SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA. Românii din Transnistria vă cer ajutor: „Suntem ameninţaţi, maltrataţi, hărţuiţi, înjosiţi. Sângele apă nu se face! Fiţi alături de noi!”

Demersul preşedintelui Sovietului Suprem din Tiraspol, Mihail Burla, de a cere alipirea Transnistriei a Rusia pe modelul Crimeea, creşte presiunea asupra românilor din republica separatistă. Directorul singurului liceu românesc din Tiraspol, Ion Iovcev, transmite, în numele elevilor părinţilor şi profesorilor de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”,  o scrisoare emoţionantă românilor, prin intermediul gândul, cerându-le ajutorul şi să fie alături de cei care „ pe parcursul unui sfert de veac, am demonstrat dragostea noastră de tot ce-i românesc aici în Transnistria, dragostea noastră pentru limba română, pentru neam şi pentru demnitate naţională!”.

Scrisoarea vine după ce, ieri, Gândul a publicat un interviu cu Ion Iovcev, care atrăgea atenţia asupra situaţiei din Transnistria.

Vă prezentăm mai jos scrisoarea integrală:

Ne adresăm noi, copiii tăi, elevii, profesorii şi părinţii unicei instituţii cu predare în limba română din Tiraspol, liceul „Lucian Blaga”. Pe parcursul anilor, pe parcursul unui sfert de veac, am demonstrat dragostea noastră de tot ce-i românesc aici în Transnistria, dragostea noastră pentru limba română, pentru neam şi pentru demnitate naţională! Liceu-cetate, liceu-ambasadă a limbii române, liceu ce poartă numele poetului, filosofului, umanistului, diplomatului, marelui român – Lucian Blaga.

Ne adresăm cu speranţa să fim auziţi, să fiţi alături de noi azi, când e pusă în pericol existenţa liceului şi existenţa noastră ca neam. E pus în pericol viitorul nostru. Am trecut prin grele încercări: devastaţi în repetate rânduri, ameninţaţi, maltrataţi, hărţuiţi, înjosiţi. Însă niciodată n-am fost îngenuncheaţi, n-am renunţat la idealul nostru, la demnitatea noastră, la indentitatea noastră, la limbă, neam şi ţară!

Fiţi alături de noi! Ocrotiţi-ne,ajutaţi-ne! Cum se poate oare întâmpla ca în centrul Europei, în faţa lumii civilizate, în secolul XXI, să fie încălcate drepturilor elementare ale copiilor şi părinţilor, dreptul de a învăţa în limba maternă, dreptul de a-ţi alege şcoala de instruire?! Activtatea financiară practic este blocata de administraţia transnistreană. Nu ni s-au întors salariile angajaţilor, sechestrate pe data de 5 februarie 2014 de „vameşii din Tiraspol” (unica sursă de existenţă a profesorilor), automobilul liceului, ştampila instituţiei, telefoanele mobile, aparatul de fotografiat, precum şi documentaţia financiară. Presiunile continuă: citaţie a directorului, a contabilei liceului la procuratură, la tribunalul orăşenesc pentru nesupunere la legile de aici (de fapt, pentru dârzenia de a învăţa în limba română). Lupta este inegală, de aceea avem nevoie de ajutorul românilor din ţară, avem nevoie să fim auziţi de însăşi Ţara! Sângele apă nu se face! Fiţi alături de noi!

În numele elevilor, profesorilor şi părinţilor Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol,

Ion Iovcev, director

După anexarea Crimeii la Rusia, românii din Transnistria se tem că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi cu republica separatistă. Acest scenariu ar putea avea asupra lor consecinţe dramatice, a spus marţi pentru gândul Ion Iovcev, care de 40 de ani îi învaţă pe copiii români din Transnistria limba română şi îi educă, în ciuda tuturor dificultăţilor, în spiritul naţional. „Noi stăm la paza limbii române, suntem ostaşii limbii române”, a explicat el unul dintre motivele pentru care nu a plecat până acum, în ciuda tuturor greutăţilor. Există însă şi un altul, care cântăreşte chiar mai greu: „Pe de altă parte, unde să plecăm? Ştim că românii sunt primitori.   Dar ca să trăieşti în România îţi trebuie bani. Ce să facem, să ne oprim la Gara de Nord?”, se întreabă directorul.

Cu toate acestea, este convins, că în cazul alipirii Transnistriei la Rusia, mulţi români vor renunţa la tot ce au strâns într-o viaţă şi vor lua calea pribegiei, ca în 1940.

Sursa: Gandul.info

Comments (0)
Add Comment