De miercuri BANATUL va fi BOMBARDAT de 10.000 de ori cu 5 TONE de explozibil!

Prospecțiuni S.A. va folosi și utilaje uriaşe numite “VIBRATOARE” care lovesc pământul cu o presă pe o suprafaţa de circa 1,5 metri pătraţi

Prospecţiuni SA va face în Timiş 10.000 de explozii pentru descoperirea de gaze naturale şi petrol

200 de kilometri pătraţi din apropierea Timișoarei este suprafața concesionată pentru prospecțiuni

Compania Prospecţiuni va demara în această săptămână prospecțiunile cu exploziv pentru descoperirea de petrol și gaze naturale pe o suprafaţă de 200 de kilometri pătraţi din apropierea Timișoarei.

Terenurile sunt situate în comunele Dudeştii Noi, Becicherecu Mic, Cărpiniş, Checea, Săcălaz, Bogda, Cenei, Uivar, Giulvăz, Sânmihaiu Român, Parţa, Giroc, Şag, Sânandrei, Pădureni, Peciu Nou şi Jebel.

„Nu este vorba sub nici un fel de gaze de şist. În licenţa primită de compania care a câştigat concesiunea se specifică destul de clar că nu e vorba de gaze de şist”,

– a declarat Mihai Mitroi, vicepreşedintele companiei Prospecţiuni.

10.000 de dispozitive explozive

Conform vicepreşedintelui companiei Prospecțiuni cercetarea se va realiza cu ajutorul a aproximativ 10.000 de dispozitive explozive ”de capacitate mică”, fiecare conținând 500 de grame de substanță explozivă, formată în principal din nitrat de amoniu. Pentru introducerea acestor explozibili în sol se forează găuri de 8 – 10 metri. Pe sol sunt amplasaţi nişte senzori geofonici extrem de performanţi care recepţionează undele de şoc produse de explozii.

Acordul proprietarilor obţinut cu „sprijinul” primarilor

Deși operațiunile sunt programate să înceapă în 2 zile, oficialii de la Prospecţiuni spun că încă se străduiesc să obţină acordul proprietarilor de teren pentru a putea începe sondările.

„În prezent avem acorduri cu 45 – 50% dintre cei aproape 400 de proprietarii. Am început cu marii proprietari de teren, pentru că aici este mai uşor de rezolvat problema proprietăţii. În cazul parcelelor mici este foarte dificil. Nu sunt succesiuni, terenurile nu sunt înregistrate. Noi avem cinci echipe care sunt permanent pe teren pentru a discuta cu oamenii şi pentru a le explica ce înseamnă aceste explorări. Fiecare proprietar este despăgubit în funcție de partea din recolta agricolă afectată. Se stabileşte clar ce suprafaţă e afectată, care este producţia agricolă distrusă sau viitoarea producţie. Se calculează valoarea de piaţă şi cantitatea ce se produce şi se despăgubeşte”,

– a mai declarat Mihai Mitroi.

Cei de la PROSPECȚIUNI S.A. afirmă că accesul pe teren se poate realiza chiar dacă proprietarul nu este de acord

Pentru a forța mâna proprietarilor, pe contractul de despăgubire este trecută și semnătura și ștampila primarilor din localitățile în care se află terenurile. Oficial, primarii semnează doar ca martori, respectiv ca și o garanție a faptului să despăgubirile sunt obținute de adevărații proprietari. Pe de altă parte, implicarea primarilor în această operațiune pur comercială, vrea să inducă în rândul proprietarilor de teren ideea că operațiunea se face cu acordul oficialităților locale. De altfel, chiar vicepreşedintele Prospecțiuni, Mihai Mitroi, vorbeşte despre „implicarea Guvernului Ponta” în acest proiect şi despre beneficiile aduse zonei de această concesiune. Pe de altă parte, Mitroi spune că accesul pe teren se poate realiza chiar dacă proprietarul nu este de acord:

„În România legislaţia spune că solul este proprietatea persoanei, iar subsolul este al României. Există Legea Petrolului care dă acces la aceste bogăţii pentru exploatare, concesionarul are dreptul să o facă”.

Abuzurile Prospecţiuni au început deja

Locuitorii din Timiş se tem însă de posibile abuzuri ale firmei Prospecţiuni. La începutul acestei luni o femeie din localitatea constănţeană Chirnogeni a depus o plângere la Politie în care reclama că echipe ale societăţii Prospecţiuni au intrat pe terenul său fără să-i ceară acordul.

”În septembrie a venit cineva la mine de la Prospecţiuni cu o hârtie, necompletată, ca să o semnez, că vor sa intre pe teren. Le-am spus că nu intra nimeni până nu vin cu un contract în care se precizează pe ce suprafaţă se intră, care sunt despăgubirile, data la care se intră şi când se iese de pe teren. Nu a mai venit nimeni, iar pe 13 octombrie am trimis pe cineva să are şi mi-a spus că acolo sunt ţăruşi “,

– spune constănţeanca Maria Vlad. Vicepreşedintele companiei Prospecţiuni SA, Mihai Mitroi, a spus că în acest caz a fost vorba de “o eroare“, precizând că femeia va primi despăgubiri.

Începe explorarea gazelor de şist în Constanţa. Unii localnici reclamă că firma de prospecţiune a intrat abuziv pe terenurile lor

Prospectarea presupune utilaje care lovesc solul cu o presă metalică, generând unde seismice ale căror „ecouri“ sunt înregistrate de aparate montate în apropiere. Reflexiile undelor conturează o hartă a subsolului. Foto Marius Dumbrăveanu

Compania de servicii geologice Prospecţiuni SA (PRSN), controlată de Ovidiu Tender, a început lucră­rile de achiziţie de date seismice în judeţul Constanţa, aceasta fiind prima etapă în explorarea pentru gaze de şist. Clientul este grupul american Chevron, care deţine licenţa pentru trei perimetre de hidrocarburi în zonă.

Mitroi a explicat că procedeul folosit pentru explorare în această primă etapă este neinvaziv şi presupune doar cartografierea subsolului printr-un procedeu asemănător cu sonarul de pe nave. Utilaje uriaşe numite vibratoare lovesc pământul cu o presă cu suprafaţa de circa 1,5 metri pătraţi, generând astfel unde seismice cu o arie de penetraţie de până la 6.000 de metri. Reflexiile acestor unde sunt înregistrate de un aparat numit geofon, iar datele colectate de sutele de astfel de aparate instalate pe teren sunt stocate pe un hard disk care este livrat clientului.

Măsurătorile se desfăşoară în afara comunei, iar Pros­pecţiuni a încheiat acorduri cu proprietarii tere­nurilor pentru a-şi monta echipamentele pe parcelele acestora. Unii localnici din comuna Chirno­geni susţin însă că angajaţii firmei de prospectare ar fi intrat intrat ilegal pe terenurile lor.

Reprezentanţii Prospecţiuni au arătat că din cauza lipsei hărţilor precise şi a bazelor de date privind terenurile, identificarea proprietarilor este dificilă, astfel că uneori apar erori, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către Chevron.

După Moşna, sunt probleme şi la Alma Vii cu prospecţiunile. În cursul zilei de duminică, proprietarul unei livezi i-a somat pe angajaţii societăţii de prospecţiuni să ridice cablurile şi senzorii din respectiva livadă.

“După confruntarea directă cu proprietarul, reprezentanţii firmei de explorări îşi ridică cablurile şi senzorii montate ilegal în livada de meri – Alma Vii, jud.Sibiu, Romania – 3 Noiembrie 2013 ora 14.30″,

– este mesajul postat pe Facebook.

Surse: www.ziuadevest.ro ; www.zf.ro de pe Starea Natiunii

Comments (0)
Add Comment