Cei ce vor să rabde jugul
Şi-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte,
Spre ruşinea lor.
Masacrele de la Fântâna Albă şi Lunca sunt o pagină sângeroasă şi destul de vie în istoria românilor bucovineni, care îşi deplâng încă soarta. Or, durerile ne sunt mai atenuate, iar bucuriile mai pronunţate, când simţim că nu suntem singuri în durere. Împreună şi în bucurii, şi în tristeţi, având sprijinul Ţarii şi al Consulatului General al României la Cernăuţi, în deosebi al Excelenţei Sale, dnei Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, şi ministrului consilier Ionel Ivan, pentru care le aducem sincere mulţumiri, ne-am unit, de data aceasta la 2 aprilie, împreună cu autorităţile locale, în lacrima durerii cu Patria noastră istorică prin prezenţa la comemorarea victimelor regimului stalinist a ÎPS Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Voievodale Putna, unui grup de clerici de aici, dl Marcel Bujor, preşedintele Comisiei Românilor de Pretutindeni din Senatul României, însoţit de şase senatori, printre care dl Viorel Badea, şi deputatul de Suceava, dna Sanda Maria Ardeleanu, Ion Botoş, preşedintele Societăţii „Dacia”, dna Anuţa Dan, preşedintele Societăţii „Speranţa” din regiunea Transcarpatică, Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” din Ucraina, jurnalişti, lideri ai societăţilor-naţional culturale româneşti din ţinut etc., pentru a-i omagia pe martirii neamului, care, aflaţi la graniţa crudă a istoriei, şi-au dorit o altă soartă în Ţara lor de origini. Astfel, la 1 aprilie 1941, mii de români bucovineni de pe Valea Siretului au pornind pe calea infernală spre libertate, însă drumul lor s-a transformat într-un adevărat calvar, fiind seceraţi fără milă, masacraţi de mitralierele grănicerilor sovietici, apoi îngropaţi de viu în câteva gropi comune. Iar timp de câteva zile, pământul, scăldat de sângele celor ce nu purtau nici o vină, fiind însufleţiţi doar de dorul nestins de a trăi liber şi fericiţi în Patria lor, s-a mişcat, răspândind în jur gemete înfiorătoare.
Aici, la Varniţa, lângă Fântâna Albă, freamătul sângelui îl simţim şi acum, rănile dramaticului trecut sunt încă destul de vii în inimile românilor, iar durerea strigătoare urcă spre ceruri, cu ruga liturgică a feţilor bisericeşti, conduse deprotopopul raionului Storojineţ, Vasele Covalciuc şi fiul său Gheorghe, diacon la Biserica Sfântul Gheorghe din Storojineţ.
Evocând dramaticele momente istorice din 1941 şi făcând o tangenţă cu actuala situaţie critică din Ucraina, dna, Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi,a sensibilizat că evenimentele sunt o învăţătură istorică şi pentru poporul ucrainean şi pentru cel român, ca o astfel de tragedie să nu se mai repete. Iniţiativa de a comemora jertfa acelor asasinaţi pentru Credinţă, Neam şi Ţară vine de la Bucureşti, din partea Comisiei Românilor de Pretutindeni a Senatului României. Evocativ a fost şi mesajul preşedintelui Comisiei, Marcel Bujor, care ne-a dezvăluit învăţămintele lui Ştefan cel Mare ce ne-au rămas ca un viu ecou al dăinuirii: „Să nu uităm trecutul, să avem grijă de viitorul nostru şi de viitorul copiilor, de viitorul copiilor, copiilor noştri”, pentru ca să nu mai aibă loc o „Fântână Albă”, un Katyn, o Crimee ucraineană. Prin piosul omagiu, adus celor ce s-au sacrificat pentru Credinţă şi Libertate, graţie cărora avem o viaţă mai demnă, mai frumoasă, Viorel Badea, senatorul de diaspora, ne-a încurajat în speranţa că nu e departe când va cădea sârma ghimpată, frontiera ce ne desparte, vom putea transforma într-un pelerinaj drumul, pe care martirii noştri masacraţi n-au reuşit să-l sfârşească, când vom fi alături într-o Europă unită, dar în care să nu ne uităm limba, tradiţiile, să ne păstrăm identitatea naţională.
Pentru a patra oară consecutiv împarte durerile noastre, Înalt Preasfinţia Sa, Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, căruia i se pare că, prin aceste pelerinaje, „parcă s-a deschis mai mult drumul spre Putna lui Ştefan cel Mare”, simte cu inima că pe aceste locuri mioritice întotdeauna am fost împreună. „La Lviv vom găsi o biserică, construită de domnitori români, iar cărţile vechi sunt în limba slavonă. Am trăit pe aceste locuri, şi Măria Sa, Ştefan cel Mare, şi înaintaşii, care s-au jertfit pentru acest pământ, ca credinţa, dragostea faţă de valorile neamului să perpetue, căci un popor se întemeiază pe jertfă, pe iubire, pe nădejde. Şi toate acestea stau la rădăcina unui neam. Iar acei care s-au sacrificat pentru Neam, Ţară, Credinţă, Libertate poartă chipul lui Dumnezeu. Omul e liber doar atunci, când îl are în suflet pe Dumnezeu. Doar atunci e capabil să-şi iubească Neamul, să-ţi păstrezi valorile naţionale. Toţi suntem fiii lui Dumnezeu prin credinţă, suntem născuţi pentru a trăi în pace şi bună înţelegere, creştineşte, omeneşte. Nu există neam pe pământ, care să nu fi avut, să nu fi trăit o Fântână Albă, noi românii de după sârma ghimpată avem Valea Albă, unde avem o biserică, ctitorită în 1496, de Voievodul Ştefan cel Mare, pe osemintele vitejilor săi oşteni, care şi-au găsit moartea în sângeroasa bătălie cu turcii de la Războieni din 1476, iar românii din nordul Bucovinei au înălţat pe osemintele martirilor de la Fântâna Albă o troiţă şi un paraclis în memoria eroilor. Deci, jertfa stă la rădăcina unui neam, are origine divină. Jertfa e acea care ne duce către Înviere, către Libertate. Iar, după cum spun cuvintele cântecului lui Mihai Viteazul: ”Cei ce vor să rabde jugul/ Şi-a trăi mai vor,/Merită să-l poarte, /Spre ruşinea lor”. Un neam trebuie să fie liber şi demn. Dar această libertate şi demnitate trebuie să o trăieşti, cunoscând bine istoria şi jertfa înaintaşilor. După cum afirmă poetul Ioan Alexandru: „Oricât de prigoniţi veţi fi şi goi, ardă candelele pe morminte”. Pe aleea Mănăstirii Putna a fost înălţată o troiţă în memoria românilor de pretutindeni, jertfe ale regimului totalitar comunist, pentru acei care vin cu o floare – simbol al recunoştinţei, şi aprind o lumânare – simbol al luminii celei veşnice, pe care au primit-o martirii neamului”.
După cum a concretizat senatorul Viorel Badea, din iniţiativa bucovinencei, deputatului Sanda Maria Ardeleanu, „care îşi strigă această origine cu toată mândria”, profesor la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Iu. Fedcovyci” din Cernăuţi, la 1 aprilie curent, în parlamentul României s-a păstrat un moment de reculegere pentru românii, victime ale agresiunii sovietice din 1941, s-au citit declaraţii politice pentru a evoca această pagină sângeroasă din istoria poporului român. Prezentă pentru a doua oară la comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă, dna Ardeleanu a specificat că prin declaraţiile politice, prin momentele de reculegere ce s-au ţinut atât în camera superioară a Parlamentului Senatului României, cât şi Camera Deputaţilor, s-a evocat istoria tragică a românilor bucovineni, care au luptat pentru libertate, şi-au pus viaţa în pericol pentru a demonstra că lupta pentru dreptate trebuie susţinută cu orice preţ, chiar şi cu preţul vieţii, că e esenţial să ne amintim de lecţiile istoriei, în deosebi, nu trebuie dat uitării sângerosul măcel de la Fântâna Albă ce reprezintă o pagină de istorie vie.
Pentru prima dată a aprins o lumânare în candela veşniciei eroilor-martiri de la Varniţa, Ion Botoş, preşedintele societăţii „Dacia” din regiunea Transcarpatică,care trăieşte cu durerea pierderii şi cu neuitarea în suflet, cu drama familiei sale, a celor 4 bravi români, deportaţi de „eliberatori” – bunelul şi trei unchi.
Dramatice au fost acele vremuri de deznaţionalizare a românilor, iar durerile pe care le adunăm, lacrimă cu lacrimă, sunt doar un strop de adevăr din sacrificiile celor ce s-au jertfit pentru Neam şi Ţară. Or, evenimentele tragice de la Fântâna Albă şi Lunca Prutului sunt pentru noi şi tânăra generaţie o lecţie de istorie şi de demnitate naţională ce nu trebuie să lipsească din manualele şcolare şi nici din conştiinţa noastră.
Felicia NICHITA-TOMA Zorile Bucovinei via Magazin Critic