AMENINŢAT CU MOARTEA! Preşedintele AFDPR e ameninţat cu moartea, iar autorităţile nu iau măsuri.

Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octavian Bjoza, susţine că e ameninţat cu moartea de o persoană necunoscută care de aproape un an îi trimite zeci de sms-uri şi că, deşi a reclamat Parchetului, nu au fost luate măsuri, procurorii spunând că dosarul a fost casat din lipsă de probe.

Octavian Bjoza a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută la Braşov, că de zece luni este ameninţat cu moartea, insultat şi înjurat de o persoană necunoscută care se recomandă “ofiţerul revoltat” şi care i-a trimis peste 80 de sms-uri şi telefoane.

Potrivit Mediafax, el a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Braşov în luna iulie, reclamând că până în prezent nu a primit niciun răspuns de la procurori, în timp ce el continuă să primească ameninţări.

Miercuri, Bjoza a depus o nouă reclamaţie la Parchet, în care arată că în ultimele zece luni a primit 55 de sms-uri şi peste 25 de telefoane de la respectiva persoană, el ataşând şi copii după mesajele primite.

„Având în vedere că dispuneţi de mijloacele legale şi tehnice, mă surprinde la modul cel mai neplăcut faptul că nici după zece luni persoana respectivă nu a fost identificată, amendată sau dată în judecată în scopul de a stopa trimiterea acestor mesaje. Consider că ameninţarea cu moartea la adresa persoanei mele sunt periculoase şi nemeritate“, arată Bjoza în reclamaţia trimisă procurorilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Braşov, procurorul Raluca Mirică, dosarul deschis în cazul lui Octavian Bjoza a fost închis pe motiv că plângerea “nu a fost susţinută de niciun mijloc de probă”.

“Domnul Bjoza a formulat o plângere pentru hărţuire şi ameninţare, iar la sfârşitul anului trecut dosarul a fost soluţionat şi urmează să îi fie comunicată soluţia. Soluţia este casarea pe motiv că plângerea nu a fost susţinută de niciun mijloc de probă“, a spus procurorul Raluca Mirică.

Soluţia nu este însă definitivă, putând fi depusă contestaţie.

Sursa: Newsbv.ro

Comments (1)
Add Comment
  • RPerciali, fondatoare principala a RoMuseum/Ro-AmLeague/RACRI

    De necrezut ca parchetul din Brasov poate merge atit de departe cu neglijenta, plus indiferenta marcata intentionat cu atitudine cinica fata de drepturile omului . Si o plangere a noastra din 2009 a fost tratata cu dispret si infaptuitorii protejati dar nu era cazul atit de grav al amenintarilor la viata. Nu cred ca raspunsul acela e unul legal/resposnabil din moment ce Dlui. Bjoza – o persoana de importanta publica si de valoare morala si civica majora – nici macar nu -i mentioneaza ceva ….la minim legat de dovezile ce le-a trimis , eventual aratand ca tanscrierile nu sunt suficiente si cerand mai multe probe..daca nu sa instituie o urmarire/sa-l cheme pt procedurile de initiere a unei urmariri asupra amenintarilor telefonice.. Care este legea ref la asa ceva?

    E nevoie de un avocat pt ca parchetul sa dea atentia necesara? Dvs nu aveti avocati ? V-am contactat si eu sa va intreb de un avocat pt drepurile omului si ati spus ca aveti un jurist – Dl Coriolan Baciu si ca-i veti spune sa ma sune, dar nimic ! De fapt cand l-am intilnit la Brasov in 2010 cu prilejul difuzarii unui film asupra rezistentei (care ma interesa f.tare , eu fiind fagarasanca si cu rude in rezistenta ) nu mi s-a parut deloc deschis si interesat de probleme majore civce, de incalcarile de azi ale drepturilor omului, de a avea dialog cu cei prezenti decum sa arate respect si apreciere pt unii care activam si in afara tarii – voluntar – pt binele tarii ca cei ca noi, cu adevarat civici, de buna credinta civici…si cu decenii in spate de fapte de reala daruire, de activitate intensa cetateneasca/civica/educativa culturala recunoscute public….sa nu mai vorbim si de mari reusite pe planul reprezentarii valorilor romanesti si a sutelor de mii de romani din zona aceasta a sud estului Transilvaniei , a satelor, valorilor si traditiilor romanesti pt care se luptau cei din rezistenta.Iar dvs aveti membrii sau confrati tineri la Brasov – cum de dansii nu se implica sa se adauge plngerilor dlui Bjoza????Caci daca nu intr-un asemenea caz ,si daca cei care pretind ca apara memoria rezistentei ca dvs si ca cei mentionati nu fac nimic ..niic macar sa scrie si ei, sa se plinga, sa initieze o petitie, sa protesteze in fata parchetului.. si, evident ….sa sustina o conferinta de presa si sa scrie organziatiilor de dreoturile omului din ROmania dar si din straintate (pt ca cele din Ro nu par sa fie real civice sau ceea ce pretind ca sunt..) , daca nu arata sprijin dansului sii CAUZEI dreptatii si pt o justitie responsabila , macar intr-un asemenea caz de grava neresponsabilitate a institutiei parchetului , pt o persoana de valoarea Dlui Bjoza care mai este si in virsta dar si singurul care se lupta cu adevarat si la nivelul cel mai inalt in Romania pe plan civic major si reprezentativ civic nu numai la Brasov dar pt. tara …si care, mai important, este UN OM SIMBOL, cel mai mare activist in viata pt drepturile omului, ale celor care au suferit cel mai mult de pe urma incalcarilor drepturilor lor – fostii detinuti politici , cei mai curajosi, demni si patrioti romani care tin de o perioada semnifiativa din istoria noastra iar dansul luptandu-se de decenii pt atitia altii si pt memorie nationala desi dupa ani de suferinta in inchisorile comunisite…..cum sa ma mai mir de dvs si de colegii dvs de cauza de la Brasov (tinarul de la Pro Patria, Alex Petrescu, Erwin Albu , etc.–) ca nu arata atitudinea adecvata unor probleme social-politice importnate pt dezvoltarea democratiei, civismului, progresului tarii in general si nici nu au minima responsabilitate civica sa raspunda scrisorilor noastre, decum sa se tina de promisiuni sau sa ne intoarca ceva din timpul sau sprijinul dat.. (adica nu stiu ..nu sunt capabili sa scrie , nu au respectul absolut necesar cuiva care se pretinde civic si ca reprezinta vocea altora in fata unor autoritati.., sau chira ca ar merita sa devina parlamentar EU !? sau , cine stie, nu sunt civici care pretind ca sunt ci pusi de altii pt vreun interese politic sau …ca sa tina in frau …poate chiar sa puna frine oricarei dezvoltari civice de relevanta?? sau mobilul lor real este VANITATEA… sau, cine stie, spuneti-ne si noua, nu cumva au voie sa actioneze in spiritul declaratiilor ?????? Dar dvs cei de la Bucuresti ? va rugam sa ne arataui cum credeit dvs ca intariit cauze majore pt care pareti ca luptati daca il lasati pe Dl.Bjoza singur in asemenea caz in fata unui stat care se comporta in stil comunist dur calcand peste dansul cu CIZMA de fier ! Sau ii scrie ca sa-l umileasca …NU va dati seama ca dansul a resimtit asta cel putin la fel de rau ca o lovitura din detentia ilegala? Daca nu mai rau ! NU vad nic macar o nota de context cu ceea ce se poate face , macar care e legea …ca sa fie pt educarea/formarea unui spirit civic al tinerei generatii – ca mi se pare ca avetii tineri intre membri sau suportarii dvs..Am inteles ca pe dvs nu va intreseaza cum ne luptam noi de o viata ca sa aparam demnitatea poporului roman si sa promovam valorile culturii nationale peste hotare …si vad cu tristete ca nu apreciati, nu aratati nici un interes nici pt munca mea titanica – de 25 de ani – de militantism pt intarirea relatiei tara-diaspora (care, culmea, nici pe ea nu se vede ca va intereseaza…..) dar sa vad ca tot ce faceti este DOAR sa mentionati un asemenea caz grav.. doar ca o stire oarecare..,.mi se pare nu numai nerespectuos si nedemn, dar in opozitie cu misiunea pe care v-ati dat-o..) Va rugam scrieti-ne la office@romanianculture.us, ro_am_league@yahoo.com si spuneti-mi si mie daca ati facut ceva sau veti intreprinde ceva…….Dar , daca ati putea sa dati un pic de timp ca eu v-am dat destul luand de la nevoile tarii…..sa ne trimiteti orice date legate de orice organizatie sau grup/blogg/FB care a contestat sau comentat negativ gestul civilizat/demn al Pres.Iohannis de a-l onora pe Dl.Octavian Bjoza. Desigur, as vrea sa -mi trimiteti daca dvs ati ripostat in vreun fel sau/si cine link cu altii care au facut-o .Stit ca nu am gasit sa angajam o secretara, asa ca nu am cum sa ma oucp si de astea desi as fi vrut ; avem batalii mari de dus la nivelul institutiilor de virf ale statului roman care nu arat aca vrea ca natiunea sa se intareasca, dimpotriva. si, ca si procuratura , incalca peste constitutie, legi si obligstii de serviciu….doar ca nu numai in tara ci si in afara……….dar cum pe dvs nu va interseaza astea si credeti ca reusitele civice se obtin doar sau mai ales cu comemorari , analize si furnizari de stiri nu stiu daca are rost sa mai mentionez ce cred ca ar trebui sa fie asociatii ca ale dvs..ca cei din pamant sa nu se rasuceasca pe o parte cu genunchii striansi la gura si plangand. Multumim anticipat pt raspunsul dvs..mai ales ca, totusi, sper ca el imi va contrazice reprosurile de mai sus..si ca, de fapt, vedeti ca tara e la rascruce ..riscand sa nu mai fie a romanilor si .va schimbati atitudunea de la privitori civici la activisti la nivel corespunzator..(nu e nevoie sa va numiti simpatizanti ai legionarilor pt ca sa militati pt libertatea tarii..pt REZISTENTA la noile tendinte din ce in ce mai persistente si bine organziate de dominare a poporului roman)