Şefa CNA, Laura Georgescu, urmărită penal pentru abuz în serviciu

Procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, pe care o acuză de abuz în serviciu, într-un dosar în care au fost inculpaţi joi şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, şi membrul CNA, Narcisa Iorga.

„Toate acuzaţiile sunt nefondate. Sunt acuzată de abuz în serviciu”, a declarat Laura Georgescu la ieşirea din sediul DNA, după ce a fost audiată mai bine de o oră.

Întrebată dacă are de gând să-şi dea demisia de onoare, şefa CNA a replicat: „Nici vorbă!”

În acest dosar, DNA susţine că pesedistul Viorel Hrebenciuc ar fi intervenit pe lângă mai mulţi membri ai CNA în favoarea primarului municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan (PDL) pentru ca acesta să obţină licenţa pentru postul său de televiziune, Giga TV. Deputatul a negat acuzaţiile afirmând că este „o victimă colaterală”.

Membrul CNA Narcisa Iorga a fost acuzată de „instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid”. Procurorii susţin că după ce CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga TV, Narcisa Iorga l-a fi îndrumat pe Gheorghe Ştefan să apeleze la Viorel Hrebenciuc, astfel încât acesta să influenţeze votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau sa îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze.

„Vă asigur că nu am absolut nicio legătură cu faptele de corupţie în sensul obţinerii de foloase necuvenite. Am militat întotdeauna pentru respectarea legii şi nu împotriva legii . La fel şi în acest caz”, a precizat Narcisa Iorga, care, de-a lungul timpului, s-a remarcat prin poziţiile tranşante luate împotriva abuzurilor şi neregulilor din cadrul CNA.

Amintim că şefa CNA este în mijlocul unui scandal de proporţii după ce o serie de înregistrări au fost făcute publice. Într-una din acestea, Laura Georgescu vorbea despre mită, şantaj şi favorizarea postului România TV.

„M-a forţat jigodia de Georgică Severin (preşedintele Comisiei de Cultură din Senat, n.r.) să le dau lor cuvântul. Eu înnebunesc că tu mă pui, pe boul de Ghiţă (Sebastian, deputat PSD şi patronul România TV, n.r.) şi pe România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi de… aşa. Înţelegi ce-ţi explic? Crezi că merge ceva legal în România? Vin şi te şantajez… Cum crezi că merge-n România? Merge ceva legal? Să mă duc şi să zic: nu vă supăraţi, uitaţi, am şi eu o lege. Pot să, la umbra ei, să-mi fac treaba? Nu. E, du-te dracu’ atuncea! Vin şi te şantajez, ce vrei să fac?”, spune Laura Georgescu, conform înregistrării dezvăluite de Realitatea TV.

În plângerea depusă în luna iulie de deputatul PPDD Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, se face referire şi la înregistrările în care şefa CNA vorbeşte despre o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu.

sursa: EpochTimes

Comments (0)
Add Comment