George Copos: 4 ani cu executare în dosarul Loteria I

Omul de afaceri George Copos a primit luni o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, în care acesta este acuzat de evaziune fiscală.

Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat în acest dosar azi dimineaţă după ce sentinţa a fost amânată de trei ori. Decizia este definitivă.

Urmează ca acum să se comaseze pedeapsa primită în dosarul Loteria I cu pedeapsa primită în Dosarul Transferurilor, pentru care Copos îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Jilava.

George Copos este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, ca urmare a vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Compania Loteria Română la un preţ mult mai mic decât cel al pieţei.

Folosind intermediari în procesul de vânzare-cumpărare, inculpaţii sunt acuzaţi că au ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui aşa zis „pachet” de 38 de spaţii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Naţională Loteria Română.

Pe 29 ianuarie, Copos a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani în dosarul Loteria 1. Decizia instanţei a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti, care dă o decizie definitivă în această cauză.

Fostul acţionar majoritar al FC Rapid, George Copos ispăşeşte o pedeapsă de trei ani şi opt luni de închisoare în dosarul Transferurilor, în care sunt încarceraţi „grei” ai fotbalului din România.

sursa: EpochTimes

 

 

Comments (0)
Add Comment