Dictatura incompetentilor

Unde se duc managerii demişi, când se duc? Cum unde? La partid, pentru redistribuire. E aşa o lipsă de „cadre” prin formaţiunile politice că nimeni nu-şi permite să renunţe la vreun incompetent. Astfel că prin eşaloanele doi şi trei ale ministerelor, dar şi la vârful societăţilor şi companiilor naţionale se flutură, după cum vâjâie vântul algoritmului, un grup restrâns de personaje, plasate strategic în funcţie de necesităţi: azi la CFR, mâine la Comunicaţii, poimâine la Electrica sau unde dă Domnul… pardon, partidul.

Grav este că oricât ar vrea unii miniştri care se ţin mai băţoşi să-i „radă” pe aceşti şefi de profesie, nu pot, pentru simplul motiv că au altă coloratură şi sunt susţinuţi de propriul partid până în pânzele albe, indiferent câte ilegalităţi comit sau cât de incompetenţi sunt. Că doar de asta au şi fost numiţi: să facă ce i-o tăia capul, numai interesul partidului să fie neştirbit! Această situaţie, care a cuprins politica precum o molimă, adânceşte pe zi ce trece fisura din USL. Miniştrii PNL s-au trezit pe post de paiaţe, fiind nevoiţi să închidă ochii la matrapazlâcurile politrucilor proptiţi de copilotul de guvernare în posturi-cheie sau chiar în funcţii de mâna a treia. S-a ajuns în situaţia în care un ministru nu poate demite nici măcar un director din teritoriu, dacă PSD nu-şi ia mâna de pe el. Iar de managerii aşa-zis privaţi… ce să mai vorbim? Nu există o funcţie mai politizată decât cea de manager „privat” la firmele de stat. Situaţia este atât de stranie în ministerele controlate de PNL, încât membrii Consiliilor de Administraţie racolaţi cine ştie cum din mediul privat pleacă mâncând pământul imediat ce se lămuresc cum stă treaba (vezi cazul de săptămâna trecută de la CFR SA, care a fost precedat de altele asemenea în Ministerul Transporturilor).

Cât de bine se înţeleg PSD şi PNL după marea împăcare dintre Ponta şi Antonescu se vede limpede în dezbaterea asupra aşa-zisei accize suplimentare la carburanţi (în fapt o nouă taxă nesimţită pe care social-democraţii de stânga vor s-o impună, tovărăşeşte, pentru a mai cârpi la bugetul pe care nicicum nu reuşesc să-l rotunjească). PNL, deşi conduce ministerul care a emanat Legea bugetului pe anul în curs, nu ar mai susţine acciza suplimentară. Asta, în timp ce premierul, care ţine morţiş să marcheze în faţa lui Traian Băsescu, anunţă ritos că de la 1 aprilie ne va taxa şi mai scump viciul de a avea o maşină sau de a consuma orice produs sau serviciu care implică costuri de transport.

La „happy-end” va ieşi domnul ministru Voinea să ne spună că noua acciză nu e nouă şi nici măcar acciză nu e. Aşa cum a făcut zilele trecute, când a afirmat că celebra taxă pe stâlp nu reprezintă o taxă nouă, ci doar eliminarea unei excepţii. De Marilena Dan – Puterea

Comments (0)
Add Comment