştem principiul juridic al neretroactivităţii legii. Dar trebuie să fim de acord că situaţia este de un absurd fără precedent”, a declarat liderul TPT după ce instanţa a acordat un nou termen peste 2 luni, solicitând Ministerului Public un aviz în legătură cu situaţia complexă reclamată de reprezentanţii acestui partid.

Florin Dobrescu a mai arătat că, în urma consultărilor cu preşedintele Iohannis, liderii tuturor partidelor parlamentare au asumat modificarea legii partidelor politice în regim de urgenţă, în cadrul actualei sesiuni parlamentare. Toţi au fost de acord că prevederile extrem de restrictive ale Legii 14/2003, nemaiîntâlnite nicăieri în Uniunea Europeană, au reprezentat un serios obstacol în calea conectării cetăţenilor României la actul politic. Dificultăţile greu de surmontat în calea înfiinţării unui partid politic, dar şi condiţiile arbitrare şi draconice necesare supravieţuirii partidelor – aşa cum este şi articolul 48 din legea 14/2003, în baza cărora Parchetul solicită dizolvarea noastră – toate acestea au împiedicat mulţi cetăţeni, multe energii tinere, de a se implica activ în viaţa politică. Or aceste impedimente nu au făcut decât să prejudicieze actul politic în România, sărăcind oferta electorală şi răpind multor oameni de valoare dreptul – altminteri garantat de Constituţie – de a se implica în viaţa politică. Dar trebuie să subliniem că politicenii au asumat necesitatea modificării legii ca urmare a presiunilor venite din partea Occidentului”, a mai spus Florin Dobrescu.

ULTIMA ORĂ:

Modificările la Legea 14/2003 a partidelor politice au început deja să fie adoptate de Comisia de Cod Electoral din cadrul Camerei Deputaţilor. Marţi 24.02.2014, Comisia a înlăturat prevederea abuzivă conform căreia un partid se putea înfiinţa pe baza a minim 25000 de membri fondatori. Dacă proiectul va trece în actuala formă, un partid politic va putea fi constituit de trei membri fondatori, după modelul majorităţii statelor europene. Unul dintre articolele supuse modificării conform proiectului legislativ este şi art. 48, care prevede obţinerea a minim 50000 de voturi, ca o condiţie minimală pentru existenţa unui partid politic.

abuzivanticomunistcoriolan baciudemocratiedizolvareflorin dobrescugarda de fiernationalismogoranuparchetprigoanaprocesprocuratura