Europa acuză România, Mărieş îl acuză pe Niţu: În fruntea Parchetului General se află un terorist care a tras în oameni

Cel mai tergiversat dosar din istoria ţării – Dosarul Revoluţiei – revine în atenţia publică ca urmare a deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de a amenda din nou România pentru nesoluţionarea cazului.

Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, Teodor Mărieş, pictează, în cadrul unei conferinţe de presă, un tablou sumbru, din care reiese că instituţiile statului au conlucrat pentru „acoperirea” criminalilor regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu.

Impertinenţa guvernului nu are culoare politică

„Responsabilitatea revine în întregime guvernului român pentru nelucrarea acestor dosare timp de 25 de ani. Guvernul şi-a permis impertinenţa să facă întâmpinări la CEDO sau recursuri într-un asemenea tip de dosare, nerecunoscându-ne ca victime – sigur, nu a câştigat în niciun proces – dar impertinenţa este extrem de mare. Şi nu avem culoare politică aici – fie că vorbim de Năstase, Tăriceanu, Boc, fie de Ponta.”

Miniştri de Externe marca „Ion Iliescu”

„A doua instituţie pe care aş acuza-o este Ministerul de Externe. Ei deţin agentul guvernamental, toată corespondenţa dintre Curtea Europeană şi statul român se poartă prin această instituţie, iar MAE şi toţi miniştrii de externe, cu o singură excepţie – Cristian Diaconescu – s-au comportat precum s-ar fi comportat Ion Iliescu dacă ar fi fost în acea funcţie. Ruşine [să le fie] tuturor miniştrilor de Externe, pentru acest tip de comportament.”

 

Parchetul General – complice la tăinuirea crimelor

„Alături de toţi guvernanţii din ’90 până astăzi, de toţi miniştrii de Externe din ’90 până astăzi, Parchetul General este un complice la tăinuirea crimelor din decembrie 1989. Toţi procurorii generali, cu excepţia unuia singur, şi o spun fără niciun fel de reţinere – Ilie Botoş – care, într-o anumită perioadă, şi-a făcut datoria, şi mă refer aici la 2005-2006, când a fost în funcţie şi, de ce nu, la 2004, atunci când am redeschis dosarul – chiar dacă nu a ştiut, măcar nu a încurcat.

Deci, cu excepţia acestui om şi cu excepţia câtorva procurori care au lucrat în aceste dosare – este foarte uşor să-i enumăr – încep cu Timişoara şi spun procurorul Bălan – actualmente avocat, generalul Dan Voinea – actualmente profesor universitar, Viorel Siserman – actualmente şef al parchetelor militare din Cluj şi Vasile Doană – dat afară de la DNA în urmă cu foarte puţin timp… oare de ce?… sunt singurii procurori care au lucrat în aceste dosare cu rezultate – când spun cu rezultate, mă refer la adresele trimise de statul român către CEDO când nu au avut încotro şi au trebuit să recunoască [faptul] că, în aceste dosare, s-a lucrat doar în perioada 1999-200 şi 2005-2007, când, în fruntea lor, s-a aflat ca şef (1999-2000), sau ca adjunct (2005-2007) al secţiei parchetelor militare Dan Voinea.

Cât despre actualul procuror general… în fruntea Parchetului General se află un terorist care în decembrie ’89 a creat teroare prin faptul că a tras din Televiziune, peste clădirile din zona Televiziunii şi în clădirile din zona Televiziunii – conform propriilor lui declaraţii. Niţu Tiberiu Flaviu a participat la evenimente; avea calitatea de militar în termen în decembrie ’89.

Dumnezeu ştie cât a tras, cu certitudine, tot conform propriei declaraţii – spune: “Am apărat Televiziunea până în 13-15 iunie”. Declaraţia lui se găseşte pusă pe site-ul Asociaţiei, este publică, [iar] acuzele noastre sunt de la venirea lui la parchet. I-am spus în urmă cu 8 ani, când l-a ‘paraşutat’ cine l-a ‘paraşutat’ de la Ploieşti la Bucureşti: “Du-te acasă de unde ai venit, pentru că nu ai ce căuta aici.” Uite că a avut ce căuta. A ţinut dosarele Revoluţiei, a frânat lucrarea în aceste dosare şi, din punctul nostru de vedere – pe lângă crima pe care, posibil, a săvârşit-o, prin declaraţia pe care a dat-o: în sensul că a tras în 21 şi în 22 decembrie – este şi complice la tăinuirea crimei, de 8 ani încoace.”

 

CSM a omis din raportul MCV dosarele Revoluţiei, Comunismului şi Mineriadei s-au evaporat

„CSM-ul… Avem vreun cuvânt bun de spus despre CSM? Niciunul, pentru ca această instituţie, care supraveghează bunul-mers al justiţiei în România, la ultimul MCV, raportează că nu are dosare de corupţie mai vechi de 10-12, 15 ani. Dosarul Revoluţiei, Comunismului şi Mineriadei ‘nu există’.

Am avut o întâlnire în urmă cu o săptămână la CSM. Noul preşedinte al CSM-ului şi vicepreşedintele au venit complet nepregătiţi la întâlnire, habar nu aveau, şi ne-au arătat că dosarul nostru are un număr din 2014. Deci, ca atare, nu e vechi. A trebuit ca noi să le explicăm şi să le arătăm, pe firul logic şi real, ceea ce s-a întâmplat cu acest dosar din ’90 şi până acum şi să cerem ca, la următorul MCV, aceste dosare să fie introduse ca fiind cele mai vechi: dosarul Comunismului, Revoluţiei şi Mineriadei, nelucrate de către parchete şi justiţie, care sunt vinovate – în frunte cu acest organism de control – pentru că nici măcar atât bun simţ nu au [încât] să raporteze corect în MCV vechimea.

În privinţa [acestei vechimi] nu poţi să aduci niciun argument [conform căruia] nu ai niciun dosar vechi de 25 de ani, când CEDO îţi vine cu o decizie, două, trei, patru, cinci decizii (pot să mă duc să vă aduc toate aceste cinci decizii) şi, inclusiv, cea de azi, a şasea [în] acest caz. Nu mai vorbesc de celelalte două decizii pentru dosarul Mineriadei. Am solicitat CSM-ului să introducă şi să declanşeze mecanismul de verificare.

Nu [e nevoie să] vă spun: Parchetul şi Inspecţia Judiciară a CSM-ului ne-au trimis în urmă cu trei săptămâni un răspuns prin care spune, practic, că solicitarea noastră a fost casată. [Că] n-are bază. Păi, câtă obrăznicie să ai, ca să faci această adresă în 9 decembrie, s-o ţii o lună de zile, până în 12 ianuarie, ca să nu cumva să o trimitem în preajma evenimentelor de comemorare a 25 de ani [de la Revoluţie], că nu dă bine.

Câtă obrăznicie! Cine e la CSM-ul acesta şef? Probabil, [pe] cei dintre actualii [membri] veniţi de două săptămâni n-aş putea să îi învinovăţesc în totalitate; sper să nu devină şi ei complici cu ceilalţi.

Dar, Inspecţia Judiciară, [despre] care, tot de la domniile lor – de la şeful CSM, de fapt – aflu că nu e în subordinea [lideru]lui [CSM], este independentă această comisie. Oricum nu au nicio scuză.”

 

SRI – de 25 de ani complice cu criminalii

„Legat de SRI, [acesta este] complice de 25 de ani cu criminalii. mă bucur că a plecat Maior, chiar am răbufnit azi când am văzut că, în sfârşit, un fost şef de servicii secrete este în dosarul revoluţiei ’97! Maior are o declaraţie dată în dosarul din ‘97 şi nu trebuia să ajungă [în] această funcţie niciodată! şi, mai avem, pe încă unul în funcţie, care, şi acela, are declaraţie dată în dosarul ’97, [în] funcţie, deci! n-a fost crezut. am spus, şi spun, de vreo 6-7 ani: doi şefi de servicii sunt prinşi în dosarul ‘97 , [iar] unul din ei se numeşte Maior. Şi ne mirăm că nu desecretizează SRI-ul şi nu dă documente către parchet. Păi, cum dracu’ îi nimerim?

La Parchetul General, terorişti! La SRI, [pe] unul care are declaraţie dată, [despre care] urmează să vedem, [atunci] când se va finaliza acest dosar, ce calitate va avea. Un altul a avut la STS, care a participat la Revoluţie după 22 Decembrie: domnul Opriş, care nici măcar nu a fost audiat şi care a recunoscut în discuţiile [pe] care le-am avut -atunci când, în sfârşit, am luat ultimele documente din acest dosar – că a fost ultimul încăpăţânat care nu a vrut să se supună deciziei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Bine, la cât recunoaşte Opriş şi la câtă minte are, nici nu mă miră!”

 

MAI – o instiutuţie criminală cap-coadă

„Despre Ministerul de Interne ce să vă spun? Criminalii, care în 21 decembrie au bătut aici cu bestialitate, au arestat, au dus la circile de poliţie, i-au omorât pe ai noştri, i-au dus la Jilava şi le-au pregătit groapa cu var…: o instiutuţie criminală cap-coadă! În decembrie ‘89, toţi cei care au fost in Ministerul de Interne în decembrie ‘89 ar trebui să aibă o pensie de 1 Leu. Bun, hai să le dăm acel ajutor social, dar, [în] niciun caz, pensii de 20, 30, 50, ştiu eu, Dumnezeu cu mila… generalii, probabil, [cu pensii de] 80-100 de milioane [de Lei vechi].”

 

SIE trăinuieşte probe

„SIE? De ce nu vin cu probele pe care le au? Ofiţerii de la SIE, şi pe externe şi pe tot ce au raportat în ţară, de ce tăinuiesc aceste probe? N-avem şef la SIE acum, am vorbit cu Meleşcanu înainte de a fi numit, n-a făcut nimic cât a stat, 3 ani, acolo.

 

MAPN – armata criminală

„Ministerul Apărării Naţionale: armata criminală egală cu Ministerul de Interne [în] decembrie ’89, [ca] şi la Timişoara, şi în 21 Decembrie, fără niciun fel de…, toţii au avut acelaşi ordin. [Faptul] că au avut şansa să nu se tragă la Botoşani, sau la Baia Mare, nu îi scuteste cu nimic! N-a dezertat niciunul , niciunul nu a declarat: “Nu mă supun ordinului criminal!” dat de la Bucureşti, de generalul Milea, sau de Comandantul Suprem Nicolae Ceauşescu.

Direcţia de Informaţii a Armatei, implicată în crimele din decembrie ’89: de ce nu vorbeşte? De ce nu pune probele dupa 25 de ani??

 

Preşedinţi

Presedinţii: primul a fost criminal; e greu să aştepţi de la el ceva, mă refer la Ion Iliescu.

Emil Constantinescu a încercat să dezgheţe lucrurile în perioada ‘99-2000, dar a fost înfrânt şi, odată cu el, bineînţeles, şi aceste dosare. Numai că doi dintre oamenii [pe] care i-a avut în subordine, şi mă refer aici la generalul Degeratu şi la ministrul Apărări, Dudu Ionescu, care a dat ordin in Ministerul Apărării ca nimeni să nu mai meargă la Parchet pentru audieri, a interzis cadrelor Armatei să meargă să dea declaraţii la generalul Voinea. Unde îl găsim astăzi pe Dudu Ionescu? Consilier prezidential pentru Apărare? Suntem nebuni??

Domnule preşedinte – probabil nu a ştiut – vă dăm noi, vă punem la dispoziţie ordinul dat de Dudu Ionescu pentru a strangula dosarul Revoluţiei.

Traian Băsescu: 2005-2006-2007 nu a pus nicio frână acestui dosar, din păcate e o chestiune [pe] care am reproşat-o, nu am vorbit 3 ani de zile pentru acest caz şi îmi reproşez şi azi. Aducerea lui Niţu Tiberiu Flaviu în Parchet a rupt totul: şi relaţia dintre noi si dansul şi dosarul Revolutiei. Este principalul vinovat pentru această tergiversare din ultimii 8 ani de zile. Desigur, Laura Codruţa Kovesi are partea ei de vină, dar omul care a supravegheat şi care a avut în subordine parchetelor militare este Niţu Tiberiu Flaviu. El a fost paraşutat acolo pentru acest dosar, a slujit PSD-ul prin acest dosar, şi PSD-ul l-a răsplătit cu funcţia de Procuror General, atunci când a putut. Acesta este secretul, nicidecum altul.”

sursa: Epoch-Times Romania

Comments (0)
Add Comment