Cine ii URASTE mai mult pe romani: JOBBIK sau CLASA POLITICA?

După ”știrea bombă” că partidul extremist Jobbik și-a deschis filială la Cluj-Napoca, mi-am pus întrebarea: Oare cine are mai multă ură pentru români, extremiștii unguri sau clasa politică? Din păcate orice acțiune anti-românească a organizațiilor xenofobe ungurești pe teritoriul Transilvaniei a devenit ceva normal, încât astfel de știri nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Iar dacă atacurile la adresa României și a românilor au devenit ceva normal, asta numai din cauza faptului că politicienii sunt mult prea toleranți cu antiromânismul.

În fiecare an au loc tabere extremiste în județele Harghita și Covasna, unde participă organizații paramilitare din Ungaria, în fiecare an formația xennofobă Karpatia vine să cânte în Ardeal și cere prin cântecele sale anexarea acestei provincii la Ungaria, extremiștii unguri se pot plimba liniștiți pe străzile orașelor românești cu tricouri cu harta Ungariei mari, liderii UDMR pot declara ce vor ei: că trebuie să schimbăm ziua națională a României, că minoritatea maghiară nu poate trăi fără autonomie, că limba maghiară trebuie să fie oficială în România și multe altele, acolo unde din consiliile locale fac parte membri ai partidelor ungurești organizațiile anti-românești sunt finanțate din bani publici, pe instituțiile publice din Harghita, Covasna sau Mureș drapelul secuiesc și drapelul Ungariei sunt arborate fără probleme (și fără tricolorul românesc alături), au fost deja o mulțime de cazuri de români bătuți pentru că nu vorbeau limba maghiară. În acest context, o filială Jobbik la Cluj e, din păcate, doar o picătură de apă într-un lac. Ce e mai grav e faptul că toate acestea se întâmplă cu acordul politicienilor români, ca nu cumva să supere UDMR-ul (că e la guvernare, că e în opoziție), care a devenit un aliat de nelipsit al tuturor partidelor corupte. Celor de la UDMR li s-a permis să se ocupe și de educația tinerilor unguri, pe care i-au învățat să fie tot mai xenofobi față de români, să nu învețe limba română și să dorească anexarea Ardealului la Ungaria. Iar atunci când au loc conflicte inter-etnice politicienii dau vina tot pe naționaliștii români.

Extremiștii maghiari știm bine cine sunt: dușmani declarați ai României și ai românilor, ne urăsc pentru că trăim pe acest pământ și nu doresc sub nici o formă ca românii și ungurii să se înțeleagă bine. Dar cine sunt politicienii români? Dușmani ai poporului român care se ascund sub masca patriotismului și a promisiunilor. Cei care promit locuri de muncă, dar au distrus economia țării; cei care promit că ieșim din criză, dar au împrumutat bani de la FMI și Banca Mondială adâncindu-ne tot mai mult în criza financiară; Cei care fură din banul public condamnând românii la sărăcie; cei care fac opusul a tot ce promit în campania electorală. Pe scurt: sunt trădători de neam. Căci atunci când ne promit binele și își asumă obligațiile ce le prevăd funcțiile pe care le dețin, devine datoria lor să servească națiunea română. Iar atunci când de 24 de ani toate partidele: PSD, PDL, PNL, PC, UNPR, etc distrug totul în toate domeniile de activitate și îngroapă viitorul României, e evident că aceasta e trădare. Și trădătorul e mereu mai periculos decât dușmanul. Când nu lucrează direct cu dușmanii împotriva poporului român, trădătorii permit acestora să facă tot ce vor împotriva românilor și a României.

Dar pe lângă faptul că permite extremiștilor să lucreze în liniște împotriva României, clasa politică se face vinovată de transformarea țării într-o colonie de rang secund a UE și FMI, într-un stat din care tinerii trebuie să emigreze pentru a câștiga un salariu decent, într-o națiune care se află în criză demografică, într-un stat în care drepturile cetățeniilor sunt încălcate tocmai de cei care trebuie să le asigure. A devenit evident că politicienii lucrează împotriva poporului român, că ne urăsc, chiar dacă în mod indirect. Oare cine a făcut mai mult rău României: politicienii sau extremiștii maghiari? Cei din urmă sunt asemenea unui câine turbat, dar clasa politică e mai periculoasă decât ciuma. Toți se trag până la urmă din PCR, dar niciodată nu vor recunoaște că sunt comuniști, ci se ”transformă” atunci când le cere electoratul în liberali, democrați, socialiști, creștini, patrioți, ecologiști, etc. Aceștia sunt cei mai periculoși adversari ai poporului român.

Atât timp cât vom fi conduși de rămășițele Partidului Comunist, nu vom fi o țară dezvoltată, nu vom fi o țară liberă și independentă, și în nici un caz nu vom rezolva problema extremismului maghiar în Transilvania. Cei ce tolerează antiromânismul și dau legi împotriva poporului român în propria țară, nu sunt altceva decât cei mai mari anti-români, cei care urăsc cel mai mult acest popor. Codrin Goia – FrontPress.ro

Comments (1)
Add Comment
  • Iacobini A.

    am impresia ca jobbik si clasa politica actuala sunt aceeasi mizerie…de unde a venit ordinul sa se stearga de pe Arcul de Triumf, victoria armatei romane prin ocuparea budapestei? cine a dat asemenea ordin cretin?