Adevarul despre familiile numeroase

Ziarul Sydney Morning Herald a raportat recent faptul că “mai puţin de 2% dintre femeile australiene au 6 sau mai mulţi copii.” Ei bine, ar trebui să ştiu atât de multe despre aceste două procente!

Ştiu familii cu 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi câteva chiar cu 12 copii. De fiecare dată când apare un film despre o familie numeroasă, vedem copiii atârnaţi, grămezi de mâncare dezgustătoare şi o mamă la limita depresiei. Poate de aceea oamenii îşi permit să fie nepoliticoşi faţă de cei cu mulţi copii.

Provin dintr-o familie cu 6 copii şi mama mea a fost mereu întrebată de străini: “De ce nu cumperi un televizor?”, “Cum îţi aminteşti numele lor?” sau i s-a spus doar “Săraca de tine!”

De aceea, m-am gândit că aş putea să vă împărtăşesc câteva adevăruri. Iată 10 lucruri pe care le ştiu despre familiile mari.

1. Bebeluşii costă puţin. Înainte de a protesta, ascultă-mă, te rog! Mulţi oameni care au un bebeluş se gândesc că trebuie să cumpere toate lucrurile nefolositoare de pe piaţă. Puteţi să cumpăraţi un cărucior cu câteva mii de dolari. Noi le-am primit pe ale noastre pe gratis, la mâna a doua. Există o mulţime de moduri în care se pot irosi bani pe un bebeluş – de la hăinuţe scumpe create de designeri, până la a cumpăra haine la modă ce vor fi purtate o săptămână. În final, bebeluşului nu îi pasă de banii care sunt cheltuiţi pentru el. Ei au nevoie doar de multă iubire şi îmbrăţişări. Chiar şi mâncarea lor este pe gratis la început.

2. Costurile vor creşte, dar la fel şi dragostea. Desigur, copiii devin mai costisitori cu trecerea timpului şi părinţii trebuie să facă sacrificii. Nu vor avea o maşină de ultimă generaţie şi îşi vor petrece vacanţa mai degrabă pe coastă, decât în Europa. O mamă cu o familie mare nu o să îşi petreacă ziua făcându-şi manichiura şi cheltuindu-şi toţi banii – dar nu ai da toate astea pe un bebeluş frumos?

3. O familie mare nu înseamnă haos. Unele dintre mamele acestor familii mari ar fi putut să fie preşedinţi ai SUA – casele lor sunt conduse cu atâta precizie şi ordine! Când sunt mai mulţi copii, sunt doar puse în practică noi strategii. Copiii mai mari ajută la întreţinerea casei şi au grijă de cei mai mici. Rareori vezi copii agăţaţi sau aruncând mâncare unii în alţii.

4. Familiile mari sunt mai amuzante. Distracţia şi râsetele sunt multiplicate. Există mereu o varietate de personalităţi şi nu eşti niciodată singur. M-am distrat enorm jucându-mă cu fraţii şi cu surorile mele. N-am jucat șarade, de-a hoţii şi vardiştii şi am pus în scenă uimitoare piese de teatru. Şi chiar în momentele grele, familiile mari ştiu să râdă. Dacă cineva e bolnav sau pe moarte într-o familie numeroasă, iubirea te ajută să treci prin acele momente. Chiar recent am fost la două funeralii diferite – ambele persoane proveneau din familii mari. Nu erau oameni singuri şi a fost frumos să vezi atât de multe persoane adunându-se să le aducă un ultim omagiu.

5. Părinţii familiilor mari se mai şi amuză. Am atâtea amintiri cu părinţii mei râzând. Părinţii familiilor mari apreciază lucrurile bune din viaţă. Ca toţi ceilalţi, ei se bucură de un prânz bun, cu prietenii, de un pahar de vin bun, o cană de ceai, o emisiune TV bună. Bineînţeles, ei se iubesc. De aceea vin şi mai mulţi copii. Trebuie să fie o iubire îndrăzneaţă – o iubire plină de încredere.

6. Fiecare familie mare e diferită. Cred că personalităţile devin şi mai puternice când sunt mai mulţi copii. Trebuie să ieşi în evidenţă din mulţime şi trebuie să vorbeşti tare ca să fii auzit. Ei tind să fie mai fervenţi în pasiunile lor, fie ele sport, muzică sau teatru.

7. Inima e făcută pentru a iubi mulţi oameni. Nu se poate pune la îndoială faptul că mi-am amintit mereu numele celor 5 fraţi şi surori. Aş fi putut ţine minte chiar şi numele fraţilor tuturor prietenilor mei, chiar dacă ar fi avut câte 6 sau 12. Şi ştiu că mama ne-a iubit pe toţi. Inima ei creştea din ce în ce mai mult.

8. Familiile mari nu au nevoie de un bucătar. Când am crescut mare, eram obişnuită să gătesc mai degrabă pentru opt persoane decât pentru două. Şi cred că sunt o bucătăreasă mai bună datorită acestui lucru. Mama poate găti repede pentru 14 persoane. De multe ori reuşeşte să fie gazdă pentru multe persoane, fără prea mult stres.

9. Dragostea aduce mai multă dragoste. Pe măsură ce părinţii mei îmbătrânesc, văd cum generozitatea lor este răsplătită. Ei nu vor fi lăsaţi singuri într-o casă de bătrâni, cum li se întâmplă multora. Exemplul lor ne-a făcut să iubim cu toţii copiii şi de aceea ei au mulţi nepoţi. Bunicul meu şi-a cunoscut deja 5 strănepoţi.

10. O mamă cu mulţi copii încă arată bine. Există câteva femei care arată foarte bine şi care au 8 sau mai mulţi copii. Este miraculos, dar adevărat. Şi toate aceste mame au ceva splendid în ele. Este pe faţa lor şi în ochii lor – nu ştiu dacă e mai multă bucurie sau mândrie. Ele sunt mame curajoase – nu trăiesc cufundând timid degetul mic în viaţă, ci pregătite ca un topor de luptă. De Clare Horsfall – MercatorNet

Clare Horsfall este profesoară de engleză şi teatru şi, de curând, mamă. Acest post a fost publicat iniţial pe blogul ei personal, Still Reading Bedtime Stories, pe care discută despre literatură, filme şi despre aventura de a fi părinte. Traducere de Alexandra Maria Vieru – Stiri pentru viata

Comments (0)
Add Comment