Ordonanţa care omoară statul de drept sub pretextul că salvează România.

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) va apărea în curând pe scena financiară românească şi va fi condus de către guvernatorul BNR.

CNSM va fi înfiinţat „graţie” unei Ordonanţe de Urgenţă semnată de Victor Viorel Ponta. De ce Ordonanţă de Urgenţă cu o majoritate de 70% in Parlament?

Proiectul de ordonanţă se poate găsi pe net, pe site-ul de la Finanţe, presa l-a semnalat, fără a-l declara nociv. Oare de ce? Sunt foarte curioasă dacă el este în acord cu Constituţia. Cred că nu, dar ce contează ce cred eu sau dumneavoastră? O Ordonanţă de Urgenţă poate fi atacată la curtea Constituţională doar de Avocatul Poporului, iar acolo – ghinion – este un interimar fără studii juridice, dar cu inimă mare şi pesedistă…

Cred că acest text de ordonanţă este un sacrilegiu la adresa legii, cât timp prevede, negru pe alb, că membrii Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială sunt stat în stat şi se situează deasupra legii.

Dacă Ordonanţa va fi adoptată, Mugur Isărescu nu are de ce să candideze la Preşedinţie:  e deja cel mai puternic om din stat, indiferent de locatarii de la palatele Cotroceni, Victoria, de la Palatul Parlamentului sau din alte instituţii vitale ale României.

Textul ordonanţei este de a natură a da frisoane tuturor, din cel puţin cinci motive:

–         Membrii Comitetului, precum şi persoanele care au lucrat sau lucrează pentru sau în legătură cu activitatea Comitetului, nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere macroprudenţialăcu excepţia cazului în care se dovedeşte că au acţionat cu rea-credinţă şi cu neglijenţă gravă. (Articolul 11, aliniatul 2)

–         Desfăşurarea activităţii în cadrul Comitetului de către persoanele prevăzute la alin. (1) nu intră sub incidenţa regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese prevăzut de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare ori a celui prevăzut în legile speciale care guvernează statutul autorităţilor din care fac parte aceste persoane (Articolul 7, aliniatul 3)

–         În îndeplinirea obiectivului fundamental prevăzut la alin. (1), Comitetul şi membrii Consiliului general nu solicită şi nu accepta instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii sau organism public ori privat. (Articolul 2, aliniatul 2)

–         Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului României, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Comitetului, care este dezbătut, fără a fi supus votului, în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. (Articolul 11, aliniatul 1)

–         Comitetul adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei Băncii Naţionale a României, conform art.130 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (Articolul 13)

Nu cred nici în ruptul capului că UE ne-a cerut înfiinţarea unui organism care să nu fie controlat de nimeni (in Parlament merge doar pentru informare, odată pe an), a cărui decizie e literă de lege pentru executiv şi legislativ (ce hotărăsc cei patru membri ai BNR din Comitet e sfânt fiindcă, în caz de paritate, Mugur Isărescu are drept de veto), şi, mai ales, care nu răspunde în faţa legii (administrativ, civil sau penal, cu prevedere scrisă, ca nu cumva DNA, DIICOT sau ANI să aibă dubii).

Singura instituţie a statului în faţa căreia se înclină noul Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială este Banca Naţională a României, a cărei independenţă nu poate fi clintită de nimeni şi nimic

Acestea fiind zise, ce mai putem adăuga? Absolut nimic. Quod erat demonstrandum.

P.S.

Nu am nimic cu Mugur Isărescu. Nici un român nu ar trebui să primească, prin lege, atâtea puteri discreţionare. Sunt jurnalist din 1990, dar n-am văzut niciodată vreun text de lege care să prevadă, expres, imunitatea penală şi civilă, a unor persoane numite sau alese.

Între noi fie vorba, Mugur Isărescu trebuie reconfirmat în toamna acestui an pentru un nou mandat în fruntea BNR şi, implicit, a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. E, deci, la mâna lui Victor Ponta… Deocamdată.

Un gând năstruşnic nu-mi dă pace: şi dacă noul mastodont financiar nu e pus pe roate pentru Mugur Isărescu, ci pentru altcineva, aflat deocamdată pe post de as în mâneca Puterii?

Link unde puteţi vedea, integral, textul proiectului de ordonanţă de urgenţă din care am extras cele 5 prevederi.

via Nicoleta Savin

Comments (1)
Add Comment
  • dec

    Isarescu e la comanda sionismului mondial si prieten cu Elie Wiesel:

    Orice OM de pe planeta asta cu mintea intreaga NU poate decit sa nege sarlatania lui „Elie” care vrea sa impuste doi iepuri:

    1- sa ia si bani de pe asa presupusii lui morti
    2- sa ne faca sa ne simtim vinovati de ceea ce parintii nostril NU au facut si in acest fel sa-si trimita lacustele lui mondiale KHAZARE in Romania!

    Cititi documente serioase scrise de inaintasi de-a lui „Elie” care au arata clar ca Maresalul Ion Antonescu I-a ocrotit pe „evrei” – khazari si NU I-a trimis in lagarele din Germania asa cum a facut de exemplu Ungaria!

    Daca Romania ar avea conducatori patrioti, ar trebui sa dam in judecata statul artificial Israel NU numai pentru calomnie, dar si pentru genocidul facut impotriva poporului roman din ultimul secol:
    1- doua razboaie mondiale (produse de „evreii” khazari)
    2- introducerea fortata a comunismului in Romania
    3- genocidul in desfasurare inceput din 1990 incoace!

    Tovarase Elie Wiesel,

    Noi stim sintagma: HOTII STRIGA HOTII! Matale NU o stii? sau te apara inca bine NATO? NU va tine prea mult!