Declaratia candidatului independent Iulian Capsali dupa ce a reusit sa stranga aproape 50.000 de voturi la europarlamentare

Acum, după ce s-au dat rezultatele scrutinului pentru Parlamentul European și pentru că văd urme de tristețe la câțiva dintre oamenii minunați care m-au sprijinit în toată această scurtă dar densă campanie, dar și multe mesaje de încurajare, vreau să vă declar următoarele:

Dumnezeu știe cele ce ne sunt de folos și sigur că este mai bine așa. Aceasta este voia lui Dumnezeu și înțelepciunea Divină – Sofia – este mai presus de noi. Nevrednicia mea este un factor important, ca și a noastră in general, a tot poporul credincios în momentul acesta. Însă cred că trebuie să mergem mai departe. Nu deznădăjduiți, pentru că avem nevoie de energie pentru viitor. Eu cred că este semnul unui nou inceput.

Am întâlnit în țară oameni cu o bună așezare și preocupați nu numai de mântuire, dar și de viața cetății, care au stat departe de politică pana acum. Ei mi-au cerut imperios ca, indiferent de rezultat, să nu abandonăm acest proiect prin care noi, creștinii din această îara, am putea să dăm un răspuns coerent la provocările vremurilor. Din semnalele primite personal, în vizitele făcute în țară în campania electorală, pe siturile de socializare, am simțit o mare energie potențială, pentru care aș fi responsabil dacă s-ar irosi. Este nevoie de o strategie bine pusă la punct ca nu numai să readucem în spațiul public, așa cum s-a întâmplat acum, discuțiile despre familia naturală, firească, despre suveranitate, despre identitatea noastră națională în care ortodoxia are un rol esential, ci să facem din acestea politici de conservare a neamului românesc. Altfel, aceste teme vor fi preluate demagogic de politicianismul cronicizat, așa cum s-a întâmplat deja, și e limpede ca accentele se vor înmulți in viitor.

Acum, cand lumea politică nu se mai împarte între stânga și dreapta, ci între cei care promovează globalismul prin desființarea statelor și cei care cred că suveranitatea națională are puterea de a conserva fibra unui neam, familiile și credința, România a trimis în Parlamentul European în mare măsura indivizi care decalibrează – fie prin incompetență, fie prin rea-voință -, armătura socio-spirituală a națiunii. Este simptomatic faptul că, astăzi, aceia care doresc desființarea statelor, a familiei naturale și a credinței fac parte din familii politice „onorabile”, iar cei care le susțin sunt considerați „extremiști”. Noi trebuie să ne asumăm adevărul fără ostentație, dar cu fermitate, indiferent de consecințe.

Privesc la viitor cu încredere, căci Dumnezeul nostru este mare și face minuni, așa cum spune Psalmistul. Chiar dacă acum trimitem în Parlamentul European numai persoane care și-au dovedit obediența fata de liniile trasate la Bruxelles, cred că lucrurile se vor schimba în mod esențial în scurt timp. Cu toate că expunerea mea mediatică a fost precară, am primit tot atâtea voturi cât un partid istoric care a avut o campanie generoasă ba, pe altele mai noi le-am surclasat totalmente și, cu excepția unei proeminente figuri actoricești care a avut în spate forța covârșitoare a unui trust media, am ieșit primul dintre independenți. Însă e nevoie ca toți să ne adunăm într-un mănunchi, ca să nu putem fi rupți de mâinile celor care vor să ne strice rosturile și să ne dezbine. Pentru aceasta, voi convoca o întâlnire de lucru la Alba Iulia, la o dată pe care urmează să o stabilim de comun acord. Așa să ne ajute Dumnezeu! De Iulian Capsali

 

Comments (1)
Add Comment
  • peter

    Sa nu mai aud de tine bai prefacutule,bine ca nu te-au votat oamenii,si-au dat la timp seama cine esti tu de fapt